În cea mai toridă zi a anului noi am ales să ieșim din casă pentru a vizita noua experiență imersivă din oraș: Labirintul lui Tim Burton. Ne era bine în casă la răcoare, dar totuși ne-am hotărât să mergem până acolo și să ne întoarcem repejor acasă. Ada nu prea avea chef să se dezlipească de telefon, și nu știa cine-i Tim Burton, dar am combinat-o cu Wednesday. I-am spus că poate o vede și pe ea acolo. Din păcate nu era, presupun că e din cauză că labirintul se plimbă prin lume din 2022 și Wednesday abia în acel an a fost difuzat pe Netflix. Totuși n-a fost dezamăgită…

De obicei când ne vizitează socrii revedem locuri care ne-au plăcut și considerăm că sunt și pentru ei interesante. Anul trecut am revăzut Grădinile lumii și Parcul Desculților, iar în weekendul ăsta ne-am întors la Lübbenau-Spreewald pentru a le arăta natura în toată splendoarea ei. Ce e deosebit la acest oraș este că e situat pe râul Spree, unde acesta formează o mare deltă interioară înconjurată de “Pădurea Spree”, la aproximativ 82 km sud-est de Berlin. Locul este ca desprins din povești sau tablouri, cu case sau pensiuni așezate pe marginea canalelor. Accesul mașinilor este foarte restricționat, lăsând undă verde bicicliștilor și drumeților. În urmă cu câțiva ani, nici nu…

Cu mică întârziere despre seara de 26 iunie. Știm cu toții ce seară a fost aia că românii de pretutindeni au trăit-o cu emoții și speranțe maxime. Am scris mai demult că nu sunt microbistă, doar suporterița, însă acum două seri am înțeles de ce nu mă uit la meciurile României de bună voie și nesilită de nimeni. Pentru că mă sufoc de emoții. Luna asta, Sotzu’ este în deplasare și nu doar pentru meciurile României, ci și pentru ale altora. Dacă nu e prin München, Frankfurt sau Köln e la Berlin. L-am lăsat să își facă de cap din trei motive: 1. pentru că el chiar e microbist și…

Fain titlu, nu? :)) Sună un pic greșit, dar nu e. Am fost vineri, în Berlin, la un spectacol al Teatrului German de Stat din Timișoara. Deși aici, m-am simțit ca și când aș fi fost în sala de pe Strada Alba Iulia, chiar dacă am fost acolo doar de vreo două ori. Ce păcat că n-am profitat! Cu ajutorul Institutului Cultural Român de la Berlin, trupa de teatru a piesei Oameni. De vânzare a adus muntele la Mahomed. Deși voiam să merg, eram puțin reticentă din cauza limbii germane, că totuși nu o stăpânesc perfect și îmi mai scapă chestii, dar le deduc din context. Însă s-a dovedit că…

Sunt într-o continuă căutare de spectaculos, nemaivăzut, nemaiîncercat, rarissim, neobișnuit, original. Și această căutare se manifestă în bilete peste bilete la diverse evenimente, show-uri sau spectacole, parcuri, muzee sau experiențe. Nu e că nu vreau să pierd nimic, ci că mă interesează prea multe. Și nu doar pentru mine, ci în special pentru Ada. Vreau să iau de la orașul ăsta tot ce are de oferit și să mă îmbogățesc sufletește, cultural și intelectual. Și, Slavă Cerului, oferta e super generoasă. Doamne, câte ni s-au luat în pandemie, abia acum îmi dau seama. E weekend-ul și evenimentul. Și cum Ada a crescut, putem face o grămadă de lucruri noi și…