tomata dedică
-
Conversații prin perdea
De vreo 3 săptămâni fac un tratament cu plăcuțe de cupru (o să vă vorbesc despre asta mai încolo când și dacă se vor vedea rezultatele) și pentru asta, mă deplasez la cabinetul medicului de 3 ori pe săptămână.
-
Dragă T.,
Ultima scrisoare pe care ți-am scris-o a fost acum atât de multă vreme încât am senzația că te-am cunoscut în altă viața. Îmi aduc, totuși, aminte de ea, de scrisoare, pentru că am găsit-o într-o carte. Nu ți-am trimis-o pentru că oricum ți-am spus totul privindu-te în ochi. Printre lacrimi și aproape neclipind. Și era soare afară și îmi împungea retina. Era după o noapte pe care-am plâns-o în loc să o dorm, o noapte cum n-am mai avut de atunci.
-
O prietenie care s-a stins
Treceam ieri seară cu mașina prin fața blocului unde stătea o fostă colegă de-a mea de generală. Cea mai bună prietenă a mea din generală și din școala primară. Inevitabil, când trec pe-acolo (deși e la mine în cartier, nu trec pe-acolo prea des), mă gândesc la ea și mă uit prin parbriz la ferestrele ei. Avem atâtea amintiri împreună. 8 ani de amintiri din timpul școlii, din tabere, excursii, reuniuni, zile de naștere, povești la telefon, povești din timpul pauzelor. Sunt momente pe care le am atât de clare în minte, dialoguri, râsul ei, felul cum se îmbrăca, pasiunile noastre comune (ei îi plăcea de AJ, mie de Nick),…
-
Cu fiecare tată care moare…
… eu retrăiesc moartea tatălui meu. De când al meu s-a dus, au mai murit cel puțin 3 tați ai unor prieteni sau cunoștințe. Și de fiecare dată, fără să vreau mi-am amintit fiecare moment din cele 3 zile de coșmar până după înmormântare. Sâmbătă s-a dus dintre noi un alt tată, un tată pe care l-am cunoscut, un tată cool la fel ca și fiii lui, un tată care acum e înger. După ce-am aflat, toată ziua m-am gândit la cum curge oare timpul și ce se întâmplă în sufletul familiei lui. Mi i-am imaginat plângând, apoi oprindu-și lacrimile, apoi iarăsi dându-le drumul, i-am văzut în mintea mea alergând…
-
„Coțohârlele de la lucru”
Musai să pun un disclaimer la postul ăsta, ca să nu avansați cu lectura și să credeți că vorbesc pe bune, da’ m-a amuzat așa tare cuvântul ăsta („coțohârlă”) găsit pe blogul lui Anne-Marie (comentariul Andreei) încât am decis că-l fac titlu de postare. Deci nu, colegele mele nu sunt coțohârle, da’ cu siguranță colegele altcuiva sunt. Iar în acest articol vă vor vorbi despre cât de fain e să lucrezi cu oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine, cu femei care nu bârfesc, care nu critică și nu se uită la tine cu superioritate.
