Voi… bebe?
Prea multe articole am dedicat deja băgării nasului în oalele care nu fierb pentru persoana proprie, dar încă unul nu strică. De data asta nu mă vizează pe mine, dar m-a inspirat articolul Gretei și mă gândeam la răspunsul pe care l-aș da eu dacă aș fi într-o situație de genul.
Pe scurt, Greta vorbește despre o întrebare pe care foarte mulți o pun unui cuplu care e de mult timp împreună. Dacă nu-s căsătoriți, evident întrebarea e „Când vă luați?”, iar dacă sunt: „Când vine bebe?”. Întrebarea care o sâcâie și-o supără pe Geta e a doua, cea cu copilul, pentru că Greta, la fel ca și alte femei, nu poate avea un copil. Însă lumea o întreabă pentru că nu știe care e situația și lumea e curioasă.
Recunosc: și eu am întrebat vreo 2 prietene/cunoștinte când vine un bebe, dar am îndulcit cumva întrebarea spunând înainte: „Știu că-i o întrebare delicată, dar voi… bebe?”. E drept că nu e treaba mea, dar dacă e vorba de prieteni sau de oameni cu care îți permiți și știi că nu-i va deranja, cred că nu-i o întrebare jignitoare. Dar nu despre ei vorbim, ci despre cei care te cunosc foarte puțin, nu știu multe despre tine, dar își permit să te întrebe când vine copilul ăla. Am asistat la cel puțin două faze de genul alături de o prietenă căreia nu i s-a ărătat încă să aibă copil și, după ultimele teste, probabil nici nu i se va arăta.
Pe noi nu ne-au întrebat mulți când ne căsătorim, deși eram deja de 7 ani împreună. Nu ne-au întrebat nici de copii, așa că n-am fost pusă în fața sutelor de repetări a întrebării. Dar citind ce scrie Greta și având două exemple printre prietenele mele, cred că le-aș răspunde curioșilor așa cum le răspunde și ea de la o vreme încoace: „Nu putem avea copii si nu, nu luăm în considerare adopția.” Scurt, pe un ton ferm, fără zâmbet, fără loc de interpretare, fără continuarea discuției. Un ton care să-l facă pe cel care a pus întrebarea să își ceară scuze și să-i pară rău că a pus-o. Dar mai ales, pe viitor să se gândească de două ori dacă mai întreaba asta sau nu.
O admir pe Greta pentru seninătatea cu care a ajuns să accepte situația și îi doresc asta oricărei femei care află că nu poate avea un copil. Știu că printre cititoarele blogului meu sunt și femei care nu pot avea copii sau se chinuie demult să aiba unul. Poate acest articol le ajută în vreun fel.
26 Comments
Teododa
Oh, da! De cate ori am auzit-o si noi pe asta cu “Cand va casatoriti?”. Apropiatii deja nu se mai obosesc sa intrebe dar tot se mai gaseste cate o matusa care ne vede dupa x ani si se gandeste sa ne ia la rost ca “Pe cand avem si noi de gand sa intram in rand cu lumea?” si ma distreaza de fiecare data fata pe care o fac cand prietenul meu le raspunde serios “Cu ajutorul lui Dumnezeu, nici la anul”
mihaela
De regulă sunt neutră ca Elveția, mă fac că plouă, că n-am auzit întrebarea sau dau un răspuns din ăla de purtător de cuvânt la Casa Alba care vorbește espre subiect dar în fond nu spune nimic. O singură dată m-a enervat o babă băgăcioasă până dincolo de limitele nervilor proprii așa că i-am zâmbit larg și i-am spus că noi avem destul timp dar ea când își organizează înmormântarea să știm și noi să nu fim prinși pe picior greșit.
o femeie
Mihaela, si la mine replicile acide inchid gura celorlalti. Cred ca ma iau prea de fraiera de repeta aceleasi intrebari lunar.
Moldoveanca
Iar cand ai primul copil dupa cateva luni deja te intreaba lumea cand il faci pe al doilea :)))
In alta ordine de idei eu apreciez oamenii care stiu sa spuna stop, dar eu n-o sa fiu niciodata acel om, in nici un domeniu. Atata tot m-a invatat si pe mine viata, ca perseverenta te duce departe. Stii cum e aia ca atunci cand dumnezeu inchide o usa deschide o fereastra? Ei, daca nu deschide fereastra eu sigur o sa-i intru pe cosul de fum. Pacea interioara e supraevaluata, lupta interioara aduce mai multe satisfactii.
Bookish
Eu abia am scăpat de întrebarea când mă căsătoresc, la anul mă aştept să vină şi avalanşa de întrebări legate de bebe.
În cultura noastră întrebările legate de soţ/copii sunt considerate oarecum generice, pentru că ce altceva să te întrebe mătuşa cu care te vezi o dată pe an şi nu are habar de viaţa ta? Ce filme ai mai văzut sau pe unde ai mai ieşit? Eu am încercat mereu să nu mă supăr când întrebarea a venit de la rude mai în vârste pentru care căsătoria încă înseamnă un fel de validarea a vieţii şi un pas normal o dată ce ajungi la o anumită vârsta.
Deranjant este într-adevăr când te întreabă cunoştinţe/colegi cu care nu eşti apropiat şi aici sunt de acord cu răspunsuri directe care să îi incomodeze.
Greta
Nici eu nu m-am supărat când ne-a întrebat o mătușă de-a șaptea spiță de-a lui socru-meu când facem și noi ”un bebeluș”. Probabil felul în care ne-a întrebat a contat mult – nu iscoditor, nu revendicativ, nu pe stilul ”da’ voi cât mai așteptați?”. Contează mult felul în care se pune întrebarea – vorba Tomatei, cumva îndulcit. I-am spus că nu știm, n-avea sens să m-apuc să-i povestesc. N-a insistat, n-a apăsat… și-am apreciat enorm atitudinea ei 🙂
Altminteri, am dat peste tot felul de specimene cu reacții cel puțin ciudate… ”Adică de ce nu ai copii? Nu cumva nu vrei? Cum să nu vrei? De fapt vrei, dar nu știi tu că vrei!”. Șamd 😀
roșu vertical
Eu am făcut odată chestia asta, cu mulți ani în urmă, și mi-a ajuns. Am pus întrebarea cu bebe unei colege și a început imediat să plîngă. Pe urmă mi-a zis că pierduse o sarcină și era încă foarte afectată de asta. Din fericire, acum e mama unei fetițe, sper că nu-și mai amintește întrebarea mea 🙂
Oana
Cel mai fain e cand ai deja doua fetite si te intreaba cineva…pe cand baiatul?… parca ar mosteni tronul Angliei…
o femeie
un raspund bun la asta ar fi: si regele Mihai are 5 fete si niciun baiat 🙂
Greta
Mulțumesc din suflet pentru mențiune și pentru felul cum ai scris, Tomi 🙂 Și le mulțumesc și fetelor pentru răspunsurile lor 🙂
Sper ca eventualele cititoare ale tale aflate în situația asta să-și găsească alinarea inclusiv în ceea ce am scris eu…
dojo
1. cand va casatoriti? – ne-am luat dupa 11 ani de ‘holteiala’.
2. dar nu faceti copii? – inca nu e momentul, ziceam.
.. si acum incepem seria de intrebari de care ai parte ca femeie, dupa ce ai procreat (sa nu creada lumea ca se opresc bagatorii de seama la primele 2:
3. cum nasti / ai nascut? – chestie venita de la STRAINI sau abia cunoscuti, nu dicutam aici despre cei apropiati.
4. alaptezi? – da, chestie zisa de enspe mii de vecini (femei SI barbati), desi ne vedeam prima data sau ne stiam doar dupa caini / copii.
5. pe cand al doilea? de ce nu? – si pune-te sa explici ca ai deja 37 de ani si ca barbatu-tu e cu 11 ani mai mare, deci NU doresti sa ai ‘bucuria’ de a intra in partea aia nasoala de statistici cu Down si alte chestii conexe (la care ti se maresc sansele exponential dupa ce ai trecut de o anumita varsta).
Am un copil sanatos, slava alui’ de sus, merge totul OK, drum bun.
Recunosc ca e de maxim rahat sa ai un motiv medical de genul Gretei si sa primesti mereu in nas intrebarea asta. Din pacate oamenii sunt curiosi si necizelati, asta este.
Eu contemplam ideea adoptiei pe vremea cand imi venise ideea sa fac copii, dar nu a fost cazul. Ma gandeam ca incerc vreo 2 ani asa ‘normal’, apoi cu tot felul de proceduri si, daca nu merge, adoptam.
Acu’ in alta ordine de idei, pe langa faptul ca sistemul la noi este incredibil de complicat si-ti da la gioale, cand incerci sa adopti, ceea ce mi se pare chiar mai nasol este ca orice tuta ce se trezeste ca e mama dupa ani de cand si-a abandonat copilul chiar poate veni inapoi sa ceara custodie. Parca era ceva scandal pe tema asta acum niste luni cu nus’ ce vedeta (nu stiu detalii, nu am avut timp sa rumeg stirea).
