„Deci vii la plimbarea cu bicicletele?” Asa suna mesajul de la Richie vineri pe la ora 15. Vin, cum sa nu vin, mai ales ca de data asta n-aveam pana, nu trebuia sa plec din oras, n-aveam altceva de facut. Am luat-o pe Konsuelo cu mine si ne-am dus. O experienta noua care trebuie repetata. In jur de vreo 30 de biciclisti, cu aproximatie, ca n-am stat sa ii numar, s-au strans vineri dupa-amiaza/seara pe la 18-18:30 langa Catedrala sa participe la ceea ce se numeste Masa Critica. Pe scurt va spun ca este o miscare mondiala care se intampla in ultima vineri din luna la o ora dinainte stabilita.…

Am zis ca mă duc, m-am dus. 🙂 Si sâmbăta si duminica am fost la Street Delivery, dar n-am participat la toate momentele pe care Cărtureştii le-au pus in scena. Sâmbăta m-am plimbat puţin pe strada Mercy (care by the way, se citeşte Merţi sau Mersi?), m-am zgâit la exponatele din cărţi, la scaunele al căror mesaj nu l-am înţeles prea bine, si seara am asistat la un foarte frumos spectacol de foc. Pozele pe care le-am făcut, va rog sa le scuzaţi pentru ca INCA nu ştiu cum sa setez aparatul sa iasă imaginile cat mai artistice. Duminică, speriată de o ploaie torenţială, n-am fost sigură că mai ajung…

A venit din nou timpul sa fiu in centrul atentiei. Trecuse deja prea mult timp de cand fusesem data uitarii. Pe infatisarea mea se asternuse praful si nu se arata nimeni dornic sa ma curete si sa ma ingrijeasca. Eram imbatranita, posomorata, gri si fara nici o tragere de inima sa mai ies in lume. Ce folos? Nu am ce-mi trebuie sa primesc oaspeti, desi eu cred ca zace in mine un potential pe care nu il exploreaza nimeni. Prietena mea, Bega, abia isi taraie picioarele si e foarte neingrijita. Eu nu inteleg cum poate sa isi arate licaririle trecatorilor. De fapt cred ca nici ei nu se uita la…