-
Instantanee din Berlin – Biblioteca de stat din Berlin
În plimbările mele aproape zilnice pe Instagram, dau de o grămadă de chestii interesante. Am la “Saved” de la rețete și glume până la cărți, biblioteci din toată lumea și locuri deosebite de pe planeta asta. Cum ar veni: liste peste liste. Și încercam eu să fac ieri curățenie că deja erau prea multe, unele ori văzute, ori citite, ori mâncate, ori vizitate. Am ajuns la un reel de mult salvat, în care se prezenta Biblioteca de Stat din Berlin, care e specială nu doar prin aspect ci și prin faptul că nu poți împrumuta cărți cu abonamentul general pentru celelalte biblioteci din oraș. Copilul e în tabăra de călărie…
-
Marea, la trei ore de noi
Când trăiam în Timișoara uneori îi invidiam pe bucureșteni că pot trage oricând o fugă până la mare, fiind așa de aproape de ea. Spun ‘uneori’ pentru că totuși, fiind departe de ea, orice întâlnire era super intensă. De la prima linie albastră, subțire, văzută de pe fereastră trenului, la orizont între cer și pământ și până la învăluirea valurilor, emoția vibra în tot corpul. Ei, cine stă acum la două-trei ore de mers cu trenul până la mare*? Noi. Cea mai aproape ieșire la mare, într-un golf e orașul Greifswald, unde am fost noi acum aproape două săptămâni. Însă nu cu mașina, ci cu trenul. Având Deutschland Ticket**, eu…
-
Ada în prima ei tabără
Una dintre cele mai frumoase părți ale copilăriei și adolescenței mele au fost taberele școlare. Cred că în afară de clasa a III-a și a VIII-a, în fiecare an am mers fie cu învățătoarea sau profesorii mei, fie cu alți dascăli din școală sau ai prietenilor mei. Doar în clasa a XI am fost singuri de capul nostru. Deci când am auzit anul trecut că una dintre colegele ei merge în tabără, m-am activat instant. Fiind amică cu mama fetei, mi-a dat toate detaliile, dar Ada încă nu era pregătită să se despartă de noi o săptămână întreagă. Însă după ce colega s-a întors și i-a povestit, anul ăsta s-a…
-
Cuțitul – Salman Rushdie
Când s-a anunțat publicarea acestei cărți, câteva voci spuneau că e marketing pur și Rushdie încearcă să câștige niște bani din trauma prin care a trecut. Însă dacă nu dați ascultare acestor cârcoteli și citiți cartea veți înțelege că a fost scrisă ca o formă de terapie și vindecare prin scris, o răzbunare fără violența înjunghierilor dar folosind cartea ca pe un cuțit, arma limbajului fiind cea pe care o stăpânește cel mai bine. Iar dacă atacatorul va citi vreodată cuvintele pe care Rushdie i le-a pus în gură și a schimbat narativa în favoarea lui, cred că autobiografia asta și-a îndeplinit ambele rosturi: acela de a-l vindeca pe autor…
-
Paris 2024 – plăcerea mea
Oare am mai scris eu undeva pe blog de piticul meu cu vizitarea unui loc de mai multe ori? Dacă nu, elaborez puțin aici ca să am unde face referire când o mai veni vorba. Jobul unuia dintre piticii mei de pe creier e să îmi taie curiozitatea pentru aproape orice loc pe care l-am vizitat deja. Cele care fac excepție sunt Timișoara, satul copilăriei mele și în general cele din România, pentru că m-aș întoarce cu drag în oricare, în special dacă e cu Ada să îi arăt țara în care s-a născut. Dar dacă trebuie să mă întorc într-un alt oraș, cum a fost de exemplu la Dublin,…
