tomata gândeşte
-
Cât de departe mergi pentru principiile tale?
Nu mai aștept până vineri să vă vorbesc despre un film, pentru că-s prea revoltată ca să las ideea să se piardă printre recomandări de film. Deci, e vorba despre filmul Nothing but the Truth, cu Kate Beckinsale, Matt Dillon, Vera Farmiga și alte nume măricele. Filmul e inspirat din povestea jurnalistei Judith Miller, despre care poate știți că a preferat să facă pușcărie decât să divulge numele sursei care i-a furnizat informații. Știam de întâmplare, nu știu însă prea multe detalii. Din ce-am citit pe Wiki, pe diagonală, filmul e destul de fidel realității. N-am săpat prea adânc după detaliul daca Miller are sau avea familie la momentul acestui…
-
Regretele dinaintea morții
Evenimente recente din viața mea mă duc din nou cu gândul la moarte. Sunt iarăși în locul ăla în care eram acum vreo doi ani, iarăsi cu sentimente de vină, cu remușcări și cu o grămadă de „nu știu ce să fac” ce-mi fac sufletul și mintea ferfeniță. Nu, n-am încredere că 2013 va fi un an bun, oricât de optimistă mi-ar plăcea să fiu. Și mi-am adus aminte de un link pe care l-am găsit pe blogul Ligiei și pe care l-am salvat în drafturi pentru a scrie cândva despre el. Azi e cândva-ul ăla.
-
Lupul nu-și schimbă nici părul, nici năravul
N-am mai scris demult despre probleme de cuplu, nu mi-am mai expus părerile vis-a-vis de anumite situații, da’ pentru că o discuție cu prietenele e mereu roditoare din punctul ăsta de vedere, o să-mi iau libertatea de a-mi expun teoriile apropos de subiectul ăsta.
-
De ce vă pupați copiii pe gură?
De când am blogul, cred că am avut cel puțin 3 tentative de a scrie postul ăsta. Nu mai știu de ce n-am făcut-o, dar acum m-a stârnit o poză de pe supermami. Știu că șansele de a supăra pe cineva cu articolul ăsta sunt foarte mari, dar, la fel ca și în alte cazuri, îmi asum parerile (și dac-o fi să mă razgândesc, o să am grijă să rectific într-un post viitor).
-
“Atunci cand cineva iti reproseaza ceva, trebuie sa te analizezi”
Titlul este un citat din leapsa facuta de Jocul Orb. Uite asa facem ping pong cu idei. Chestia e ca m-am gandit un pic la treaba asta in ultimele luni, pentru ca mi s-a intamplat sa fac reprosuri. Asa-s io, mai nesimtita, ma bag in vietile oamenilor si imi dau cu parerea si atunci cand nu mi se cere si cand nu-i treaba mea.







