După ce reguli de publicare funcționează blogul tau?

Am blogul ăsta de 8 ani ( îi va împlini peste o saptămână), așa că am avut destul timp să-mi dau seama ce funcționează, dar mai ales când funcționează pentru el. Și pentru că există două bloguri pe care le observ îndeaproape, atât din punct de vedere al conținutului cât și al comportamentului autoarelor în ceea ce privește publicarea și promovarea articolelor, m-am gândit să-mi pun ideile, observațiile și, poate, sfaturile pe propriul blog pentru a discuta cu voi. Și, de ce nu, poate să mai învăț și eu ceva.

La ce oră îți publici articolul?

Încă de când mi-am făcut blogul, cu foarte puține excepții, îmi scriu articolele cu o seară înainte și le programez pe a doua zi. Articolele care fac excepție de la regula asta sunt advertorialele pe care, de cele mai multe ori, le trimit la aprobat (așa vreau eu, nu așa cer toți), recenziile de cărți pe care le scriu duminică dimineața și le public imediat cum le termin de editat, și articole sporadice  pe care le scriu pe loc când îmi vine o idee și mă găsesc la calculator – asta cred că s-a întâmplat de vreo 3 sau 4 ori în toată activitatea mea de bloggeriță.

Bun, dar toată polologhia asta n-a răspuns la întrebarea de mai sus. Am ales ora 8 dimineața pentru a-mi publica articolele scrise de cu seară pentru că ora asta mi se pare cea mai potrivită. E ora la care oamenii fie au ajuns la serviciu și își beau cafeaua citind bloguri, fie urmează să ajungă la serviciu, așa că la 9 sau 10 când ajung, au deja un articol pe blogul meu. Asta e regula de bază. Am mai avut zile în care am postat și câte două articole pe zi și am ales ora 19 sau 20 seara pentru că în timpul săptămânii cam pe la ora aia oamenii încep să se relaxeze, să frece menta pe net sau să piardă vremea pe bloguri. Nu zic că-i o regulă pentru toată lumea, dar am văzut că la mine asta funcționează cel mai bine. Iar cine e cititor mai vechi, știe că dupa ora 8 sunt rare ocaziile în care totuși mai postez ceva. Sunt cazuri, nu zic nu, dar sunt excepții.

La ce oră îți promovezi articolul pe rețelele sociale?

Eu folosesc doar Facebook, Twitter și Google+ pentru promovare, deși baza e Facebook-ul. Pe Facebook, articolele se preiau automat prin RSS Graffiti, care de la 1 mai își cam dă demisia și rămâne pe atunci să văd cu ce îl înlocuiesc și ce va funcționa pentru mine. Am programat să preia articolele la o ora de când sunt publicate, așa că cei care sunt pe Facebook la ora 9 și au dat Like paginii blogului, au șanse să vadă linkul în timeline. Dacă ajung la lucru pe la 9:30, îl promovez și pe Twitter și pe Google+. Și dup-aia îl las în pace, nu-i mai fac nimic. Sunt o grămadă care practică share-uirea, pe Twitter cel puțin, de două ori pe zi. Eu nu fac așa ceva și-mi miroase a disperare. Pe de altă parte, cred că ora la care share-uiești articolele pe Social Media trebuie analizată și gândită puțin. Că dacă pui articolul pe Facebook la 1 noaptea, s-ar putea să rămâi cu buza umflată, că sunt prea puțini la ora aia care să îl vadă. Iar viața unui status nu-i prea lungă în nici o rețea de socializare.

Cât de frecvent publici articole?

Nu urmăresc prea multe bloguri care postează de mai multe ori pe zi. De fapt cred că nu urmaresc niciunul. Mă obosesc și e prea multă informație pentru mine. Nu e treaba mea, fiecare face pe blogul personal ce vrea mușchiul lui. Eu practic foarte rar publicarea a doua articole pe zi, iar de 3 sau mai multe nici nu va fi vorba vreodată. DAR. Ziceam în introducere că urmăresc două bloguri și din punctul ăsta de vedere. Și pentru că i-am spus că o să scriu despre metoda ei, Anca mi-a permis să-i dau numele. Anca scrie destul de rar uneori, are perioade când n-are inspirație, alteori n-are timp, motive perfect normale. Dar câteodată are din amândouă și ce face? Scrie două articole într-o zi și le publică la interval de 3-4 ore unul de altul, iar a doua, a treia și următoarea zi nu mai publică nimic. Pe lângă faptul că nu dă răgaz cititorilor să îi vadă primul articol, să îl citească, să-l comenteze, să-l digere, nici nu-l păstrează pe al doilea pentru a doua zi când aproape sigur n-are subiect/timp/chef să scrie. Explicația ei e că nu se poate abține să nu îl „lase liber în lume” odată ce l-a scris. E prea entuziasmată și așteaptă să vadă ce zic oamenii. 🙂 O înțeleg, că și pe mine mă roade nerăbdarea când am impresia că am scris ceva ce trebuie musai citit și comentat de cât mai mulți, dar din punct de vedere al publicării, nu mi se pare o mișcare foarte strategică. But then again, stiți… fiecare face ce vrea. Eu doar observ.

Ce faci în zilele moarte?

Nu în general, ci cu blogul. Eu în weekend o las mai moale. Sunt rare sâmbetele când chiar scriu ceva și asta se întâmplă de cele mai multe ori pentru că n-am timp. Sâmbăta e zi de curățenie, dar când nu e, probabil trebuie să facem altceva și nu am vreme de net și blog. Duminica e dedicată recenziilor și am ales-o tocmai pentru că duminica traficul e mai scăzut, lumea are alte preocupări decât să citească bloguri. Și nu vreau să stric o idee bună pe o zi în care riscă să treacă neobservată. Sărbătorile sunt, de cele mai multe ori, zile în care lumea face orice altceva decât să stea pe net. Petrece timp cu familia, iese din casă, merge în excursii etc. Din nou sunt zile moarte în care și eu prefer să fac orice altceva decât să pierd timpul pe net. Mai bine citesc o carte sau văd un film.

Cam astea-s gândurile pe care am putut să le strâng în legătură cu regulile de publicare. Repet: nu-s literă de lege, sunt bazate exclusiv pe observațiile mele. Ce merge pentru mine și cum s-au învățat cititorii cu politica mea de publicare.

Sunt curioasă cum e la voi, deci nu vă sfiiți cu detaliile 😛

31 Comments

  • Adi

    La tine e deja un ritual. La mine e mai simplu, încerc să scriu zilnic. Nu am ore anume ci aștept să îmi vină o idee, uneori o caut singur iar când a venit ideea am scris pe blog, dau share pe twitter iar de pe twitter ajunge automat și pe Facebook. Și cam atât, uneori scriu și de două ori pe zi iar atunci aștept să treacă măcar o oră două iar apoi public articolul. Cam atât. 😀

  • Cristina

    Eu mi-am propus, atunci cand mi-am facut blogul sa scriu zilnic. M-a tinut o perioada, dar in ultima vreme scriu cam 7-8 articole pe luna. Nu am timp si uneori am impresia ca nu am nimic de comunicat, astfel incat prefer sa nu scriu. Le pun seara de obicei, pe la 9 si tot atunci le dau share pe fb, g+ si uneori twitter.

    • Tomata

      blogul nu trebuie sa devina o corvoada. zic asta totusi permitandu-i alui meu sa devina una din cand in cand 😛 dar ma stiu foarte delasatoare si daca nu ma incurajez si nu ma mobilizez singura, nu mai fac nimic.

  • Teodora

    În perioadele în care scriu regulat, îmi programez articolele pentru ora 7:30 dimineața pornind de la principiul că eu dimineața, când am timp,citesc bloguri și știri. Sunt însă perioade moarte, în care ideile mele fie sunt prea multe și când mă pun efectiv să scriu uit esența, fie nu am nici o idee. Când dau share, dau doar pe facebook pentru că pe twitter se repostează automat și pe google+ (când îmi aduc aminte). Am observat că, atunci când scriu zilnic și respect acești pași, numărul cititorilor care se reîntorc crește în favoarea celor noi, lucru care mă bucură. 🙂

  • spi-oana

    Eu i-am invatat pana acum cu cel de luni, care a devenit sfant, un gel de mini-horoscop al fericirii si se muleaza bine cu #ofisemn – pe care-l mai arunc uneori pe facebook.
    Am descoperit totusi ca eroismul meu de a tine doua bloguri cu mult content, uneori ma epuizeaza, apoi imi dau seama ca-mi place, ajung astfel sa scriu mult mai mult.

    • Tomata

      ui, doua bloguri, i know how it feels. si eu mai am unul, pentru care nici macar nu tre sa scriu continut nou (ca ma ajuta kindle-ul in sensul asta). e de citate si cu un copy paste din my clippings de pe kindle se rezolva un post. si totusi il las de izbeliste de multe ori.

