Acestui blog nu-i lipsesc oamenii

În 2007 când am pornit blogul ăsta, orice se întâmpla peste zi, mie sau unei prietene, unui vecin sau altora pe la televizor, orice melodie, film sau carte, orice, orice avea șanse maxime să ajungă subiectul unui post. Mă inspiram din nimic, înșiram vorbele cu ușurință, fără să-mi pese dacă sună bine, dacă textul e coerent sau dacă stilul meu mă poate reda puțin cu nasul pe sus. Acum am mai multă grijă la alegerea subiectelor (desigur asta nu înseamnă că toate alegerile sunt bune), sunt mai atentă la cum îmi ies frazele (deși uneori nu-mi ies cum ar trebui nici după ce șterg de 5 ori), dar pierderea cea mai mare e faptul că nu mai consider orice întâmplare demnă de publicarea pe blog. Ceea ce mi se pare ușor trist.

Însă încă de la început, una dintre constantele tomateicuscufita  au fost oamenii din jurul meu. Vorbeam despre tanti de la butic, despre mama mea, despre tatăl meu, despre iubitul meu, despre colegele mele, despre oamenii care nu salută, deși te cunosc și despre o grămadă de alții cu care mi s-au intersectat drumurile.

De-a lungul timpului, colecția de oameni (că tot vorbeau fetele despre colecții) s-a îmbogățit considerabil și-am scris despre ei cu fiecare ocazie ivită. V-am vorbit despre profesoara mea de română, despre mătușa mea și despre doamna Adina, despre prietenele care s-au mutat și despre noii prieteni câștigați cu ajutorul blogului (nici n-are rost să îi înșir pe toți aici, că până mâine la prânz nu m-aș opri din pus linkuri și enumerat oameni dragi), despre mamele care îmi citesc rândurile, despre cea mai veche prietenă a mea, despre bunicul meu și despre campioni nerecunoscuți. Despre săraci, despre bătrâni, despre oameni cu dizabilități, despre copii cu probleme, despre oameni îndurerați.

Avea Cristina Bazavan, la un moment dat, o serie de articole în care prezenta în fiecare zi oamenii cu care interacționa. Mi-a plăcut tare mult ideea, un fel de jurnal al celor pe care nu îi va mai revedea niciodată sau, dimpotrivă, al celor pe care îi vede în fiecare zi. Aș începe și eu un astfel de jurnal al oamenilor întâlniți zilnic, numai că sunt unele zile, chiar mai multe la rând când nu îl văd decât pe Iubi și pe colegii mei de la lucru. Sau pe vecini. Nu că ei n-ar fi interesanți, dar monotonia zilelor îi camuflează și pe ei.

Ca să conchid, îmi place să scriu despre oameni la fel de mult cum îmi place să scriu despre locuri. Fiecare are o poveste care așteaptă să fie descoperită. Nu pot să-mi doresc decât să cunosc cât mai multe povești.

14 Comments

  • vienela

    Ideea de a scrie zilnic despre oamenii intalniti este draguta, dar mie mi-ar fi aproape imposibil, pentru ca ies rar din casa, tot mai rar. Imi ramane doar sa povestesc despre oamenii cumoscuti in trecut sau sa inventez mici povesti despre oameni “care ar putea exista”.
    Ma retine si faptul ca blogul este facut cu numele real. Pana si sora mea ma ia uneori la intrebari, cand considera ca am depasit limitele si “am dat din casa”. :))

  • Dana

    @Vienela
    Nu cred ca e buna auto-cenzura asta… Multi si-au facut bloguri ca sa se simta liberi, sa povesteasca despre toti si toate, verzi si uscate. Si, cand colo, din pudoare, politete, interes, etc. incepem sa ne… limitam.

  • vienela

    Eh, Danuta… Stiu ca nu e buna. De multe ori mi-am dorit sa spun mai mult, sa ma descarc de anumite tensiuni acumulate, dar am cenzorul aproape, citeste tot ce scriu si imediat intra pe mess, sa imi faca reprosuri, cand i se pare ca am depasit masura. Uneori ma bate gandul sa imi mai fac un blog, unul de care sa nu stie sora mea. :))

  • Oana

    Uite, azi de exemplu puteai sa scrii ca ai primit dulciuri dupa ce tot mi-ai zis sa aduc. Dar n-ai aparut… :-P.
    P.S. Am adus si eu, nu doar mos Nicolae :)).

  • Andreea

    Seara de mos Nicolae am petrecuto in familie jucand bowling si bucurandu-ne fiecare de punguta lui. A fost foarte frumos. Voi cum ati petrecut ? Ce va pus Mosul in ghetute?

  • cotos

    Povestim, interactionam cu oamenii..Asta ne face oameni..Uneori imi pare rau ca mi-am inchis primul lbog dupa nici 2 ani 🙂 Dar important e sa mergem mai departe..

  • Ioana

    Si eu obisnuiam sa scriu pe blog ce imi venea in minte, intamplari sau personaje care ma impresionau intr-un fel sau altul. Parca abia asteptam sa ajung sa postez, pe vremea aceea foloseam yahoo 360 si acum ca povestesc, mi-e dor de perioada respectiva. Nu am mai scris nimic demult, chiar nu mai am tragere spre asta, desi citesc bloguri zilnic. Dar absolut zilnic!

    In schimb, de putin timp m-am apucat de scris, de data asta pentru liceul meu. Poate pentru nostalgia trecutului…. Am doua bloguri cu activitati ale elevilor si ale profesorilor insa acolo trebuie sa fiu foarte responsabila de ceea ce fac 🙂 Nu e de joaca, oricum.

    ”Tomata cu scufita” este locul minunat in care poposesc zi de zi, daca povestesti de un film atunci ma duc si il caut, iti urmez sfaturile si recomandarile… iar pentru ca atat de multa lume iti apreciaza munca pe blog, nu poti decat sa fii mandra de ce ai realizat. Felicitari, inca o data!

  • Alex Grivei

    @Andreea: Cat de offtopic poti comenta?

    Intr-adevar, oamenii pe care-i intalnim zilnic, in special ce-i pe care nu-i cunoastem, reprezinta o sursa de imaginatie si inspiratie continua. Si eu am avut demult in gand un acelasi gen de rubrica. insa, cum nu am timp sa ma ocup de blog nu m-am ocupat nici de acest proiect.

    Este prima data cand citesc ceva de pe blogul tau, imi place foarte mult si voi reveni. Cu siguranta voi incepe sa rasolesc si arhiva! 🙂

    O seara frumoasa!

  • Nea Cornel

    Și dacă tot te-ai hotărât să vorbești despre oamenii pe care îi întâlnești, ne poți spune cum arată Moș-ul :)? Că eu nu l-am văzut pâna acum! Oricum, ideea de a vorbi despre oameni este lăudabilă, dar ce te faci cu oamenii care într-un fel ți-se prezintă, și în altefel sunt ei în realitate? Dacă îi descriem gresșit? Bineînțeles că prima impresie contează, dar dacă această impresie este construită artificial?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge