Long, long time ago (I can still remember) scriam un post de care azi nu mai sunt mândră. Nu ştiu cât de mândră eram atunci când l-am scris, dar oricum în 2007 credeam cu tărie fiecare cuvinţel. Până nu demult, când cineva, fără să îşi propună şi fără să ştie ce părere aveam eu despre femeia puternică şi independentă, mi-a schimbat atât de radical viziunea, încât acum sunt dipusă să îmi fac mea culpa pe blog şi să accept în văzul lumii că am renunţat la ochelarii de cal care îmi îngrădeau concepţiile. Să accept că am greşit. Spuneam pe atunci că femeie puternică tre’ să fie aşa şi pe…

Îmi place să vorbesc cu străinii. Nu cu toţi, doar cu unii. Acuma nu prea poţi să fii picky cand vine vorba de străini că de-aia-s străini, că nu-i cunoşti. Mi se întâmplă de multe ori să intru cu cineva în vorbă, fie la cozi de diverse naturi, fie pur şi simplu pentru că ne uităm în supermarket la aceeaşi chestie, fie că  ne aşteptăm rândul în vreo sală. Nu-mi mai aduc aminte de toţi oamenii pe care i-am întâlnit, însă nu cred că o să-i uit vreodată pe trei dintre ei. Cum ultimul pe care l-am întâlnit a fost chiar acum două zile, la coadă la RDS, o să…

O bună bucată de vreme, nu aveam deloc încredere în ceea ce se numeşte „instinct feminin”. Ba mai mult, credeam că e o invenţie de care se foloseau femeile ca să aibă ceva în plus faţă de bărbaţi. E evident faptul că nu îl experimentasem şi că nu ştiam cum se manifestă, de aia nu credeam în el. Că eu mai am episoade de-astea în care mă ghidez după dictonul de pe tricoul Orădeanului „Link, or it didn’t happen”, sau cu alte cuvinte, nu cred până nu văd (simt, în cazul de faţă). Să vă spun drept nu mai ştiu când am simţit prima oară că am aşa ceva, da’…

Am vrut să amân scrierea acestui post până după-amiază când ajung acasă, dar un comentariu de-al lui Horia la postul lui Raka, şi postul lui Raka în sine, m-au stârnit şi m-au ambiţionat sa o fac acuma. Totul a pornit de la postul Cristinei, care a fost privit din unghiul lui Raka, apoi al lui Todo şi acum al meu. Cam toţi susţin aceeaşi părere, însă eu, nu pentru că îmi place să fiu Gică Contra, da’ pur şi simplu nu pot să fiu de acord cu ce spun ei.

V-aţi gândit vreodată la diferenţa dintre linişte şi tăcere? Din punct de vedere gramatical, sunt sinonime, şi totuşi, semantica imperfectă e aşa de uşor de simţit, odată ce stai să te gândeşti. Când spunem că avem nevoie de linişte, oare avem într-adevăr nevoie de ea sau de tăcere? Oare nu vrem să spunem, de fapt, că avem nevoie ca cineva să tacă, să nu-l mai auzim, să nu-l mai vedem, să nu-l mai simţim în preajma noastră? Nu prea pot să îmi amintesc de momentele în care aveam nevoie de linişte, pentru că acum am nevoie de tăcere. Prin urmare nu pot să fac o diferenţă, să-mi dau seama dacă…