  • Bookish Style

    Eu am pornit de la ideea că voi scrie doar recenzii pe blog, dar o dată întâmplător mi-a ieşit şi un articol “filosofic” legat de citit (efectiv m-a trăznit inspiraţia – pe care o mai aştept să vină dacă pofteşte :D). Mi-am propus să scriu minim 2 recenzii de cărţi pe săptămână şi deocamdată am rămas la stadiul ăsta. Deşi am pornit blogul în ideea că am deja recenziile adunate în caiete de-a lungul anilor, acum îmi dau seama că pot folosi foarte puţine din ele pentru că multe sunt prea scurte sau superficiale sau am citit cartea demult şi nu mai pot scrie ceva în plus. M-am trezit că trebuie să citesc mai mult şi postez în mare parte despre cărţi citite recent. Pe blog nu am o zi sau oră anume când postez, e mai mult la voia sorţii. Dar pe facebook am observat că au mai multă vizibilitate postările publicate înainte de prânz şi seara aşa că încerc să mă încadrez în intervalele astea. Sau am mai observat că au mai mult succes cele însoţite de poze făcute de mine. Pe de altă parte am încercat şi ceva “nou”, am rubrica “Cărţi cu stil” unde încerc să redau prin outfituri sau locaţii atmosfera unei cărţi. Merge cam greu treaba aici pentru că nu am timpul necesar mereu să fac poze şi nici nu e aşa de simplu pe cât credeam treaba asta cu pozatul :)) Am observat că articolele de genul ăsta au destul succes, cel puţin aşa pare pe facebook din numărul de like-uri şi people reached, dar nu e ăsta scopul principal al blogului. POate cu timpul îmi voi crea anumite obiceiuri, deocamdată e mai mult după cât bate vântul şi ce timp am la dispoziţie.

    • Tomata

      la blogurile de nisa nici nu cred ca ce am scris eu mai sus e relevant. pentru ca blogurile de nisa (cum e al tau) ofera ceva unor anumiti oameni, in special celor care cauta pe google, adica oamenii direct interesati de o anumita carte. cred ca-s mult mai putini cei care intra sa citeasca recenziile zilnic decat cei care vin din google special chititi pe un titlu. la mine de exemplu, recenziile sunt cele mai citite articole, dar nu in ziua in care le public, ci in timp. daca ma uit in top 10 URL-uri din Analytics, pot face pariu oricand ca 5 dintre ele vor fi recenzii.

      seara e un timp bun de postat articole sau share-uit pe facebook pentru ca lumea atunci se relaxeaza si pierde vremea dupa o zi lunga.

  • Alina

    Bune sfaturi pentru o incepatoare ca mine. Si chiar am observat ca se aplica si blogului meu. La inceput am fost ca oricare entuziasmata si postam cam haotic. Dar incet, incet am inceput sa inteleg cum imi este citit blogul si am remediat putin situatia. Cand incepuse sa mi mearga bine, s a nascut bebe si de atunci am postat cam rar (lipsa timp). Astept sa mi intru in ritm, sa mai creasca putin si el (e asa de imprevizibil). Apoi o sa incerc sa fiu mai atenta la aceste detalii. Asa ca multumesc, mai ales ca eu inca mai invat tainele blogaritului 😀

    • Tomata

      chiar nu stiu cum va fi cand va veni Ada, dar vedem atunci. nu stiu cum o sa stau cu timpul si nu am incredere in cei care imi spun ca n-o sa am. pentru ca depinde de la om la om, de la copil la copil, de la blog la blog. asa ca nu ma pronunt cu privire la viitorul blogului dupa ce voi naste 😛

  • Diana

    hm, foarte util, ai sintetizat foarte frumos ceea ce eu remarcasem la blogurile pe care le urmaresc
    eu nu sunt foarte serioasa in privinta blogului, deci nu respect nimic 🙂 asta pt ca de meserie scriu la comanda (sort of), deci macar aici sa scriu liber, cand, ce si cum in vine. daca as aplica reguli, ar fi doar daca m-as hotari sa scriu advertoriale, atunci iti trebuie o disciplina a frecventei, orelor, temelor abordate, registrului de entertainment narativ, ca sa ai cumva o audienta sustinuta. asta e motivul pt care eu am refuzat advertoriale, pt ca mi-e lene sa ma disciplinez si in orele mele de relaxare 🙂

    • Tomata

      vai, scrisul la comanda… nu mai pot cu el. abia astept sa ies din domeniul asta ca ma seaca de putere si energie. am avut o perioada in care imi afecta si scrisul pe blog, dar bine ca a trecut.

