Carlos Ruiz Zafon la Berlin

Săptămâna trecută a fost destul de bogată în evenimente, așa că la două zile după ce am văzut-o pe Emeli Sande, l-am întâlnit pe Carlos Ruiz Zafon. Cumpărasem bilete de când am aflat că vine la Berlin și când am ajuns la eveniment și-am văzut că era sold out, m-am felicitat pentru vigilență. Motivul pentru care a venit a fost lansarea ultimului volum – Labirintul spiritelor (nu știu dacă ăsta va fi titlul în română, în spaniolă e El laberinto de los espíritus) – din tetralogia Cimitirul cărților uitate.

Știind de eveniment de vreo două luni, m-am grăbit să-mi comand cărțile apărute în română să fiu cât de cât pregătită când îl voi asculta vorbind despre tetralogie. Terminasem luni de citit Umbra vântului și m-am simțit ca și cum ar fi fost duminică seară și mă puteam culca liniștită pentru că aveam lecțiile făcute pentru luni la școală. Din păcate nu aveam toate temele făcute (că nu am avut timp să citesc și celelalte cărți până la întâlnire) și-am aflat câteva detalii despre ce se întâmplă în continuare, însă nu spoilere care mi-ar fi stricat plăcerea descoperirii pe cont propriu.

Întâlnirea a început cu Zafon citind începutul cărții în spaniolă și a continuat cu o introducere a moderatoarei germane. Partea ușor plictisitoare la evenimentele astea literare e că toate sunt traduse în germană, iar discuția e intreruptă. Vorbește autorul, traduce moderatorul, vorbește moderatorul, îi traduce autorului. Se pierde mult timp cu asta, dar na… e de înțeles, mai ales pentru că atunci când Zafon a întrebat sala dacă înțelegem spaniolă, foarte puțini au ridicat mâna. Când evenimentul e în engleză e mult mai fluidă discuția și mult mai bogată în explicații, întrebări și răspunsuri. Mă rog, atâta rău să fie 🙂 totuși, faptul că un traducător reia ce a spus autorul e și de ajutor pentru că eu, cel putin, pot completa spațiile goale din notițele mele. Ce e cu adevărat foooooaaaarte plictisitor e lectura în germană a unei bucăți din carte de către un actor. Din Labirintul spiritelor a citit tipul care a citit și pentru audiobook. Foarte fain că a folosit intonații, inflexiuni ale vocii, a jucat roluri, totul foarte interesant și frumos. Pentru nemți. Pentru mine nu. Eu am apreciat doar efortul, că alea au fost minute pierdute pentru mine. Să închei cu descrierea evenimentului din punct de vedere tehnic și structural, întâlnirea nu a avut sesiune de Q&A, ceea ce pe mine m-ar fi interesat, că afli o grămadă de alte lucruri din întrebările cititorilor. N-am avut voie să facem poze în timpul evenimentului, însă după ce o doamnă s-a proțăpit în fața scenei să-l imortalizeze pe iPhone și alta folosea de zor un aparat foto, mi-am scos și eu discret telefonul să-l pozez:


Mă așteptam ca pentru sesiunea de autografe, autorul să rămână în sală sau să meargă direct în foaier și să semneze cărți. Așa eram obișnuită de la Festivalul de Literatură. Zafon s-a lăsat așteptat cel puțin un sfert de oră, iar coada era destul de lungă. E drept că unii voiau să cumpere cărtea după discuție, dar o puteau face și înainte. Nu contează, am stat la coadă, și mi-a semnat Umbra vântului, varianta românească. N-a prea avut timp de discuții, dar mi-ar fi plăcut să mă întrebe (dar poate știa) în ce limbă e cartea pe care o semnează.


Bun, și-acum gata cu detaliile tehnice, să las scris și-aici ce-am aflat și ce mi-am notat de zor, din ce-am priceput din spaniolă și germană.

– nu știam că Daniel Sempere e protagonistul întregii tetralogii, așa că am fost destul de surprinsă să-l regăsesc la finalul lecturii lui Zafon din introducerea (care-mi suna foarte cunoscut) a Labirintului spiritelor. Dacă aș fi citit celelalte două carți, poate știam, așa, am fost luată prin surprindere.

– întrebat de unde i-a venit ideea cu Cimitirul Cărților Uitate, Zafon a spus că bibliotecile, la fel ca pietrele din care sunt făcute, povestesc istoria. Identitatea și memoria merg mână în mână, pentru că „suntem ceea ce ne aducem aminte. Când nu ne mai amintim ceva, acel ceva ne lipsește, e pierdut”.

– tetralogia e un labirint de povești cu patru uși (cele patru volume), o experiență caleidoscopică ce oferă mai multe perspective asupra acelorași evenimente, dar din care se desprind și altele.

– în același timp e și un omagiu adus literaturii, traducerilor, cititorilor și autorilor, este o reflecție a procesului de creație.

– fiecare dintre aceste volume este o cheie a Cimitirului, fiecare e diferit și poate fi citit independent de celelalte

Umbra vântului este romanul unui cititor (Daniel Sempere), Jocul îngerului e cel al unui scriitor (David Martin), Prizonierul cerului e cel al unui personaj (Fermin Romero de Torres), iar Labirintul spiritelor este romanul autorului (poate chiar al lui Zafon însuși).

– întrebat cu care dintre personajele sale se identifică, Zafon a spus că nici unul dintre ele nu este alter ego-ul lui, însă că e puțin din el în toate personajele sale, în unele mai mult. Preferatul meu, Fermin, e 20% din el, îi ocupă cea mai mare parte din creier și e personajul la care s-a gândit cel mai mult. Nu îi iese din minte orice ar scrie. Și mie mi s-a părut că e foarte bine conturat, foarte pestriț și plăcubil. Apoi a spus despre Julian Carax că e o caricatură a lui însuși. Și pentru că toți suntem jumătate feminini, jumătate masculini, latura lui feminină e Alicia Gris, o tânără de 29 de ani. N-a dezvoltat, dar cred că trebuie să citim ultima parte a tetralogiei să vedem despre ce vorbește.

– deși tetralogia e amplasată în Barcelona, în al patrulea volum, Zafon introduce Madridul. Întrebat ce rol joacă orașele în cărți, a răspuns că Barcelona e un personaj, unul cu poveste, cu haine, cu machiaj. Iar prin introducerea Madridului, a vrut să creeze un personaj nou care oferă alte posibilități. A vorbit despre excursia Aliciei la Madrid și despre cum l-a perceput ea, despre cicatricile războiului pe care le poartă în suflet, despre hotelul bântuit în care stă. Alicia știe că la întoarcerea în Barcelona, orașul o va distruge. N-am înțeles prea bine partea asta, va trebui să revin asupra notițelor după ce citesc cartea.

– despre procesul creației, Zafon a spus că e ca și la filme: pre-productie, drafting, post-productie. Din pacate a vorbit destul de repede și n-am apucat să notez prea multe, dar am mai reținut doar că în perioada de pre-producție pur și simplu se gândește la roman, la acțiune, la personaje, și nu scrie nimic.

„Muzica e hobby-ul meu, literatura îmi e meseria” – iar pe subiectul muzicii s-a făcut o comparație cu tetralogia Cimitirului Cărților Uitate, interpretată ca o simfonie. Și scriitorul și compozitorul au în cap diverse bucăți pentru anumite instrumente/personaje. Încearcă să-și conceapă povestea astfel încât, la fel ca muzica, să transmită cititorului experiențe senzoriale. Încearcă mereu să-i dea textului ritm, melodie, contrapunct.

– dacă cele patru romane ar fi piese muzicale, atunci ele ar fi: Umbra vântului un allegro melancolic, Jocul îngerului o fuga (bazată pe un mecanism matematic, e unul dintre cele mai dificile genuri), Prizonierul cerului e un dans, o sarabanda, iar Labirintul spiritelor e tot o fuga pentru că are o structură foarte complexă.

– 15 ani a fost timpul pe care l-a dedicat scrierii acestor patru romane și nu credea că îi va lua atât de mult. A scris enorm, dublu față de câte pagini au cărțile pentru că a dorit mereu să perfecționeze, nu era mulțumit, recitea, rescria. A învățat mult și din experiență și din cărțile sale. Se simte multumit, satisfăcut că a dus munca la capăt. Le mulțumește cititorilor din toată lumea care l-au însoțit pe drumul ăsta și vrea să scrie ceva diferit față de ce a scris până acum.

Mi-a plăcut de Zafon și sper să citesc anul ăsta măcar următoarele cărți pe care le am că în română nu știu când va apărea volumul 4.

3 Comments

  • roșu vertical

    Îmi place comparația cu compozitorul. Și mie mi-ar fi plăcut să mă întrebe Nesbo în ce limbă e cartea pe care o semnează, dar cred că pur și simplu nu sînt atenți, la cît semnează ei.

    Un plus pe care l-am văzut la fest de lit din Barcelona a fost traducerea simultană, în căști, foarte mulți au folosit-o, altfel chiar s-ar fi lungit nefiresc de mult, pentru că la un moment dat discuțiile erau în 3 limbi, deci ar fi fost un mini-haos.

    Altfel, invidie. Deși aș fi putut lejer să merg aici cînd a lansat-o, dar na :))
    Și-mi dau seama că am uitat o mulțime de chestii, eu am și citit cărțile la ani depărtare între ele.

  • Maya

    Par interesante cartile. Primele 3 le voi citi in engleza sau italiana, depinde cum le gasesc. In romana nu le-am gasit aici si va dura pana ajung in tara. Ultima imi pare foarte scumpa momentan.
    Aproape am biblioteca plina din cartile recomandate de tine. In caz ca nu ai citit “Fata din tren” e super faina. Mult mai buna ca filmul, ca in majoritatea cazurilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *