Cât de departe mergi pentru principiile tale?
Nu mai aștept până vineri să vă vorbesc despre un film, pentru că-s prea revoltată ca să las ideea să se piardă printre recomandări de film.
Deci, e vorba despre filmul Nothing but the Truth, cu Kate Beckinsale, Matt Dillon, Vera Farmiga și alte nume măricele. Filmul e inspirat din povestea jurnalistei Judith Miller, despre care poate știți că a preferat să facă pușcărie decât să divulge numele sursei care i-a furnizat informații. Știam de întâmplare, nu știu însă prea multe detalii. Din ce-am citit pe Wiki, pe diagonală, filmul e destul de fidel realității. N-am săpat prea adânc după detaliul daca Miller are sau avea familie la momentul acestui eveniment, dar, de dragul discuției, să ne rezumăm la faptele prezentate în film. Care zice așa:
Rachel Armstrong, jurnalistă, află întâmplător cine e agentul CIA dintr-o misiune secretă, scrie un articol care face ravagii, țintește Casa Albă și serviciile secrete. Cei din redacție cad de acord că va fi un articol extraordinar, care nu poate fi combătut și care respectă toate regulile, dar care va atrage multă atenție și multe presiuni asupra ei, mai ales pentru a dezvălui de la cine are informația. E avertizată că poate ajunge chiar la pușcărie, că va fi acuzată de sfidare a curții, că nu vor fi îngăduitori cu ea, pentru că în ochii autorităților, ceea ce a făcut sursa de numește trădare, că nu vor ține cont de protejarea sursei și nici de Primul Amendament. Și, pentru că refuză dea un nume, e închisă pentru câteva luni. I se dă de mai multe ori ocazia să se răzgândească, dar refuză. Chiar și atunci când agenta CIA pe care a expus-o este ucisă, chiar și atunci când îi e dor de fiul ei și nu-l vede deloc, chiar și atunci când soțul se satură de situația creată și începe o relație cu altcineva. Voința ei rămâne neclintită și preferă să ia bătaie, să facă detenție, să fie închisă pentru un principiu. Adică nu pentru un delict comis de ea, pur și simplu, așa, fără să aibă nici o vină. Doar pentru că nu vrea să dea un nume. Preferă să-și lase fiul să crească fără ea, suferă când acesta o respinge, dar rămâne fidelă deciziei ei. Și toate astea pentru a-și apăra sursa, care e un copil. Scuze de spoiler, dar n-am putut să nu mă întreb oare ce i-ar fi putut face procurorul, Casa Albă și CIA-ul unui copil de mai puțin de 10 ani, pentru că a dat din casă și-a spus ce i-a auzit pe părinți vorbind. Adică cât de încuiat să fii și să faci pușcărie fără să analizezi puțin situația?
Și nu mă pot abține să nu-mi exprim dezacordul pentru asemenea fapte. Înțeleg că sursele trebuie protejate, înțeleg că o fi fost un bun exemplu al jurnalistei faptul că s-a dus prima oară la închisoare, pentru că am uitat să spun, după ce-a ieșit, a fost din nou arestată pentru împiedicarea unei anchete FBI și a mai trebuit să stea la închisoare încă doi ani din cinci. Dar când gluma se îngroașă și tu pui un principiu mai presus de familia și copilul tău… permite-mi să nu fiu de acord cu acțiunile tale sau cu felul ăsta de gândire. Mai mult de atât, Rachel spune că dacă s-ar fi gândit că va fi despărțită de copilul ei, n-ar fi scris articolul. Păi eu cred că ar fi trebuit să se gândească dacă tot a fost atât de inteligentă încât să-l scrie și atât de dornică să câștige un premiu Pulitzer, așa cum zice Dubois, procurorul. Poate m-am implicat eu prea mult și-am luat un film prea în serios, da’ să nu uităm că filmele sunt inspirate din realitate și cazuri ca acesta nu sunt ficțiune.
Abia aștept să citesc părerile voastre vis-a-vis de subiect.
Eu una tind să cred că aşa ceva se întâmplă doar în filme.
uite ca nu. 🙂 se intampla de-adevaratelea. ca doar e inspirat dintr-un fapt real.
O tipă pe nume Anna Politkovskaia ştia ceva mai multe despre felul în care viaţa bate filmul.
“Principiile nu sunt decât nişte prejudecăţi de mari proporţii”. Mi se pare foarte adevărat.
Este bine să ai principii, cred că lumea fără principii ar cădea în haos. Dar ce se întâmplă când faci din ele o obsesie? Probabil că lucruri de genul celor din filmul tău.
Discuţia ar fi lungă. De-a lungul vremurilor valorile societăţii s-au schimbat, lumea a evoluat, principii altă dată considerate solide au căzut în derizoriu. Cred că fiecare om este liber să îşi aleagă lucrurile în care crede şi pentru care se luptă. Atâta vreme cât este pregătit să îşi asume şi consecinţele.
si eu sunt de acord cu principiile. am si eu si nu mi le incalc cu una cu doua sau nu le incalc deloc.
dar, ultima propozitie e concluzia perfecta.
http://www.imdb.com/title/tt0289992/ alt film, cu principii
De fapt cazuri de genul celui relatat in film, se intampla in realitate. Chiar acum este unul in desfășurare. E vorba de o ziarista de la Fox News, care a publicat un articol despre criminalul din Aurora, Colorado. Chiar daca implicatiile nu sunt atat de serioase ca cele din cazul Miller, ziarista refuza sa-si divulge sursa, si risca sa meargă la închisoare.
http://www.foxnews.com/opinion/2013/04/07/colorado-court-shouldnt-punish-messenger/
Ca ziarist, intr-o societate cum e cea americană, principiile sunt foarte importante. Ce credibilitate ar mai avea un ziarist daca nu își respecta principiile? Iar 1st Amendment este de fapt baza societății americane. Eu cred ca daca ai început ceva, mergi pana la capăt! Cu implicatiile de rigoare. Care de cele mai multe ori sunt personale, din nefericire.
stiu asta despre societatea americana si principiile lor. totusi si familia e unul dintre cele mai solide principii americane si unul din stalpii societatii. si uite ca e calcat in picioare.
mi se pare normal să respecţi un principiu pe care îl ai în viaţă dar câţi dintre noi au curajul să facă asta? un principiu încâlcat înseamnă un compromis care deschide uşa altuia şi altuia şi tot aşa până nu mai eşti în stare de nimic. din păcate viaţa noastră se cam derulează aşa pentru suntem oameni iar ca oameni suntem supuşi greşelilor. în cazul jurnalistei de care vorbeşti mi se pare corect cum a procedat, că a avut tăria să-şi respecte principiul. de ce? e simplu. nu contează vârsta sursei, cei acuzaţi trebuie să dovedească că articolul este fals şi dacă au dovezi în sensul ăsta mă pot condamna sau obliga să-mi cer scuze şi fără să-mi dezvălui sursa, pentru că cine va avea curjaul să mai facă mărturisiri dacă nu sunt protejaţi chiar de către cei care au obligaţia să o facă? şi ca să exemplific, venind cum s-ar spune la oile noastre, în blocul unde stau stau la parter. acum, câteva familii, două-trei, au obiceiul să facă grătar puţin mai departe de gemul meu şi normal că mă deranjează. iarna este anotimpul cel mai liniştit, dar numai când e zăpadă sau viscol. am discutat cu ei, le-am explicat că nu-i normal, numai că cică, eu sunt singura nebună aşa că sunt nevoită să suport. cu noua lege a grătarelor am sperat să se potolească dar ţi-ai găsit! ştiu că ar fi simplu că dau telefon la poliţie. înafară de amendă pentru ei, de gândul că nu suntem chiar cei mai bine plătiţi oameni, mai stau şi la parter şi mi-e teamă că poliţia nu va păstra secretul reclamaţiei (sunt sigură că va şopti cine e reclamantul) urmarea ar privi direct geamurile mele sau poate chiar integritatea mea fizică aşa că… poate că protejarea sursei nu e chiar o vorbă în vânt. dar câţi sunt în stare să-şi asume riscurile?
nu era vorba ca articolul e fals sau nu. articolul e corect, doar ca dezvaluia ceva ce nu trebuia dezvaluit: identitatea unui agent secret – ceea ce punea in pericol serviciile secrete, la urma urmei siguranta statului, a poporului, naiba stie a cui si de ce au grija cei de la CIA. deci nu asta era problema, ca jurnalista a mintit. a dat in gat pe cineva, daca vrei o formulare mai vulgara. iar statul si procurorii au considerat ca asta e tradare din partea sursei. care sursa era chiar fetita agentei si care n-a spus ce-a spus pentru ca era interogata, i-a scapat.
cat despre problema despre care vorbesti tu… eu as proceda altfel si nici macar nu m-as ascunde ca eu am facut reclamatie. 🙂 si mi-as asuma toate riscurile “pârei”.
Intr-o societate in care jurnalismul nu este doar copy-paste ca la noi, divulgarea surselor inseamna suicid profesional pentru omul in cauza. Odata ce ai pornit o asemenea ‘nebunie’, mergi pana la capat, altfel se musamalizeaza repede totul si nu ai rezolvat nimic. Uita-te la Romania actuala si vezi cati oameni nu mai au principii. Pentru ca sa lupti pentru ele este greu si ne e mai usor sa inchidem ochii, sa nu intram in rahat. Daca nu ar exista asemenea oameni, care sa mearga pana la capat, mizeria si coruptia ar fi si mai mari. Gandeste-te cum ar fi daca toti politistii ar prefera sa le fie ‘cald’, daca toti judecatorii s-ar lasa influentati de presiunile la care sunt supusi etc.
Mizeria din societatile noastre este atat de mare tocmai pentru ca multi oameni au incetat sa aiba niste principii solide si se lasa influentati de orice, doar sa nu se puna in pericol.
As putea face eu ce a facut ea? Probabil nu, sunt prea lasa. Dar ma bucur sa stiu ca in lume exista inca oameni care pun si binele comunitatii pe un plan important, nu doar binele lor.
sunt de acord cu tot ce spui. apreciez oamenii cu principii, apreciez verticalitatea si coloana vertebrala mai mult decat orice. DAR, totul pana la familie. daca jurnalista n-ar fi avut familie, daca nu ar fi avut atat de multe implicatii personale, totul ar fi fost perfect, o eroina nationala. dar a regretat faptul, a marcat copilaria baiatului ei si un om a murit din cauza ei. cred ca toate astea valoreaza mai mult decat un principiu. cel putin pentru mine. 🙂
Ce sot porneste intr-o alta relatie, cand sotia e la ananghie? Chiar nu poate rezista pana trece problema? ce copil isteric are, incat nu poate intelege ca uneori si parintii au nevoie de sprijin? Si eu consider ca familia este super-importanta, pentru mine ei conteaza in primul rand, dar dragostea si sacrificiul nu vin doar dintr-o parte. O familie inseamna ca TOTI se implica si incearca sa rezolve ceva. Fuga intr-o alta relatie chiar nu inseamna sa lupti pentru familia ta. Acu’ e drept ca n-am vazut filmul, deci probabil aberez 🙂
ma rog, aia cu sotul mi s-a parut si mie un pic cam aiurea, de-aia nici nu m-am legat prea mult de ea. ca a fost cam nesimtit. copilul avea sub 10 ani, nu stiu exact cati, dar la varsta aia nu e treaba lui sa-si sprijine parintii si nici sa se sacrifice.
sunt o gramada de chestii care poate m-ar face sa imi schimb parerea, dar in cazul de fata, n-o scuz deloc pe tipa asta.
Daca principiile presupun si sa imi pun copilul sub risc, atunci nu.El este mai important fata de orice principiu as putea avea.
uite ca nu toti sunt de acord cu noi. 🙂
Pana in panzele albe. Indiferent de consecinte. Tot asa am patit-o si eu acum cateva saptamani. Din cauza principiilor mele am fost chemat la parchet, dar nu ma dau batut.
dragă Tomata, nu ştiu sigur de care parte e dreptatea dar ştiu că un principiu trebuie apărat. vorba aceea să mori pentru o idee. agenţiile guvernamentale de ce nu şi-au făcut curat ele însele, doar există un control intern al lor foarte al dracului. căt despre scăparea fetiţei … dacă aş lucra la o agenţie de genul ăsta, ca părinte, aş fi foarte atentă ce vorbesc de faţă cu copilul, am impresia că şi ei sunt instruiţi în sensul ăsta dar ca om nu ştiu dacă aş avea puterea să fac ce-a făcut jurnalista de care este vorba în film dar o admir pentru că şi-a asumat orice risc iar familia trebuie să te înţeleagă şi să fie alături de tine. toţi membrii unei familii au drepturi şi obligaţii egale. poate că povestea nu spune şi finalul, se poate ca băieţelului să-i fi lipsit mama în copilărie dar, odată matur poate că a înţeles, nu cred că se spune aşa că nu putem face decât presupuneri. cât despre problema mea nu ştiu ce să-ţi spun. te asigur doar că nu ai cu cine sta de vorbă, prea mult, că nu am gratii la ferestre pentru că nu suport şi că mai bine închid geamul la sfârşit de săptămână decât să mai creez discuţii fără final. poate că sunt un om fără prea multe principii, poate că … tocmai de-aia admir pe altul care este gata să moară pentru o idee şi în fapte nu numai în vorbe.