  • Oana

    Andreea,

    Eu sunt cititor de ocazie pe mai toate mediile sociale pe care ma invart, lately Instagram. Adica stiu de blogul tau, imi mai reaminteste un link de el sau intru din proprie initiativa si citesc pana sunt la zi 😀

    In ceea ce priveste orele de postare, poti sa iti spun ca pe vremea cand eram community manager si ma ocupam de diverse pagini de Fb, in linii mari, urmam acelasi rationament. Si mergea! Asa ca, ordinea pe care o mentii e binevenita si pt cititorii tai si ma gandesc ca si pentru tine. Insa uneori la tine cand ai cate o suparare, nu imi place teasingul, sunt prea curioasa si mi-ar placea sa citesc in that instance. Btw oamenii, eu pe vremuri, citesc bloguri si noaptea, muuuulte pasari de noapte 🙂

    • Tomata

      ah, merci de confirmare 😛 adevarul e ca am mai citit si eu una alta pe la inceputurile blogului si am incercat sa ma disciplinez. acum mi-a intrat in reflex 😛
      din cand in cand mai pun cate un teasing, tocmai pentru ca imi ard degetele sa dau publish si nu pot :)) nu am urmarit sa vad ce impact au teasingurile asupra traficului sau comportamentului cititorilor, dar nu fac prea des 😛

  • Laura Bucur

    Și pentru mine sunt binevenite sfaturile. Nici eu nu prea am funcționat după reguli deși, așa cum spuneam, sunt veche într-ale bloggăritului doar că odată cu nașterea celor doi copii timpul a devenit foarte prețios. Dar vreau să nu-l abandonez ci dimpotrivă, să-l cresc și mai bine. Singura regulă este de a posta zilnic, dar ca oră nu prea a contat. Legat de rețelele de socializare chiar ieri discutam dacă ar fi cumva mai bine să fac pagină pe FB pentru blog sau să-l promovez ca până acum prin contul de persoană. Voi ce credeți?

    • Tomata

      eu nu prea amestec borcanele. am pagina dedicata blogului unde pun ce nu pun pe profilul personal. se intampla insa sa dau share unui post si pe profil, in functie de cat de importanta consider ca e informatia. dar de obicei, imi place sa le tin separat. oricum, jumatate dintre prietenii mei au dat si like paginii, asa ca nu vreau sa-i stresez cu aceeasi informatie.

  • lala

    Ce imi plac persoanele organizate, tu esti una dintre ele.
    Ca cititoare veche, am observat ca pui articolele la ora 8, as prefera sa fie inainte de 7.30 cand eu sunt in trafic, mi-ar trece mai repede timpul 🙂

  • Ioana

    ”cred ca multi ne organizam si blogurile in functie de tabieturile personale” ha-ha 🙂 Exact așa este. Eu nu citesc bloguri dimineata aproape niciodata si toate articolele le-am publicat seara dar nu mi-am dat seama de asta până acum când ai deschis tu subiectul 🙂
    Seara rasfoiesc bloguri, seara public articolele și tot seara le dau share pe Facebook. Sunt o pasăre de noapte.

  • addicted

    Nu am nimic de adaugat, sunt “reguli” dupa care ma ghidez si eu de cativa ani. Schimbari au fost si continua sa fie, de exemplu inainte scriam si 7 articole pe zi (aveam timpul ala liber pe care mi-l doresc si acum…) si asta inca ma ajuta in Google. Obisnuiam sa postez povestiri amuzante, pamfleturi, si asta mereu dimineata. De ce? Pentru ca primeam mail-uri de la persoanele care ma citeau dimineata de la munca, in timp ce-si serveau cafeaua. :)) Era se pare modul ideal de le incepe dimineata.
    Acum sunt maxim doua articole pe zi iar duminica nu am nici o tragere de inima sa-mi vad de blog. Imi e de ajuns jobul online care ma tine 24 din 24, 7 din 7, de aceea blogul ulterior a si devenit strict casuta mea, hobby-ul meu; ce-i monetar e din alta sursa.
    Sfaturile sunt cu siguranta binevenite pentru multi dintre cei care au bloguri de putin timp, si nu numai.

