Teatru: Maria de Buenos Aires

Maria de Buenos Aires e primul spectacol, pe care îl prind eu, care e sold out două luni la rând. Vreți să îl vedeți în octombrie? Dacă nu v-ați luat deja bilet, mai trebuie să așteptați până în noiembrie și atunci ar trebui să vă grăbiți că poate nu mai găsiți.

Am ratat avanpremiera din vară, așa că era unul din primele spectacole pe care voiam să le văd când începea stagiunea. Din păcate am ratat Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân că am încurcat datele, dar în noiembrie musai să-l văd că am auzit că-i bun.

Așa, despre Maria acuma. În primul rând, la Maria de Buenos Aires să nu mergeți fără lecțiile făcute. Adica fără să vă documentați puțin înainte. Eu așa am făcut și, din păcate, acolo n-am înțeles mare lucru. Abia când am ajuns acasă, citind ce-am găsit pe net, lucrurile au început să aibă sens. Cu toate astea, m-am bucurat de un spectacol atât de frumos din punct de vedere vizual și auditiv încât nu contează că textul a fost prea metaforic pentru a-l înțelege din public. La spectacolul ăsta mergi dacă-ți place tangoul, dacă îți place muzica live, dacă te atrage ideea de musical. Pentru că la capitolul muzică, Maria de Buenos Aires înscrie multe puncte. Formația e atât de bună că la căderea cortinei (metaforice, că nu există cortină) aplauzele pentru ei au fost mult mai înflăcărate decât pentru actori. Nu că actorii n-ar fi meritat, doar că formația a fost incredibilă.

Apoi, nu poți vorbi despre tango fără să-l ilustrezi prin dans. Din punctul meu de vedere, la capitolul ăsta, spectacolul n-a strălucit. Perechea de dansatori, care presupun că erau profesioniști, nu actori, a fost atât de lipsită de expresie că nici măcar n-am vrut să-i aplaud la final. Tangoul e cel mai senzual dans din câte există, cei doi ar trebui să se devoreze din priviri, sa se contopească unul cu altul. Ei, cei doi de pe scenă, pe lângă că aveau poker faces perfecte, păreau desprinși din două lumi diferite. Nimic, nici o scânteie, nici o flacără, nici o senzualitate.  Mai am de comentat și în ceea ce-i privește pe actorii care trebuiau să danseze. N-aveau multe mișcări împreună și nici măcar nu erau greu de executat. Nu mi-a plăcut că au fost destul de desincronizați. Înțeleg că nu sunt dansatori profesioniști, dar sunt sigură că prin mai mult exercițiu scenele acelea în care au de dansat ar ieși mult mai profi. Mi-a plăcut însă tangoul Mariei cu iubitul ei, căruia nu i-am reținut numele. Deși au fost maxim 5 mișcari, le-a venit mult mai natural decât perechii profesioniste.

Despre costume, dacă vă spun că-s făcute de Alina Lățan, iubitorii teatrului vor ști despre ce-i vorba. Despre rochii superbe și costume deosebite. Încă mă gândesc la rochiile Annei Karenina, semnate tot de ea.

Despre subiect, de la Wikipedia citire:

The surreal plot centers on a prostitute in Buenos Aires, Argentina; the second half takes place after her death. The characters include María (and, after her death, the Shadow of María), a singer of payadas, various members of the Buenos Aires underworld, a poet narrator who is also a goblin-like duende, several marionettes under his control, and a circus of psychoanalysts. Several elements of the libretto suggest parallels between María and Mary, the mother of Jesus (in Spanish, María) or to Jesus himself.

Dar nu vă lăsați descurajați de complicăciunea asta. Spectacolul merită pentru muzică, lumini, costume, dans și cântec.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge