-
Un altfel de site pentru femei
Atât de mult îmi plac site-urile care fac diferența, care vin cu ceva nou, care nu imită și nu copiază ce există deja în nenumărate exemplare, de nu vă pot spune. Chiar recent am lansat și noi un site de-ăsta, prin care încercăm să oferim publicului altceva, ceva ce nu găsește în toate ziarele din România. Însă despre el altădată. Acum despre site-ul unasiuna.ro, încă un site pentru femei, însă nu unul de genul cărora pe care le cunoașteți toate. Nu este un alt site cu sfaturi culinare, de înfrumusețare sau de cum să-l aduci în patul tău cu ultima tehnică de la Hollywood. Nu se împiedică în clișee și…
-
Și când ne-am văzut…
Mulți m-au întrebat dacă am avut emoții la nuntă, mulți se așteptau să am și la fel de mulți le-au avut în locul meu. În afară de nerăbdare, n-am avut nici o altă emoție, dar asta nu cred că se califică drept emoție. Întâlnirea noastră, momentul în care m-a văzut mireasă, însă, e în întregime reflectat pe chipul Sotzului. Eu îl mai văzusem în costum, deci pentru mine nu era nici o surpriză, însă el nu știa la ce să se aștepte pentru că oricât i-aș fi explicat eu cum e rochia, nu cred că a putut să și-o imagineze așa cum era în realitate. Despre make-up și freză nu…
-
Băiatul cu pijamale în dungi
Autor: John Boyne Titlu original: The Boy in the Striped Pyjamas Nationalitate: irlandez Gen: istoric Anul apariției: 2006 Nr. pagini: 216 (David Fickling Books) Premii: – Ecranizare: The Boy in the Striped Pyjamas (2008) Nota mea: 5/5 Alte recenzii de același autor: – Încerc să-mi aduc aminte când și cum am adăugat Băiatul cu pijamale în dungi pe listă. O fi fost filmul prima oară, recomandările din comentariile cititorilor, recenziile pe alte bloguri? Nu cred că cea din urmă pentru că în afară de faptul că acțiunea se petrece în cel de-al doilea război mondial, nu știam nimic. Dar oricum, ce contează cum a ajuns pe listă?, important e…
-
Filmele de vineri – filme de epocă
Ah, așa îmi e de ciudă că am uitat vinerea trecută să scriu despre filme, că am văzut o grămadă. Și pentru că printre ele sunt multe de epocă, o să vă povestesc despre ele azi și le las pe celelalte pentru vinerea viitoare. Mă gândeam chiar să tai de pe watchlist în funcție de tematică pentru că am mai multe din același gen. Numai că săptămâna asta nu m-am ținut de plan, deci poate altădată. Așadar, în ordinea în care le-am văzut:
-
De una singură chiar dacă ai cu cine
Zilnic sar din link în link, din site în site și văd tot felul de știri, aflu tot felul de chestii. Așa se face că am dat peste linkul ăsta care zice că sunt cel puțin 7 lucruri pe care o femeie trebuie să le facă singură cel puțin o dată. N-am citit articolul înainte să mă pun să scriu despre el, pentru că știam sigur că o să am ceva de comentat. Am în minte un singur lucru pe care l-am făcut singură și-s curioasă ce altceva n-am făcut. Și chiar dacă articolul pare după titlu destinat femeilor singure, ia să vedem împreună despre ce-o fi vorba.













