Pe unde am ieșit cu Ada în #februarie25

Chiar dacă lui februarie îi lipsesc doar două zile față de celelalte luni, parcă trece ca vântul față de ele. Dar mai bine, că în sfârșit e soare și senin! Încă foarte frig dimineața și mai cald după‑amiaza, dar sentimentul de revenire la viață e atât de satisfăcător.

O duceam ieri pe Ada la antrenamentul de canoe și tot drumul e prin pădure. La întoarcere, mă străduiam să fiu atentă la drum, dar peisajul cu razele soarelui printre crengile copacilor era foarte frumos și mă distrăgea puțin. Abia aștept să fie mai cald să facem drumul ăsta cu bicicletele, iar eu să stau pe marginea lacului citind o carte… și să o aștept să termine. Aaaahhhh!

Însă și pe frig sunt multe de făcut că orașul ăsta e bogat în oferte. Deci pe unde ne-am petrecut timpul noi două?

În vacanța de iarnă, pentru că n-am plecat nicăieri, ca să nu se plictisească acasă am organizat întâlniri cu prietena ei cea mai bună și cu cea mai bună de la grădiniță, singura cu care mai ține legătura. Ambele locuiesc în zona în care am stat și noi, deci multe călătorii pe drumul amintirilor.

Când am luat-o de la ultima întâlnire, i-am propus să mergem la o gofre-rie (?) care se deschisese chiar înainte să înceapă ea școala și mergeam uneori acolo. Am avut noroc să fie deschis și era așa bucuroasă să retrăiască experiența! Ne-am îndopat cu mult zahăr și am pornit către următoarea destinație: la sala unde am făcut eu gimnastică medicală, în cartierul vecin, să predau cardul de intrare.

Am terminat rapid cu sala, dar pentru că plătisem parcare, ne-am mai plimbat pe străzi că e foarte pitoresc acolo. Mi-am dat seama că suntem lângă un parc pentru copii foarte interesant, unde fusesem cu ea de vreo două ori când era încă la grădiniță. Uitase de el, dar intrând în fostul cimitir dezafectat și transformat în parc, au năpădit-o amintirile. Am făcut câteva poze și am fugit înapoi că urma să ne expire parcarea.

Următoarea ieșire a fost la un atelier de mărțișoare organizat de Biblioteca Prichindeilor. Din păcate pentru Ada, ea și un băiețel erau cei mai mari de acolo, restul fiind copilași de grădiniță. A muncit la două mărțișoare și s-a supărat foc pe mine că i-am rupt gaura unuia când am încercat să îi leg fundița. Făcuse gaura prea aproape de margine și hârtia n-a ținut. Oh well!

Îi era foame și am căutat ceva în apropierea locului cu mărțișoare, așa că ne-am oprit undeva unde aveau și mic dejunuri și prăjituri. Bineînțeles că a uitat de foame și a cerut prăjitură. Am luat și eu una.

După care ziua ne-a continuat în cealaltă parte a Berlinului, adică tot în fostul cartier în care am stat că era ziua prietenei mele, Johanna, mama prietenei Adei. Problema era că cele două se duseseră de urgență la spital că micuței i se infectase urechea de la un cercel și avea nevoie de îngrijire rapidă. Am așteptat până pe la ora 16 să îi spunem măcar La mulți ani și să îi dăm cadoul, dar m-am mai luat la povești cu alți invitați și am ajuns pe la 18 acasă. Unde Sotzul zăcea bolnav, răpus de răceală și el. Îl hrănisem și medicamentasem de dimineață, dar i-a prins bine liniștea să se odihnească.

Și cam atâta ieșire în două luna asta. În trei nu am avut ieșiri, dar eu cu Sotzu’ da și și ei doi împreună. 🙂 Pentru martie nu avem încă nimic planificat, dar mă bazez pe vremea bună și pe biciclete.