Oricum, se poate implica in tot felul de cazuri cu copii, voluntariat etc, daca isi doreste sa fie aproape de ei macar putin. Sigur nici copiii nu ar regreta, sunt destui amarati care au nevoie de o vorba buna.
Tomata
aaaaaaa (a se citi un urlet de nervi :)) ), mor cu intrebarile astea. la aproape 5 luni de cand am nascut, aceleasi intrebari le primesc. da’ cum ai nascut? alaptezi? de ce? trebuia sa mai insisti etc… si cel mai fain e cand femei care n-au avut niciodata copii isi dau cu parerea si te condamna. imi vine sa le pocnesc.
dojo
Bre, cel mai cretin e cand te intreaba cate un mascul de 60-70 de ani chestii din astea. Oameni cu care tocmai ti-ai zis prima data buna ziua, ca se uita fii-ta cu drag la cainele respectivului si te gandesti sa fii politicoasa 😀
ariadna
Stiu ca nu mai e cazul, dar … ca sa clarificam niste lucruri despre adoptie:
Odata ce ai adoptat un copil nu poate veni nimeni sa ti-l ia inapoi.
Parintii lor si rudele de pana la gradul 4 renunta la el in instanta, prin hotarare judecatoreasca, altfel copilul nu poate fi declarat adoptabil, deci nu poate fi adoptat.
Scandalul cu vedeta era mai complicat (nu adoptase, ci luase o fetita in plasament, o fetita la care mama ei nu renuntase)
Nu e deloc complicat sa adopti, sistemul nu-ti da la gioale – e doar o parere care se transmite din gura in gura fara a sti, de fapt, ce se intampla.
Lucrurile decurg cam asa: actele pentru depunerea dosarului de adoptie se fac in doar cateva zile, apoi va fi nevoie sa mergi de minim trei ori la DGASPC pentru a asista la cursuri de puericultura (foarte utile, vin si parinti ce au adoptat si povestesc din experienta lor). Viitorii parintii dau si un test psihologic si vor avea o vizita acasa a asistentului social + psihologul.
Apoi urmeaza perioada de asteptare care poate fi chinuitoare pentru multe persoane.
Dar mi se pare normal ca lucrurile sa fie facute bine, corect, etic.
Perioada de asteptare e mai mica sau mai mare in functie de optiunile parintilor (de exemplu, daca doresc o fetita nou-nascuta pot astepta si 5 ani pentru ca cererea de astfel de copii e mare, dar daca aleg un copilas mai mare, de 4-5 ani, il pot avea acasa in cateva luni).
Unii parintii au pretentii exagerate (de ex vor neaparat o fetita blonda, cu ochi albastri si refuza copiii care li se prezinta)
Sunt multe de spus, iar experientele sunt diferite pentru ca si oamenii sunt atat de diferiti si au atitudini diferite in fata adoptiei care le lungeste perioada de asteptare.
Adoptia se face mereu in interesul copilului si asa e si normal. Parintii trebuie sa fie verificati, sa fie oameni buni, care vor iubi copilul, care se vor stradui sa-l faca fericit.
Cris
Lumea poate fi extrem de inventiva si intrusiva si nu-mai-stiu-cum.
Pe mine m-a intrebat o prietena a sotului meu dupa ce am anuntat ca vom fi parinti, daca a fost planuit, adica noi am planuit sa avem bebe sau s-a intamplat… nici nu am stiut cum sa interpretez intrebarea. Am raspuns ca desi nu e treaba nimanui, tot ce trebuie ea sa stie e ca noi ne-am dorit foarte mult un copil. Nici intrebarile legate de alaptat, felul in care am nascut nu mi se par in regula, nu vad de ce ar intreba cineva de partile corpului meu :))) Oh well.. nu stiu mie nu mi-a trecut prin cap sa intreb lumea asa de pe unde le-a iesit copilul sau de ce nu fac sau de ce nu vor sau ce scop au in viata. e treaba fiecaruia, daca esti asa foarte curios cred ca poti intreba discret, empatic, fara a fi sfatos sau exagerat de curios.
o femeie
numai pe mine ma buseste rasul la ideea sa ii fi raspuns la cum s-a intamplat?? :)))
Cris
:))) crede-ma am cateva variante de raspuns, am incercat sa fiu cat se poate de diplomata si de finuta, era mai multa lume in jur.. desi ma gandesc ca poate trebuia sa ii fi raspuns exact cum te gandesti si tu.
o femeie
nici la mine diplomatia nu functioneaza, dar replicile acide da. Pacat ca imi vin a 2a zi 🙂
Tomata
e o idee mai greu sa inteleaga fiecare ca nu e treaba lui si ca intrebarile astea sunt incomode si nepotrivite. dar asta-i boala noastra.
Anca
Eu nu inteleg de ce lumea intreaba lucruri de genul. Pur si simplu … ce le fierbe oala?! Nu am fost in asemenea situatii din fericire (ma mai intreaba lumea de iubiti, dar meh), insa am asistat la multe cazuri de acest gen, de la necunoscuti la rude nesuferite. (nu stiu daca nici macar cei apropiati sunt mai indreptatiti sa te intrebe lucruri care tin, pana la urma, de intimitatea ta)
Este asemanator cu alegerea de a nu avea copii. Nu consider ca scopul universal al oamenilor TREBUIE sa fie procrearea. Fiecare cu treaba lui. Daca un cuplu, un barbat, sau o femeie decid ca nu vor copii, ce ne pasa noua? Pur si simplu ma enerveaza atitudinile astea bagacioase! Dupa cum se si vede. :))
Tomata
pur si simplu din curiozitate
Anca
Unde tragem linie între curiozitate și bun-simț?
Tomata
buna intrebare 🙂
lala
Da, e stupida intrebarea si dureroasa.
De cate ori mergeam la bunici, o fosta colega de liceu, care s-a casatorit imediat dupa bac si are 2 fete mai mari ca ea, ma intreba DE FIECARE DATA cand fac copii. De obicei ii raspundeam ca peste un an, peste 2, acum am o problema, acum am 2 etc..
Pana anul acesta, in primavara, m am intalnit cu ea si a stigat de la o posta: “Tu nu faci o data copii ca ale meri is mari”??? M am enervat instant si i-am zis: La oras copii se fac mai tarziu, dupa studii.
Stiu, am fost rea dar mi s-a acrit de intrebarea ei, acum evident ca nu ma mai intreaba.
Tomata
ce tare :)) bun raspuns.
Diana
le-am bifat pe toate in ro 😀 noi ne-am casatorit devreme, la 25 de ani adica, un an dupa ce ne-am cunoscut, dar copil am facut la 32. ca asa am vrut noi, atunci am simtit noi ca e vremea sa ne reproducem. cate intrebari mi-am luat… noi deocamdata nu vrem al doilea, partial pt ca eu am 37 si el 38 si el se simte destul de obosit sa o mai luam de la capat (e un tata destul de occidental, a schimbat pampersi cot la cot cu mine, facut lapte, trezit, hranit, etc), dar nu e batut in cuie, mai avem timp totusi. in ro inca nu-mi scazuse burta dupa nastere si ma intreba lumea cand al doilea 😀 e chiar stressant cand tu ai inca unele discutii cu tine insati sau chiar probleme si lumea te forteaza practic sa le expui
in Olanda imi place. lumea e bagacioasa, dar nu in sensul invadator, adica ei daca te intreaba ceva o fac pt ca chiar vor sa stie despre tine, sa te cunoasca, nu din curiozitati tampite. pe cand al doilea am auzit si aici, dar rar si destul de precauta intrebarea (ca na, oamenii presupun ca daca am copil de 5 ani si al doilea nu e, avem o problema, alta decat indecizia 😀 )
pe mine ma distreaza insa deschiderea oamenilor aici (si faptul ca vorbesc ataaat de muuult, Dumnezeule!), mi-a luat ceva sa fiu in stare la inceputul unei intalniri cu oameni necunoscuti sa le spun despre mine nu numai profesional, de unde vin si ce stiu sa fac, ci si ca am un copil, unde lucreaza barbatul, din astea :)))
la ficior la scoala s-a schimbat directorul cu o directoare. am primit mail de la ea, in care s-a prezentat. in ro mi s-ar fi parut dusa tipa. deci a scris ca are doi copii, ce varsta, ce caine are, ce face in timpul liber, ca bea un pahar de vin seara da’ nu in fiecare seara, etc :)))
azi am aflat despre noua colega, la prima vedere, ca a nascut de Craciun si era zapada, si si si :))) ma intreb oare cum ar fi reactionat daca o intrebam: si, ai nascut natural? si ai alaptat? si pe cand al treilea? 😛