  • Lory's Blog

    Ce interesant! Ai dreptate…faza cu orele postarii pe retelele de socializare o stiu de mult si e foooarte adevarata! Trebuie sa promovezi in jurul orelor la care lumea in general e la munca:cand ajunge, la o pauza si seara!
    Eu am perioade acum, de vreo 2-3 luni in care postez zilnic. Asta pentru ca am timp si am vrut sa am continut. Cu siguranta cand voi incepe munca nu voi mai avea asa mult timp la dispozitie, si voi reincepe sa scriu o data la doua zile. O alta chestie: incerc sa mentin zilele …adica daca e duminica, e un tag; daca e luni, e zi de inspiratie si tot asa…sa fiu constanta si consecventa! 🙂
    Merci! 🙂

    • Tomata

      planul editorial e o idee foarte buna. am incercat-o si eu, dar n-a tinut 😛
      singura care a ramas e duminica de carte, in rest… s-au dus pe apa sambetei

  • Loredana

    Că tot sunt ăia 8 ani deja, zi-mi ceva… te gândești că vei continua să scrii pe blog multă vreme de acum înainte? Că ți se întâmplă să n-ai chef, inspirație&co, e una… dar să renunți de tot, îți trece prin cap? Zic asta pentru că sunt puține bloguri – mai ales personale, așa, cu de toate, ca al tău – care să reziste, sunt mulți oameni pe care i-am citit ani de zile cu plăcere, și-au renunțat… 🙂

    • Tomata

      nu ma gandesc la nimic ce tine de viitorul blogului. deocamdata e parte din mine, una la care nu renunt. deci deocamdata nu-mi trece prin cap sa renunt, dar cine stie ce aduce viitorul 😛

  • o fata

    Am incercat sa am de atatea ori sa imi impun un ritm, o frecventa, o regula de baza, ba sa-mi gasesc o nisa. Niciodata nu am reusit si nu pentru ca as fi organizata, ci pentru ca am impresia proasta ca totul s-a scris inaintea mea, lucru propus spre remediere de curand si drept urmare schimbarile sunt astea:
    scriu mai mult atunci cand doarme copilul, asa atentia nu-mi va fi solicitata in alta parte permanent.
    -notez macar o recenzie de film saptamanal.
    -public pe facebook si pe google+, nu de fiecare data si asta e un dezavantaj.
    postarile mele nu urmaresc doar o singura tema, sunt mai degraba o expresie a laturii mele romantice.
    -acum invat si corectez erorile seo
    -imi propun sa ma promovez mai bine, stiu ca o sa reusesc.

    • Tomata

      nu te crampona prea multe in regulile seo. tot vreau eu sa scriu un articol despre cat de putine trebuie sa faci pentru un blog ca sa fie SEO-friendly.
      poate ii vine randul cat de curand.

  • Laura

    Am jumatate de an de blogging si nu credeam ca un blog iti mananca atata timp 🙂
    Poate ca eu fac greseala sa scriu articole prea consistente, serioase, “pline” – am vazut bloguri cu postari de cateva randuri – probabil sunt deja consacrate, nu stiu.

    Ore de difuzare: intre 8-10 si 18-20 – de obicei (poate mai scap si la alte ore, inca n-am batut programul in cui. Orele astea sunt cele in care si eu sunt mai relaxata si am chef.
    Zile de postare: cam la 2-3 zile un articol. Am observat ca 2 zile are audienta, in a 3 a zi scade traficul. Si atunci postez un articol nou.

    Am o intrebare care ma sfredeleste si o problema pe care trebuie s-o rezolv.

    Intrebarea sfredelitoare: cum e corect? blog (+derivate) sau blogg (+ derivate)? Am intalnit ambele variante, uneori pe aceeasi pagina.

    Problema: nu stiu cum sa fac o promovare corecta, eficienta, onesta! Deocamdata share-uiesc pentru ca degeaba scriu articole daca nu le impartasesc cu ceilalti! Nu e disperare, e necesitate si altfel nu stiu cum se face. Exista plugin, tool sau ceva care face asta automat?
    Merge bine pe FB si G+. Twitter nici nu-mi place, nici n-a mers.

  • Ruxandra Ionita

    Scriu doar atunci cand vin ideile. In general seara, cand ma asez in fata laptop-ului. Nu imi programez articolele. Scriu doar cand simt ca am ceva de spus. Incerc sa scriu zilnic sau macar la 2 zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *