Filmele de vineri – filme de epocă

Ah, așa îmi e de ciudă că am uitat vinerea trecută să scriu despre filme, că am văzut o grămadă. Și pentru că printre ele sunt multe de epocă, o să vă povestesc despre ele azi și le las pe celelalte pentru vinerea viitoare. Mă gândeam chiar să tai de pe watchlist în funcție de tematică pentru că am mai multe din același gen. Numai că săptămâna asta nu m-am ținut de plan, deci poate altădată. Așadar, în ordinea în care le-am văzut:

Becoming Jane (2007) – 5 *****

Anne Hathaway e Jane Austen, iar James McAvoy e Tom Lefroy, singurul bărbat pe care scriitoarea l-a iubit vreodată. Cum bine v-ați dat seama, Becoming Jane e un biopic, care surprinde foarte emoționant această poveste de dragoste. Urmărind filmul mi-am dat seama cât de bine seamănă cu Mândrie și prejudecată, numai că, spre deosebire de carte, nu se termină cu happy end, ci un sacrificiu care e destul de aproape de happy end. Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult de James McAvoy, dar m-a cucerit cu rolul ăsta. Cum am mai spus în repetate rânduri, îmi plac biografiile, iar filmul ăsta a fost una reușită.

A Dangerous Method (2011) – 5 *****

Nu i-am dat 5 stele pentru că Michael Fassbender e Carl Jung, ci pentru că am învățat o grămadă de chestii din filmul ăsta, pe lângă plăcerea de a-l revedea pe el. Și Jung și Freud sunt nume pe care le-am auzit și le aud destul de des, dar asta nu înseamnă și că știu foarte multe despre ei. Dacă despre Freud mai știam una-alta, despre Jung, aproape nimic. Nu știam de cearta lor, dar mai ales nu știam de cele două femei importante din viața lui, dintre care nici una nu era soția lui, deși era căsătorit. Sabina Spielrein (Keira Knightely) i-a fost prima dată pacientă, apoi amantă. Datorită întâlnirii cu ea , tratamentului și studiilor pe care le-a făcut pe baza bolii ei, Jung a ajuns unul dintre cei mai mari psihanaliști ai lumii.

The Other Boleyn Girl (2008) – 4 ****

Natalie Portman n-a fost niciodată printre favoritele mele. Nici Scarlett Johanson, dar parcă îmi era mai simpatică. Și totuși nu-mi displace în filme. Poate mă dau pe brazdă ca și cu Keira, că nici de ea nu-mi plăcea. Natalie Portman și Scarlett Johanson sunt surorile Boleyn, ambele existând în realitate. Una dintre ele, Anne Boleyn e mama Reginei Elzabeth, cea decapitată de rege, dacă sunteți la curent cu istoria Angliei, cu care eu nu-s. Deci asta a fost prima oară când am auzit povestea și tare mă bucur că filmul ăsta m-a învățat ceva. Am aflat că regele, dorindu-și un fiu și neprimindu-l de la soția lui, a luat-o la castel pe Mary Boleyn, deja măritată, dar deosebit de frumoasă. Mary se îndrăgostește de el, e singura care îi dăruiește un fiu, dar din păcate prea târziu, pentru că Anne apucă să-și vâre codița. Îl înnebunește de cap pe rege, îl ațâță și-l face s-o dorească atât de mult încât acesta divorțează, o ignoră total pe Mary și până la urmă se căsătorește cu Anne. Numai că planurile lui Anne nu ies întocmai și deși îi promite un fiu îi dă tot o fetiță.

The Duchess (2008) – 4 ****

O Keira Knightely în genul de rol care i se potrivește. Are fizicul și alura perfecte pentru a interpreta eroine din cărți sau personaje ale istoriei oricărei țări. În The Duchess e Georgiana, ducesa de Devonshire. Luată de nevastă de Ducele de Devonshire în speranța de a-i da un fiu (see a pattern here?), Georgiana îi dă două fete. Pe deasupra mai trebuie s-o crească și pe fiica ducelui cu o servitoare care a murit. Iubită de toată aristocrația și de tot poporul deopotrivă, ducesa întâmpină probleme când prietena ei devine amanta ducelui. Deși aceasta îi poarta Georgianei o prietenie sinceră, are motive întemeiate pentru a-i intra în grații soțului ei: i se interzice să-și mai vadă copiii, iar ducele o poate ajuta. Georgiana, la rândul ei se îndrăgostește de Charles Grey și au o idilă despre care se află. Ducele o amenință că nu-și va mai vedea copiii dacă continuă, așa că renunță la dragostea ei pentru Grey și se întoarce răvășită în societate, unde își reia poziția.

Brideshead Revisited (2008) – 4****

Am citit cartea, eram curioasă și de film. Trebuie să recunosc că filmul îndulcește puțin cartea, imaginile sunt mai frumoase decât ce-mi imaginam eu. N-aș merge până într-acolo să spun că filmul e mai bun decât cartea, dar pot spune că filmul mi-a plăcut, în timp ce cartea (a treia parte) m-a enervat. Așa cum bănuiam când citeam, Sebastian Flyte e homosexual, însă nu și Charles Ryder, iar filmul se concentrează mai mult pe povestea de dragoste dintre el și Julia, deși în carte abia în partea a treia se vorbește despre asta.