Ce-a luat Ada de la mine
Încă dinainte să nasc, după ce-am văzut prima și singura imagine cu chipul Adei, am spus că va semăna cu Sotzu. A încuviințat și doctorița, deși îl văzuse doar de vreo 3 ori.
S-a născut și toți au spus că Ada e „Mini Me”-ul lui. Nu m-a deranjat deloc, dar de puținele dăți când cuiva i se părea că seamănă și cu mine, m-am bucurat în sin-mi. Pe chipul ei, singura mea contribuție vizibilă îi sunt genele lungi. Când sunt ude, îi ajung până la sprâncene. Până la degetele de la picioare nimic altceva nu pare să fie de la mine, însă degetele parcă sunt copiate la xerox. Ceea ce nu-i o bucurie pentru că am o grămadă de probleme cu pantofii care mă bat.
Dacă vizibil nu are prea multe de la mine, manifestă două apucături care mă surprind.
Prima, care îmi este foarte dragă e, de fapt, un tic. De fiecare dată când îmi e somn, îmi duc mâna inconștient la cercel și mă joc cu el. O fac de când eram mică și o făcea și mama mea. Când am văzut-o prima dată pe Ada făcând și ea, am zis că tocmai își descoperise cerceii. După care am văzut că face gestul de fiecare dată când îi e somn. M-am topit complet și aș fi vrut ca mama mea să fie cu noi ca să-i spun că ticul ei a ajuns la a treia generație.
A doua s-a manifestat mai devreme, cam de prin iarnă când nu suporta căciula pe cap. Plânsete și urlete uneori până adormea sau îi distragea altceva atenția. Dar fără căciuliță nu ieșeam din casă. Vara, trebuia să apelăm la pălăriuță de soare, dar ai cu cine? N-ai. Am încercat s-o fraieresc, să-i distrag atenția, să o las să plângă… N-a funcționat nimic. Începea să se tragă de ea până mai să se spânzure dacă era legată sub bărbie. Așa că am încercat să o protejez altfel. De ziua ei a primit o coroană din material, care-i foarte drăguță și simpatică, dar Ada n-are stofă de prințesă și nu-i trebuie nici o coroană. Merida all the way, ceea ce într-un fel mă bucură tare, tare mult. Inutil să vă spun că nici mie nu-mi place să port chestii pe cap. Foarte rar pot fi văzută iarna cu căciulă. De fapt, nici nu dețin una. Cu glugile mă împac mai bine și le prefer, dar căciuli, șepci, pălării… mai răruț. Sunt curioasă cum ne-om descurca la iarnă și cât circ o să avem, că dacă vara mai tolerăm lipsa acoperământului capului, iarna nici vorbă.
La fel ca și mie, îi plac merele verzi, acre, și iaurtul. La fel ca și Sotzului, îi place somonul și avocado.
Cam astea-s primele asemănări pe care le-am observat și orice se schimbă sau mai apare va fi notat aici cu rigurozitate.
sursa foto
You May Also Like
A doua oară, mult mai bine
Paris 2024 – (ne)plăcerea ei
17 Comments
dojo
Nadia nu a purtat caciula decat de 2 ori toata iarna. Cand a fost chiar frig de tot. Ne-au boscorodit toate pensionarele pe aici ca o ucidem pe fata de frig 😀
Nu are sapca de vara, are par foarte des si lung, capiaza de cald sub ea. Asa ca incerc sa nu o tin la soare.
Tomata
am emotii pentru la iarna 😛
o femeie
gluga si la fiica mea.
Maya
Maica mea cand nu o ascultam imi zicea ca o sa vad ca si copilul meu o sa faca la fel. Din ce imi amintesc am fost copil cuminte. Cand am ajuns la scoala a fost circ.
Parerea mea e ca majoritatea obiceiurilor se invata. Posibil ca unele sa se fii transmis cand ai fost insarcinata.
Fara legatura cu subiectul am vazut ca si in Nurnberg sunt placute pentru evrei desi pe net nu gasesc vreo consemanare despre ele
Tomata
ia uite aici https://de.wikipedia.org/wiki/Liste_der_Stolpersteine_in_N%C3%BCrnberg
Maya
ma voi uita cand ajung pe acolo. locul unde am vazut eu nu e pe lista
Miruna
nici eu nu am căciulă, nici de copil nu îmi plăcea. Dar fiindcă mi se părea că-s caraghioasă în ea. Căldura mi-a plăcut mereu.
Tomata
adevarul e ca si asta-i un motiv pentru mine. n-am gasit inca ceva care sa-mi tina de cald si sa-mi placa cum arata. 😛
Raluca M.
Povestea cu caciula sau orice acopera capul o inteleg perfect…vara ma doare de insolatie, iarna cagula si gata si aia uneori…
Totusi m-a facut sa ma gandesc ce a luat fii-mea de la mine…:)
Tomata
si? ce-ai gasit pana acuma? 🙂
Roxana
Mi-am adus perfect aminte de poza de pe facebook cu merele care m-a induiosat mult, era atat de delicata imaginea cu voi doua bucandu-va de fructul bun.
Cred ca in majoritate copiii refuza caciula, la fel si fii-miu.
El imi seamana bine fizic, doarme cu fata in jos, mananca peste, bea apa multa, ii plac strugurii si povestile, e usor timid, cand plange isi pune mana pe ochi si ma trage spre pat-la fel faceam cu mama- daca e certat plange, nu-i place ficatul de pui. Toate astea de la mine le-a luat.
Tomata
da, ala a fost un moment memorabil pentru mine 😉 nu ma asteptam, avand in vedere ca bebelusii sunt cam reticenti la gustul acru.
aaah, pai voi aveti multe in comun deja. astept cu nerabdare sa mai creasca si sa va in ce fel ma regasesc in ea.
Pingback:
Doc
cu siguranta vor mai aparea asemanari, nu doar infatisarea o poate mosteni, ci si asemanarile comportamentale, care sunt cele mai importante
ioana
La fel si aici cu caciulile, gluga ftw. Vara trecuta reusisem sa-i pun pe cap, in loc de sapca, o manseta din aia de sport, e un fel de tub de panza pe care il pui in jurul gatului sau pe cap, il poti inoda ca un batic aproape, nu stiu da ca vezi ce vreau sa spun. Vara asta, are 3 ani, am reusit sa-i pun sapca pe cap, cu greu, cu cozorocul uneori la spate, cu laude, dar am reusit.
Acum lucram sa-l convingem sa poarte casca de bicicleta si merge pentru ca si noi purtam si ne vede. Incearca sa porti si tu ceva pe cap 🙂
Pingback:
Pingback: