-
Ai naste un copil bolnav?
Am stat mult să mă gândesc dacă să scriu acest post sau nu, odată pentru că am cunoştinţe care se află în situaţia asta, a doua oară pentru că e o chestiune delicată şi îi pot supăra şi pe alţii care mă citesc. Aşa că, o să mă prefac că nu va citi nimeni această însemnare, o să-mi bag capul în pământ şi îi dau drumul… Gândul de a scrie despre femeile însărcinate cu copii bolnavi mă bate demult, dar, cum ziceam, am tot ezitat să-l pun în scris. Acum, pentru că mi-a dat şi Camytzi puţin elan şi pentru că pe zi ce trece aud de tot mai multe…
-
Muzică fără poveste
Zilele trecute, având timp să mă gândesc şi la alte lucruri, mi-am dat seama că muzica nu-mi mai povesteşte nimic. Au fost destule melodii care mi-au plăcut la nebunie, a fost chiar “perioada Garou”, de câteva luni bune în care am trăit fiecare cuvânt de pe fiecare acord, apoi a fost perioada Snow Patrol, Keane şi a melodiilor de care nu mă satur niciodată. Dar toate sunt muzică fără poveste. Nu mă leagă nici o trăire nici de Ne me parlez plus d’elle, nici de Crack the shutters şi cu atât mai puţin Pride de la Syntax (o melodie care îmi place de mă sting), pe care am cules-o din…
-
Team building la Arsenal Park
Cum ar spune Barney Stinson: “AWESOME. True story”
-
Ce miros are copilăria?
Când am început cartea lui Kazantzakis, aia de v-am zis ca nu mai apuc să o termin, mi-au venit o grămadă de idei de posturi şi întrebări la care mi-ar plăcea să vă aflu răspunsurile. Printre ele se numără una pe care eu am ramificat-o în trei. Ce miros are copilăria voastră? Mie, primul miros care îmi vine în gând e cel al cafelei mamei mele din dimineţile de vară când mă trezeam şi o găseam la masă în bucătărie, aplecată deasupra unei reviste de integrame, cu cafeaua şi pachetul de ţigări la îndemână. Mama mea nu mai fumează. Nici cafea nu mai bea… Mi-e atât de dor de acele…
