-
Pledoarie pentru Tweet button
N-au fost puţine cazurile în care pe lângă comentariul la subiect pe care-l lăsam pe unele bloguri, să adaug şi întrebarea: „da’ buton de Twitter de ce n-ai?”. Pentru că îmi plăcea atât de mult articolul încât voiam să-l arăt şi altora. Şi cum poţi s-o faci dacă nu prin Twitter sau Facebook? Că acolo-s toţi pe net, nu? Chiar şi cei care nu citesc bloguri în mod normal. Iniţial nu prea-l foloseam, că fie dădeam retweet chiar de pe Twitter, fie puneam eu cu mânuţa mea linkul. Dar dacă există deja un buton fermecat ce îţi pune titlul, linkul şi via @idultaudetwitter, de ce să nu-l pui la dispoziţia…
-
Mărturia unei „grecoaice”
Când mi-a dat prin cap să-mi contactez toate prietenele şi cunoştinţele care trăiesc prin ţări străine pentru a le invita să scrie un guest post pe blogul meu, a doua persoană la care m-am gândit a fost Cristina. (Prima fusese Flavia, care deja ne-a povestit despre Singapore şi care între timp şi-a făcut un blog dedicat ţării ei adoptive.) E ciudat cât de aproape de sufletul meu e Cristina, având în vedere că n-am fost „împreună” decât câteva luni. Mai exact, am fost colege la o agenţie imobiliară, dar am clickuit atât de bine, încât şi acum, după 5 ani şi ceva încă mai păstrăm legătura deşi nu ne-am văzut…
-
Acum mi-ar aduce flori, nu spini
Cei care nu-mi citesc blogul încă din 2007 probabil nu-mi ştiu vechile sentimente vis-a-vis de plante. Ei, e de ajuns să citiţi postul ăsta ca să le aflaţi. Trecând peste tonul articolului, de care nu mai sunt aşa mândră acuma, dar pe care îl las acolo de dragul posterităţii, am simţit nevoia să dezvolt puţin subiectul, pentru că lucrurile s-au schimbat puţin. Pe modelul ăsta. Plantele despre care vă vorbeam atunci sunt încă în casă, deşi nu mai sunt la fel de multe şi nici mamei mele nu-i mai pasă de ele. Aşa că, ghiciţi în custodia cui au rămas şi cine trebuie să-şi aducă aminte măcar din două în…
-
Reţeta succesului în blogging
Poate vi se va părea o aroganţă din partea mea, dar am vrut să vă atrag puţin atenţia cu titlul ăsta. Nu scriu postul comparându-mă cu A-listerii. De fapt, nu mă compar cu nimeni, vreau doar să împărtăseşc din experienţa mea cu cei care vor să afle cum am reuşit eu să scot căpşorul un pic mai mult din anonimat.
You May Also Like
Blogul meu în clasa I
Abonează-te la Newsletter
Mică (ne-)mulțumire legată de blog
-
Educaţie pentru mâna stângă
Aşa cum ştiu contactele mele de pe Facebook (le-aş spune prieteni, da’ pe unii nu i-am văzut niciodată la faţă) şi urmăritorii de pe Twitter pe care i-am întrebat cum se poate opri sângerarea, sâmbătă seara m-am tăiat la deget. La degetul mare de la mâna dreaptă, fix acolo unde e cel mai nasol. Mă puneam să fac o ciorbiţă de porc cu ajutorul multelor ustensile de bucătărie pe care mi le-am tot cumpărat în ultimul timp. Am mai spus în repetate rânduri că-s obsedată de gadgeturile de bucătărie, că-mi place să mă joc, nu să fac de mâncare. Şi dacă am jucăriile corespunzătoare, parcă mă apropii mai cu drag…
