timişoara mea
-
Care-i treaba cu info-chioşcurile?
Oricât am încercat, nu pot să fiu turist în Timişoara. Nu o pot vedea cu alţi ochi, poţi să mă şi pici cu ceară. Chiar dacă nu îi cunosc toate străduţele, chiar dacă m-am rătăcit de curând printr-o zonă în care n-am mai fost (da’ bine că m-am rătăcit că am descoperit un parc frumos – ar trebui să îi fac poze), tot mi se pare familiar şi n-aş putea să mă simt pierdută în oraşul meu. Am văzut că au apărut prin urbe nişte info-chioşcuri de-alea moderne în care ţi se prezintă oraşul sau poţi citi chestii de la primărie. Eu habar n-am ce-i cu ele exact, că nu…
-
Dă o jucarie, fă o bucurie
Noroc cu spam email-urile, că aflu la timp de nişte chestii interesante ce se întâmplă prin Timişoara. Printre ele şi acţiunea caritabilă a clubului LEO ce poartă numele „Dă o jucărie, fă o bucurie”. Mă tare bucur că s-a gândit cineva la aşa ceva pentru că am o mulţime de jucării pe care se aşterne praful si nu mă lasă inima să le arunc. Nu ştiam unde altundeva să le depozitez, aşa că majoritatea stau prin boxă sau le-am cărat la sat, unde adună praful de-acolo. Da’ n-am zis încă nimic de evenimentul ăsta si mă port de parcă aţi şti despre ce vorbesc. Deci, clubul LEO strânge jucării pentru…
-
Iar am pedalat
Dacă nu era dl. Ioan T. Morar n-aş fi ştiut că azi era zi de pedalat. Ştiam că urmează să fie, da’ am uitat şi nici nu mi-am notat (ca babele) în agenda telefonului să nu care cumva să uit. Bine că am mai răsfoit blogurile şi-am aflat la timp. Aşa că mi-am lăsat durerile facerii de-o parte, mi-am umflat roţile, i-am făcut băiţă Konsuelei şi pe-aici ţi-e drumul până spre platoul Timco de vis-a-vis de Billa. Asta după ce m-am asigurat că am cu cine mă întâlni pe-acolo. Dintre bloggeri au semnat condicuţa Richie, Cristi, Solarian şi Luci. Păcat că nu ne-am strâns mai mulţi, da’ tot e bine…
-
Cum mi-am petrecut Ora Pământului
În Unirii, cu Andra, prietenii ei, prietenii mei, pe întuneric. Momentul stingerii luminilor a făcut mânuţa de oameni strânşi acolo să se zgâiască la stele prin telescop să aplaude şi să chiuie. Am văzut Saturnul cu inelul lui şi m-am minunat cât de poluată e Timişoara că nici pe semi-întuneric nu se văd stelele. A fost totuşi frumos. 🙂
-
Sa dam copiilor ce e al copiilor
Cand eram mica n-am fost ca toti copiii in Parcul Copiilor. Decat de vreo 2 ori. Vagi flashbackuri imi chinuie memoria si o vad ba pe Baba Cloanta din tunel, ba imaginea mea schimonosita in Camera Oglinzilor. Daca ma fortez un pic imi amintesc si de o plimbare cu hidrobicicleta si n-am cum sa ratez toate hutulusele si hintele in toate formele. E drept ca pe unele mi le aduc aminte pentru ca acolo chiuleam si in liceu cand parculetul a ramas in paragina. Sau cand voiam sa joc ping pong, sau cand mergeam la un photoshooting cu o vecina… Ideea e ca Parcul Copiilor din Timisoara demult nu mai…
