Cu Garou s-a închis cercul

Lista cântăreților și-a formațiilor mele preferate pe care voiam neapărat să le văd în concert a conținut câteva nume importante pentru mine: Bon Jovi, Robbie Williams, Lady Gaga și Garou. Marele bonus a fost OneRepublic, însă nu sunt fana lor decât de scurt timp, cel puțin în comparație cu ceilalți. Nu speram să-i văd pe nicicare în România, însă iată că din 4, pe 3 i-am văzut la București. Garou e cel care a închis cercul „musai”– urilor și cu toate că n-a fost cel mai spectaculos concert pe care l-am văzut eu de când am prins microbul, mă bucur enorm că l-am văzut în carne și oase, dar mai ales că l-am ascultat live.

Scriu cu întârziere despre concertul din 8 aprilie pentru că au intervenit alte priorități, dar impresiile și trăirile îmi sunt la fel de vii în minte și în suflet. Plus că am clipuri care să-mi amintească de ce-am văzut pe scenă.

***

Înainte de cronica concertului, o introducere:

Garou nu este un artist foarte cunoscut în România. Aș îndrăzni să spun că-i ascultat doar de francofoni care înțeleg și rezonează cu cuvintele melodiilor lui. Eu l-am auzit prima dată în duetul cu Celine Dion, Sous le vent, dar n-am avut curiozitatea să văd cum arată. După voce, credeam că-i un bătrânel și îl mai suspectam și că ar fi de culoare. N-am avut curiozitatea să-l caut pe Google nici după ce învățasem deja versurile melodiei. Dar într-o seară, am fost curioasă. Și când l-am văzut: „hopa, dar ce-avem noi aicea?”. M-am pus pe ascultat și alte melodii și n-a fost una care să nu-mi placă. Jumătate de an am ascultat zilnic, pe repeat vreo 3 albume de-ale lui, plus duete, plus concerte, plus videoclipuri. Da, o scurtă, dar intensă obsesie. Dacă îmi aduc aminte bine, cred că am și visat cu el. Don’t judge (și da, Sotzu’ știe)! Acum, îl mai ascult și-n mașină din când în când, dar tot piesele pe care le ascultam în trecut. De atunci cred că a mai scos încă 3 albume, dar cum la lucru nu pot asculta în timp ce-mi scriu articolele, iar acasă mă iau cu altele, nu am vreme să ascult muzică, deci aceste 3 materiale nu-mi erau cunoscute. Și iată-mă-s la concert nepregătită.

***

Am aflat de la Sotz că Garou urmează să vină în România, dar însărcinată fiind, mi-am luat cumva gândul. Apoi când s-a anunțat data de 8 aprilie, m-am uitat în calendar, am socotit… teoretic era posibil să mă duc. Iar când am văzut că locul în care va concerta e Sala Palatului, adică nu în locurile cu care eram eu obișnuită la concerte, adică nu urma să stau în picioare, ci pe scaun… m-am decis pe loc: merg. Doar că având experiența unui concert urmărit de una singură, fără un suflet cu care să împart impresiile, parcă n-aș fi vrut să merg la Bucuresți neînsoțită. Sotzu’ nu era interesat nici să-l picuri cu ceară și nici n-aș fi vrut să-l șantajez să vină cu mine, așa că am întrebat în stânga și în dreapta până am găsit-o pe Adela, o fostă colegă de facultate, care habar n-aveam că-i și ea fană. Ne-am vorbit, ne-am pus de acord și am plecat la București în dimineața zilei concertului, la ora 5:30. Noroc cu drumul, că am reușit să recuperăm cei 7 ani de când nu ne-am văzut. M-a bucurat și mi-a făcut plăcere compania ei și ne-am simțit bine împreună.

Ajunse la Sala Palatului, ne-am întâlnit și cu Luisa, pe care n-o văzusem de la prima noastră întâlnire și cu care nici nu mai vorbisem demult. Dar parcă timpul nu trecuse deloc și m-am bucurat s-o revăd la fel de drăguță ca și prima dată.

Ne-am dus la locurile noastre, destul de bune pentru vizionat, dar nu la fel de bune pentru pozele cu telefonul. Motiv pentru care am preluat câteva de pe iConcert.ro, ca să înțelegeți ceva din ele, că din ale mele nu înțelegeți nimic. Dar am câteva clipuri, deci tot nu m-am întors cu mâna goală.

La câte melodii de-ale lui știam, aveam multe preferințe, dar era una pe care voiam tare s-o aud live: L’amour est violent – e de dragoste, e plină de energie, e violentă un pic. Și-mi place de mor. Care erau șansele ca tracklist-ul lui să conțină chiar piesa asta? Una la mai mult de o sută, dar s-a întâmplat, iar eu abia m-am îndurat să mă opresc din dansat și să stau cuminte să înregistrez. Luați de vedeți:

Garou e, așa cum îl știam din toate interviurile și aparițiile pe care le-am vizionat pe YouTube, un entertainer și-o persoană incredibil de deschisă, amuzantă și care-și iubește publicul. De-ar fi să îl compar cu toți ceilalți, de departe e cel care s-a bucurat de noi cel mai tare. Ne-a vorbit în engleză, bănuiesc eu pentru că nu se aștepta să știm sau să înțelegem franceza. Dar până la urmă, ne-a întrebat dacă vorbim, iar când i-am răspuns în cor că da, ne-a vorbit și în franceză. În clipul de mai jos e chiar introducerea.

Apropos de engleză și franceză, cred că nu s-a documentat foarte bine înainte să vină în România sau pur și simplu nu știa la ce să se aștepte de la un public necunoscut, pentru că a avut un segment, prea lung, de vreo 7-8 coveruri ale unor piese celebre, moment care pe noi ne-a cam plictisit și frustrat puțin. Veniserăm pentru muzica lui, pentru versurile lui, nu pentru I put a spell on you, If I ain’t got you sau pentru Let it be. Desigur, ne-am bucurat de vocea lui, dar din atâtea sute de melodii pe care le-a scos și pe care le cunoșteam, le preferam pe ale lui. Mai jos aveți I put a spell on you.

În rest, a cântat la pian, la chitară, la muzicuță, s-a lăsat pozat cu fetele care se postau în fața scenei, le pupa când îi dăruiau flori, a coborât în public și-a invitat una sau doua doamne la dans cântându-le la ureche, ne-a vorbit o grămadă și ne-a cântat Belle și Gitan. S-a întors la bis, ne-a mai cântat două melodii și dus a fost. Apropos, am uitat să spun că la 7 fix a început să cânte, iar pe mine începutul concertului m-a prins la toaletă, pentru că chiar nu mă așteptam să fie atât de punctual.

Cam asta-i cronica concertului lui Garou, văzut prin ochii mei. A mai îmbătrânit, nu mai e așa de sexy cum îl vedeam eu acum 6-7 ani, dar vocea lui e de neuitat. Sunt fericită că l-am văzut, că l-am ascultat și de mai vine, ma duc iară.