-
Oameni buni printre oameni răi
Nu mă opresc cu solidaritatea și cu momentele emoționante care au urmat atacurilor de la Paris. Sunt mult prea multe și prea înduioșătoare să le las să se piardă în mrejele Facebook-ului și ale internetului. Vreau să le am aici aproape, să-mi aduc aminte, să nu uit și să îmi păstrez încrederea în oameni, deși în momentele astea chiar îmi e greu. Mi-e frică de ei… În descrierea acestui video spune așa: „Acest necunoscut a cântat la pian în această sâmbătă dimineața melodia Imagine a lui John Lennon în apropierea sălii Bataclan. A doua zi după atentatele criminale de la Paris, acest pianist și-a instalat pianul mobil lângă locul cel…
-
Când lumea se aprinde
Oamenii mor din cauza nepăsării, a ignoranței, a urii, a religiei, a discriminării, a intoleranței, a sărăciei, a dorinței de a trăi mai bine. Mă intristează toate astea, dar de cele mai multe ori nu plâng, deși mi-e sufletul cât o nucă. Atât de mic se face când îl doare, când îi e frică sau când se simte neputincios. Pentru că neputința doare la fel de tare ca toate de mai sus. Lacrimile însă curg necontrolat și greu de stăpânit atunci când solidaritatea iese la suprafață. Când oamenii nu se mai pun pe ei pe primul loc. Când contează doar durerea, muțenia care înțelege mai mult decât pot exprima cuvintele.…
-
Ca la gura sobei
M-am oprit la expresia asta într-o noapte, când scriam ceva în minte. Mi se întâmplă des să scriu noaptea, în gând, când mintea îmi e la granița dintre somn și trezie. Sunt incredibil de coerentă și creativă și de m-aș ridica și-aș pune mâna pe un pix și-o hârtie atunci și acolo, am bănuiala că ar ieși niște texte așa cum îmi plac mie. Numai că n-o fac niciodată și cuvintele rămân suspendate undeva în subconștientul meu. Ei, într-un periplu de-ăsta creativ și semi-adormit, cumva mi-am amintit și-am folosit expresia „ca la gura sobei”. În ce context, habar n-am. N-am ascultat niciodată povești la gura sobei, nici măcar n-am povestit…
-
A recunoaște că ai nevoie de ajutor
Una dintre lecțiile pe care vreau să i le dau Adei e legată de ajutorul cerut celor din jurul ei. Mai precis, alegerea momentului și decizia de a cere ajutor. Pentru că vreau să își fie sieși suficientă, să știe să se descurce în orice situație și să fie independentă, enunțul principiului la care m-am gândit e ăsta: „Înainte să ceri ajutorul cuiva, încearcă să vezi dacă reușești singură.” Adică: „Mami, nu pot spăla farfuria asta.” „Tati, nu pot înota până în cealaltă parte a bazinului.” „Mami, nu pot face curățenie singură în camera mea.” „Tati, nu pot căra ghiozanul singură.” Cum zice reclama: „Ba da, poți.” Totul e să…
-
A doua oară, mult mai bine
Iar am rămas singure în weekendul ăsta. De data asta 4 zile, dar deși a fost o zi în plus, a fost mult mai bine. Nu m-au mai încercat sentimentele de data trecută și m-am bucurat cu adevărat de me time și mommy time. Cu Sotzu’ plecat pe plaiuri natale, m-am bucurat de aceste zile „libere” să mă pun la zi cu serialele, să văd două filme, să ies la brunch cu fetele, să livrez niște fuste și să croiesc altele pe săptămâna viitoare. În plus, m-am hlizit cu Ada până m-au durut fălcile. Are sunete noi în repertoriu și e amuzant tare să o aud cum gângurește, cum râde…
