Și când ne-am văzut…

Mulți m-au întrebat dacă am avut emoții la nuntă, mulți se așteptau să am și la fel de mulți le-au avut în locul meu. În afară de nerăbdare, n-am avut nici o altă emoție, dar asta nu cred că se califică drept emoție. Întâlnirea noastră, momentul în care m-a văzut mireasă, însă, e în întregime reflectat pe chipul Sotzului. Eu îl mai văzusem în costum, deci pentru mine nu era nici o surpriză, însă el nu știa la ce să se aștepte pentru că oricât i-aș fi explicat eu cum e rochia, nu cred că a putut să și-o imagineze așa cum era în realitate. Despre make-up și freză nu știam nici eu nimic pentru că ambele au fost hotărâte în ziua cu pricina, deci și pentru mine au fost o surpriză.

În timp ce eu așteptam cuminte…

… în sfârșit s-a deschis ușa.

Ne-am minunat unul de altul, ne-am sărutat și-am început să ne pozăm cu toți care au venit să mă ia de acasă.

Toate domnișoarele de onoare (sau “Morcovii mei”, cum le-am alintat eu),


Nașii,


Și mulți alti invitați pe care nu-i pun aici pentru că nu le-am cerut permisiunea.

Le-am pus cocardele în piept mirelui, socrilor și nașilor…


… și fiindcă afară ploua, am făcut un mic photoshooting în sufragerie,


după care ne-am mutat în Jazzissimo pentru un decor mai deosebit.


Și cam atât a fost ședința foto dinainte de nuntă pentru că vremea nu ne-a permis să mergem în parc, în Piața Unirii sau în orice alt loc din oraș, ceea ce m-a tranformat pentru câteva zeci de minute într-o bridezilla. Dar totul s-a terminat cu bine, m-am calmat și am pornit spre biserică.

Fotografi: Sebastian Guţu & Sebastian Moldovan