tomata călătoare

  • tomata călătoare

    Hoinăriţă prin Oradea

    Dupa un “vin/nu vin/ iar vin/iar nu vin/na bine, hai ca vin” am plecat vineri la Oradea să îl însoţesc pe Iubi la o conferinţă despre înot. Mna… pe mine nu mă prea pasionează subiectul, aşa că mi-a revenit plăcerea să văd cum e să fii turist singuratic, experienţă pe care mi-am dorit de multe ori să o încerc. Nu e aşa fain cum îmi imaginam eu. Odată pentru că n-ai cu cine să comentezi şi în faţa cui să te miorlăi cât de fain sau de naşpa e ceva, cât îţi place o chestie sau cât nu. şi pe lângă că n-am avut cu cine dezbate condiţia proastă a…

  • tomata călătoare

    Cum calatoresti?

    M-am tot gândit la lucrul ăsta de ceva vreme. La cât de diferite sunt motivele şi manierele de a călători ale oamenilor. Citeam pe net tot felul de posturi despre Barcelona, ca na… sa vad ce impresii a mai lăsat şi altora. şi am dat de unele din aceste motive, numai bine să îmi încropesc postul ăsta. 😀 Pentru obiective – am pus categoria asta în frunte pentru că în ea mă încadrez eu de cele mai multe ori când părăsesc oraşul. Când am o destinaţie îmi place să  văd tot ce ţine de ea, îmi fixez itinerarii, fac planuri şi pun picioarele la bătaie pentru că doar aşa mi…

  • tomata călătoare

    Poze si povesti din Barcelona

    Uf, pe repede înainte să vă povestesc cum fu. (Două zile am lucrat la poze şi într-un final m-am rezumat la 853, dar în total cred că sunt mult peste 2000). Nu v-am povestit cum am ales Barcelona. Iniţial voiam să ajungem tot în Spania, dar urmând un traseu mult mai lung cu mult mai multe opriri şi cu mult mai mulţi bani cheltuiţi. Barcelona a fost exclusă din start pentru că „e un oraş în care trebuie să te opreşti mai mult de două zile”. Apoi, vorbind cu Ama şi cu Dan (prietenul ei) am plănuit o excursie cu maşina prin Germania şi prin ţările învecinate. Planul era cam…

  • tomata călătoare

    Aici din nou

    Dragilor, am venit. Nu mă bucur deloc de acest lucru, dar n-am ce face, viaţa nu e o vacanţă continuă. Îmi reiau rutina zilnică şi mă întorc la blog, deşi va spun sincer ca Barcelona mi-a tăiat orice elan de a scrie, de a citi, de a comenta. Tot ce vreau e să mă doară din nou picioarele, aşa cum m-au durut 7 zile. Pot spune că am văzut Barcelona până la chiloţi şi tot mi-au mai rămas câteva clădiri nepozate. Pe foarte scurt: e cel mai frumos oraş pe care l-am vizitat până acuma. Am avut senzaţia că în fiecare zi sunt în altă lume, în alt oraş, pe…

  • tomata călătoare

    Give me a break

    Asa cum va ziceam zilele astea, azi plec in vacanta. La Barcelona. O saptamana. 🙂 Ma intorc pe 13 seara, ne citim pe 14 nu stiu in ce moment al zilei. O sa fie primul meu zbor si sper sa fie senin sa pot face poze de la inaltime si sa vad cum arata lumea de sus. 😛 Pana una alta, azi apare postul in 24fun si cel de pe inpanamea. 😉 Enjoy. Sa ne revedem cu bine. 🙂 V-am pupat.