tomata dedică
-
„Coțohârlele de la lucru”
Musai să pun un disclaimer la postul ăsta, ca să nu avansați cu lectura și să credeți că vorbesc pe bune, da’ m-a amuzat așa tare cuvântul ăsta („coțohârlă”) găsit pe blogul lui Anne-Marie (comentariul Andreei) încât am decis că-l fac titlu de postare. Deci nu, colegele mele nu sunt coțohârle, da’ cu siguranță colegele altcuiva sunt. Iar în acest articol vă vor vorbi despre cât de fain e să lucrezi cu oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine, cu femei care nu bârfesc, care nu critică și nu se uită la tine cu superioritate.
-
Acestui blog nu-i lipsesc oamenii
În 2007 când am pornit blogul ăsta, orice se întâmpla peste zi, mie sau unei prietene, unui vecin sau altora pe la televizor, orice melodie, film sau carte, orice, orice avea șanse maxime să ajungă subiectul unui post. Mă inspiram din nimic, înșiram vorbele cu ușurință, fără să-mi pese dacă sună bine, dacă textul e coerent sau dacă stilul meu mă poate reda puțin cu nasul pe sus. Acum am mai multă grijă la alegerea subiectelor (desigur asta nu înseamnă că toate alegerile sunt bune), sunt mai atentă la cum îmi ies frazele (deși uneori nu-mi ies cum ar trebui nici după ce șterg de 5 ori), dar pierderea cea…
-
Mamelor care îmi citesc blogul
Spre deosebire de alte fete cu blog, nu mă pot lăuda că mama mea sau părinții mei îmi citesc blogul. Motivele le știți deja, nu-mi mai plâng de milă. Dacă mama mea n-a fost curioasă deloc de calculator, internet și tot ce înseamnă asta, pe tatăl meu îl cam rodea interesul. La loc de cinste erau filmele: de unde poate afla de filme noi, de unde și le poate lua singur și cum le poate vedea. Aveam câteva foi pe care îi scrisesem tutoriale întregi de genul „după ce pornești calculatorul, apeși pe inconița aia cu roșu și albastru (Total Commander) și dai click de doua ori pe pliculețul ăla…
-
Pe la casele noastre
Iniţial am vrut să dau alt titlu acestei postări, da’ din nu ştiu ce motiv m-am răzgândit. Voiam să mă plâng în gura mare că toate prietenele vecine şi-au luat jucăriile şi-au plecat şi m-au lăsat singură. Numai că m-am gândit că şi prietena mea tocmai s-a mutat la casa ei – mă rog, în chirie – şi un coleg de-al meu e gata să facă pasul cel mare, deci toţi pe la casele lor… Numai eu nu mă mut. Că n-am unde şi nici n-am de ce. Şi adevărul e că nici nu-mi doresc, dar nu despre asta e vorba.
-
De ziua ta, mămico
M-am gândit la ziua asta și la scrierea acestui text cu aceeași greutate cu care m-am gândit la scrierea textului despre moartea tatălui meu. Pentru că vreau să pun pe „hartie” gânduri și lacrimi ce îmi macină sufletul de fiecare dată când îmi acord timp să mă gândesc la ce s-a ales de familia mea în ultimii ani. Nu o fac prea des pentru că e prea mare intensitatea acestor momente pentru a mă chinui de prea multe ori.