i-am raspuns lui Dojo avand comentariul tau in minte, deci nu mai reiau.
cat despre curatenia din agentiile guvernamentale… nu puteau controla ce se intampla intr-o familie. iar parintii puteau vorbi fara sa stie ca sunt auziti. na… e un film, nu stiu. poate m-am ambalat eu prea tare. dar cum ziceam: in situatia de fata, cred ca nu principiul meu ar fi castigat.
si eu zic ca totul pana la familie. ma gandesc ca mai este ceva ce nu stie nimeni, de a accepatat ea atatea.
nu am vazut filmul, dar m-ai facut curioasa.
a acceptat doar pentru ca era vorba de copila aceea. pe care, incercand s-o protejeze, i-a facut cel mai mare rau: a prilejuit uciderea mamei ei.
O fi prea departe. Dar lumea este schimbata de cei care cred si tin la principiile lor chiar si in asemenea conditii, pentru ca ei sunt cei care antreneaza masele in curentul lor.
Aș apăra și cu viața mea fericirea unui copil, dar nu cu prețul fericirii copilului meu. Aici e vorba de instinctul de a-ți apăra progenitura, apărut odată cu prima formă de viață pe Pământ. Principiile au apărut mult mai târziu și multe sunt discutabile…
E mai mult decat un principiu, e onoare profesionala, daca si-ar fi dat pe goarna sursa ar fi pierdut toate orele investite in cariera, pentru ca nimeni nu ar mai fi angajat-o pentru ca n-ar mai fi putut scrie decat despe caluti si floricele pe campii. Ar fi fost intotdeauna aia care nu-si poate tine gura. Asa a devenit un simbol, mandria ziarului, toata lumea ii va citi articolele de acum inainte si va fi foarte cunoscuta, ceea ce in slujba ei e un avantaj incredibil. Nu se punea problema sa-i creasca fiul fara mama, pentru ca pana la urma nu a facut altceva decat sa protejeze o sursa, legal nu prea o pot acuza prea serios, probabil avea de mult probleme cu sotul, avand o cariera destul de solicitanta. Asta au fost riscurile la care s-a expus pentru mai mult decat un principiu. Pana la urma povestea ei a ajuns intr-un film destul de apreciat.
nu stiu daca filmul e inspirat 100% din viata jurnalistei, cum am spus: nu stiu daca avea copil la momentul ala sau acum. filmul poate fi usor exagerat, ca asa-i in filme, da’ daca ma iau strict dupa film… mi-am exprimat parerea 🙂 daca n-ar fi avut copil, as fi fost de acord cu tot ce-a facut, indiferent de consecinte. dar existenta copilului schimba regulile jocului in viziunea mea.
Si eu am vazut filmul asta. Chiar discutam cu sotul meu pe faza asta. Sincera sa fiu, m-as duce pana in panzele albe daca as stii ca am dreptate, dar in cazul asta, prioritatea mea ar fi copilul.
N-am văzut filmul, dar din ce ai scris si din comentarii mi-am cam dat seama despre ce e vorba. Am evitat sa citesc review-ul, ca am zis ca poate ma uit la film, dar nu cred ca ma uit acum oricum, asa ca a castigat curiozitatea si am citit acum, dupa cateva zile 😀
Eu n-am copil încă si s-ar putea ca parerea mea sa fie puternic marcata de asta, dar eu acum, nu cred ca pot sa vad asa de simplu problema și sa spun “totul pana la copil”, simt alte dimensiuni ale poveștii. Asta si pentru ca poate as fi foarte intoleranta cu ziarista in cauza și cu modul ei de gândire. Poate că prin faptul că a ținut mult la copilul ei, nu a vrut să pară o lașă și să își calce în picioare principiile. Pe de alta parte, poate s-a gândit la celălalt copil, ce implicații ar fi avut asupra lui divulgarea sursei (poate în viitor, nu chiar atunci). Agentul (mama copilului care nu a știut ce face, divulgând un secret) poate ca ar fi fost ucis oricum, nu avem de unde sa stim ca ar fi trait bine mersi daca asta nu scria articolul sau daca ar fi divulgat sursa, poate ca oricum ar fi fost ucisa. Adica mi se pare că din moment ce i se știa numele, chiar dacă se cunoștea sursa, era în mare, mare pericol.
Pe de alta parte, ma irita maxim acest stil de jurnalism, în care calci pe capetele oamenilor ca să-ți iasă un articol bun. Si pentru ce? Pentru un premiu? Pentru faină, onoare sau o carieră nemaivăzută? Pentru bani? Pentru a arata ca tu esti cel mai pare din parcare? Pentru ce? Eu asta nu pricep, de ce te mănâncă ceva undeva atât de tare, încât să te pui să demaști agenți sub acoperire sau mergând până la vulgarizare să intri în casa cuiva și să vezi în ce așternuturi se odihnește și cu cine…
Probabil m-ar fi iritat la culme filmul din alte puncte de vedere… Poate l-oi vedea cândva 😀
Pai agentei i se stia numele doar pentru ca ziarista l-a divulgat in articolul scris, pe care l-a citit o tara intreaga. Agenta nu mai era activa, dimpotriva se focusa pe “meseria” de mama, deci daca a mica a ei nu i-ar fi spus numele ziaristei, nu s-ar fi aflat in veci pururi ca e agenta CIA. deci nu ar fi putut fi ucisa din motivul asta.
incercand sa o protejeze pe fetita,nu i-a facut decat rau, deci nu prea sta in picioare protectia la care se gandea. cred ca era primul lucru la care trebuia sa se gandeasca atunci cand a decis sa scrie articolul. mult mai eficient ar fi protejat-o pe micuta daca tacea. nimeni nu afla si toti erau fericiti. macar asta, daca nu s-a gandit la prorpiul copil.
Aha, deci tipa nu mai era agent sub acoperire și toata treaba a luat-o razna ca asta a scris articolul cu pricina… IRITANT, cred ca ma apuca o ura pe ziaristi, grrrr…. Oricum genul asta de job ma crizeaza cel mai tare mai nou, cum își bagă ei nasul peste tot în numele lui “îmi fac meseria”, când, meseria lor e de… n-are rost! 🙁
Si eu am vrut sa scriu despre asta mai ales ca fata asta a preferat sa-si lase copilul sa creasca singur si sa distruga viata familiei ei pentru ca (asa cum a spus chiar ea) daca ar fi spus cine este sursa i-ar fi distrus viata. Nu am inteles nicicum de ce a preferat sa distruga viata copilului ei (despre care spunea ca isi va reveni) decat sa o distruga viata copilului altcuiva (care nici macar nu era constient ca a divulgat niste informatii secrete)…
pai le-a distrus pe ambele. 🙁
Da, stiu ca si pe mine m-a enervat tipa, cand am vazut filmul… 🙂
Sa ai principii e minunat, dar sa-ti faci praf si pulbere viata privata pentru asa principii….nu mai e atat de minunat. Stiu ca filmu-i dupa caz real, recunosc ca la momentul vizionarii filmului, mi-am spus “asta numa’ un american poa’ s-o faca!” ..pentru ca, da, eu cred ca ei sunt usor de indoctrinat si de transformat in soldatei din aia cu cheita in spate (pe care-o introci si-l faci sa mearga unde vrei tu). Educatia aia care da nastere soldatilor ce se duc -cu zambetul pe buze si cu mare mandrie!- sa ucida alte natiuni, numa’ pen’ ca ei sunt soldati united states…!! tot despre educatia aia e vorba..
Hai sa nu ma infierbant prea tare..nu ma intelegti gresit …nu sunt antimericani/americanisme apriori, dar sunt impotriva spalarii creierului, indiferent de natiunea despre care vorbim.. Sau de natia.. 🙂
So..in rezumat…eu nu mi-as ingropa familia de dragul unui principiu…. Oricare ar fi ala!
Prea multe principii strica, spuse o principiala :), adica eu. Dar dupa ce iti iei cateva peste bot in viata parca gandesti de mai multe ori cine sau ce merita sa iti calci pe principii.
Uite, chiar pana la puscarie nu as merge pentru principiile mele
Dar as lupta cu tarie cu toate armele-care nu m-ar duce intr-acolo
Si nu neaparat pentru principii, ele se schimba de-a lungul vietii!
Ci pentru o cauza in care cred si am investit sentimente, eventual bani 🙂