Pe la casele noastre
Iniţial am vrut să dau alt titlu acestei postări, da’ din nu ştiu ce motiv m-am răzgândit. Voiam să mă plâng în gura mare că toate prietenele vecine şi-au luat jucăriile şi-au plecat şi m-au lăsat singură. Numai că m-am gândit că şi prietena mea tocmai s-a mutat la casa ei – mă rog, în chirie – şi un coleg de-al meu e gata să facă pasul cel mare, deci toţi pe la casele lor…
Numai eu nu mă mut. Că n-am unde şi nici n-am de ce. Şi adevărul e că nici nu-mi doresc, dar nu despre asta e vorba.
Prima care a plecat a fost Ana Maria, vă mai aduceţi aminte că v-am povestit de ea? Stătea cu mine în bloc, la etajul 4. S-a dus tocmai hăt la Bucureşti şi cred că ne vedem o dată pe an. Când vine ea la Timişoara eu nu-s pe-acasă, când mă duc eu la Bucureşti, mereu apare altceva şi nu mai ajungem să ne vedem. 🙁
Apoi, Laura s-a măritat acum 2 ani şi s-a mutat din apartamentul care i-a fost casă timp de mai bine de 20 şi ceva de ani. Stătea la 3 blocuri distanţă de mine, tot la etajul 4. Mergeam la ea să fumăm, să plângem după băieţi şi să vorbim de filme şi de cântăreţi. Acum, deşi stă tot în zonă, nu cred că ne-am întâlnit anul ăsta până acum. Noroc că pe 1 iulie e ziua ei şi atunci ne-o întâlni sigur.
A treia care s-a cărat, aproape pe nesimţite, a fost Adela. Nici n-am ştiut că nu mai stă cu părinţii ei, la 2 blocuri departare, la parter, acolo de unde nu pleca decât cu permisiunea bunicii ei. Chiar şi până la blocul vecin. Acum nici nu ştiu pe unde stă, o văd destul de rar, la zilele fiecăreia de naştere. Sau la nunta ei, pe 30 iunie, când o să-i fiu domnişoară de onoare. Ah, apropos de asta, si Laurei trebuia să-i fiu… dar eram în doliu şi nu se potrivea.
Cea mai recentă dezertoare e Andreea (mică). 🙁 Era ultima şi speram să rămânem măcar noi două pe-aici. Chiar dacă nu ne vedeam prea des, mai plimbam câinii împreună, ne mai sunam din când în când, ne mai vizitam sau mai mergeam împreună la iarbă verde. Rar, dar ce contează? O ştiam aici şi acum a plecat şi ea. Stătea în bloc cu Laura, la 3 scări distanţă. Acum stă la o staţie de firobuz de mine şi totuşi simt că e atât de departe…
Singura care s-a apropiat de mine, mutându-se, e prietena mea cea mai bună, o altă Andrea. Stăteam în 2 capete opuse ale oraşului şi ne întâlneam destul de greu. Acuma, odată cu mutarea, sper să ne vedem mai des.
Concluzia e că ne-am făcut mari şi ne-am aşezat la casele noastre. Chiar dacă nu toate sunt casele proprii… toate suntem alături de cei pe care îi iubim, lăsând cumva prietenia în urmă, pe locul 2 sau poate nici acolo. Nu mă pot lăuda că am fost o prietenă foarte prezentă în viaţa niciuneia dintre ele, dar îmi lipsesc teribil şi faptul că le ştiu plecate mă face să mă simt cumva singură.. Cu fetele de la bloc nici măcar nu ieşeam în oraş. Ne întâlneam prin zonă, la cimitir, cu câinii la plimbare sau întâmplător pe la cumpărături. Dar le ştiam aici, la câteva întrari distanţă.
Cred că întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului m-a făcut prea nostalgică şi suspin prea mult după trecut…
Şi totuşi, prietenele mele au plecat… şi n-am găsit nici o poză cu ele să vi le arăt. 🙁
24 Comments
demo
aww..s’ok ^_^
cu totii ne mutam, ne casatorim, spargem gasca si facem copii.
n then we die. >.>
Roscata
Eu sunt singura mereu, n’am pe nimeni alaturi, inafara de prieten, iar cum muncesc mult nici nu am timp sa ies sa imi fac, ceva, cunostinte :(. Tu macar stii ca sunt pe acolo, in caz ca vrei sa iesi cu ele la un suc ;).
Vulpitza
Cu siguranta intalnirea de 10 ani a avut acest efect. Eu am fost nostalgica vreo sase luni dupa, mai ales ca a fost totul foarte frumos. Mergeam pe strada si eram trista, imi aduceam aminte de locuri, de oameni, ma simteam prea mare. O sa treaca incet.
Tomata
oh, chiar trista nu-s. adica m-am bucurat sa-i revad pe toti, da’ nu mi-au lipsit sau ceva. 🙂 mi-ar placea sa ii revad mai des ca tare bine ne-am simtit la banchet.
lala
atata timp cat prietenele mele sunt in acelasi oras cu mine e ok!ne vedem, ne auzim etc.nu prea am avut ocazia sa am prietene chiar unde locuiesc. cel mai rau lucru e ca prietena mea cea mai buna care este chiar sora mea nu locuieste aproape de mine, este plecata din tara si asta ma face sa sufar foarte mult 🙁 sper ca doamne-doamne sa ne aduca candva, in viata asta aproape una de alta.
oricum ma bucur pentru ea ca e bine acolo unde e si ma mai bucur ca desi stam la muuuulti km distanta suntem la fel de apropiate si ne iubim mult.
si daca as putea as pune o poza cu noi doua sa vezi cat de bine semanam si cum in privirea ei se vede ce om deosebit este. scuze ca am dat in melancolie!!
Alina
Prietenele cu care am crescut sunt ceva asa, sacru! Am noroc, intr-un fel, ca una din ele e in Germania, asa ca o vad destul de des. Cealalta e la Lugoj, si o vad cand merg acasa. Iar “best friend-ul” din liceu (am mai povestit eu de ea aici) e in America, ne vedem rar de tot, dar vorbim aproape in fiecare zi. 🙂
vienela
Prietenele mele au ales sa plece departe(in strainatate sunt caini cu covrigi in coada) si eu ma simt a nimanui in orasul unde am crescut. :((
Alina
Vienela, nu-s cainii cu covrigi in coada, asa cum nici romanii nu-s singurii care aleg sa traiasca o perioada de timp sau chiar o viata in alta tara decat cea in care s-au nascut. Diferenta e ca, in general, in tarile care au avut granitele deschise tot timpul acest lucru e incurajat si bine vazut. O solutie ar fi sa faci si tu pasul 🙂 Glumesc, desigur, stiu si eu cum sa iti plece prietenele departe. Dar…dar daca prietenia nu rezista probei distantei…n-ai pierdut nimic.
vienela
Alina, deocamdata am copilul la scoala, nu il pot rupe de tot ceea ce inseamna pentru el acasa. Am fost plecata un an si as mai pleca… Probabil dupa ce va termina Ionut scoala…
Una este sa vorbesti pe mess sau la telefon cu o prietena si alta sa stai la o cafea de vorba.
Oana
Si eu ma vad destul de rar cu fetele. Una la e la Viena, altele desi-s in oras au fix alt program fata de mine. Asta e si una din “durerile” mele.
CristinaMM
pt mine a fost putin altfel fiindca eu am fost cea care s-a mutat, fetele au ramas in acelasi oras, in primul an relatiile au continuat dar dupa treptat, treptat ne-am distantat, mai vorbeam dar parca nu mai era aceeasi chestie…
Bogdan
Well… woman up and keep walking 🙂
Cristina
eu prietenii în jurul blocului n-am mai avut de pe la 10 ani, asa ca nu-mi lipseste mare lucru. cu colegii de liceu, totusi, tare mi-ar placea sa ne mai strangem o data …
Tomata
pai la intalnirea de 10 ani 🙂
Monica
mereu imi imaginez ca eu si fetele ne vom intalni ca prietenele alea din filme. Desi, stiu ca niciodata nu se va putea intampla asta 😀
Tomata
ah, aveam si eu o vreme in care credeam asta. mi-a trecut 🙂
Turist
Se pare ca ai o varsta destul de inaintata, insa se pare ca in unele postari ai un suflet destul de tanar.
Oricum nu uita ca ceea ce se inchide, nu face decat sa deschida altceva, mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin interesant.
Cristina
dacă în jurul întâlnirii de 10 ani cu foştii colegi o să-mi zică şi mie cineva că am o vârstă destul de înaintată, cred că-i croşetez numai urări de bine.
Tomata
:)) da, am 28 de ani. sunt foarte inaintata in varsta. nu stiu de unde reiese asta, da’ e prima oara cand mi se spune.
vienela
Poate “Turist” are 12-13-14 ani. Si pentru mine, la aproape 42 de ani, o tipa de 58-60 de ani este destul de inaintata in varsta. :))
Si sigur nu a citit prea multe pe aici, n-a vazut nici pozele. :))
Cornel T
Depinde de limita pe care si-o impune el! Daca pentru el 25 de ani e inaintat in viata pentru ca el are 15 e clar!
Ana Q.
Eu in 26 de ani am stat in…sa numar 5 locuri! (fara caminele si chiriile din Bucuresti) asa ca nu prea inteleg cum e sa se mute prietenele, vecinele etc. Eu nu am un homeland, de fapt am dar nu mai e demult al nostru. Eu m-am aciuiat pe unde am putut si nu am legat prietenii in raport cu locul, m-am raportat la oameni si distanta n-a fost vreodata un impediment in a pastra legaturi.
dojo
Majoritatea prietenelor mele au plecat in alte tari, asa ca nu ne mai vedem deloc. Asta este, time to move on si sa ne facem noi prieteni 🙂
andreea mica
putzin lacrimogena… si mie imi pare rau ca trebuie lasat totul in urma, dar asta e cursul vietii si asa vin lucrurile oranduite. ini pare bine ca am fist prietene si inca suntem si vum ai spus, chiar daca nu ne intalnim mult timp, atunci cand o facem stim sa povesti, sa radem si sa plangem impreuna. va pup pe toate: andre mare; laura; iasmi; adela