„Coțohârlele de la lucru”
Musai să pun un disclaimer la postul ăsta, ca să nu avansați cu lectura și să credeți că vorbesc pe bune, da’ m-a amuzat așa tare cuvântul ăsta („coțohârlă”) găsit pe blogul lui Anne-Marie (comentariul Andreei) încât am decis că-l fac titlu de postare. Deci nu, colegele mele nu sunt coțohârle, da’ cu siguranță colegele altcuiva sunt. Iar în acest articol vă vor vorbi despre cât de fain e să lucrezi cu oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine, cu femei care nu bârfesc, care nu critică și nu se uită la tine cu superioritate.
Aș putea spune că-s o norocoasă în ceea ce privește oamenii cu care am lucrat de-a lungul timpului. Atât șefii cât și colegii. Ok, cu o singură excepție când am avut un meci destul de urât cu o colegă, s-a lăsat cu certuri, lacrimi și o concediere (a ei) și cu tensiuni neplăcute între toți colegii. Dar povestea s-a încheiat de câțiva ani buni, a trecut multă apă pe Bega de-atunci. În rest… toate bune și frumoase peste tot pe unde am lucrat (un exemplu), iar acum aș putea spune că sunt în cel mai bun loc în care aș putea fi din punct de vedere profesional.
Dacă ne urmăriți pagina de Facebook, probabil photoshooting-urile cu colegii, albumele din team-building-uri și pozele cu vrafurile de ciocolată nu vă sunt străine. Suntem o echipă de 11 oameni foarte diferiți și, în același timp, tare asemănători, care funcționăm perfect împreună. Suntem 5 fete și 6 băieți, n-avem decât un singur șef și lucrăm în echipe.
Dar pentru că din titlu reieșea cumva că vă voi vorbi despre colegele mele (care nu sunt coțohârle), să vă vorbesc. Prima și singura fată din echipă a fost Cori, web designer, cu care am mai lucrat și la fostul job. As a matter of fact, ei trebuie să îi mulțumesc pentru prezența mea în echipă, că dacă nu-mi spunea ea că șeful ei caută pe cineva pentru SEO, eu n-aș fi făcut azi parte din echipa asta. Tot ei trebuie să-i mulțumesc și pentru vacanța în Lefkada, că de la ea am auzit și tot ea mi-a spus pe unde să mă duc și ce să văd. Împart cu ea pasiunea pentru călătorii și citit și, de fiecare dată când mergem în excursii, și patul 😛
A doua în firmă am fost eu, cum ziceam, da’ de mine nu vă vorbesc că despre mine citiți zilnic 😛
După mine a venit Ana. Și Ana a lucrat la Inform Media de unde am plecat eu și Cori, dar aceea fiind o firmă mai mare nu ne-am prea intersectat, deci de împrietenit ne-am împrietenit aici. Din păcate, cu Ana împart sentimente asemănătoare de tristețe, neputință și indignare împotriva sorții. Cu toate astea și o tachinare reciprocă delicioasă pentru colegi. Uneori, astă-vară mai împărțeam și drumul pe jos până la lucru.
A patra fată din echipă e Anca, pe care poate o citiți sau o știți din blogosferă. Ea a venit în firmă când departamentul de SEO, adică doar eu până la momentul respectiv, trebuia să se mărească datorită unui număr prea mare de proiecte, căruia nu îi puteam face față singură. Deși ne cunoșteam de dinainte, aveam cumva emoții pentru că nu interacționaseram prea mult în afară de câteva discuții de pe la blogmeet-uri sau în comentarii de pe blog. Însă s-a dovedit că avem chestii în comun prin tot noianul de chestii care îi plac uneia și cealaltă nu poate înțelege de ce. Aș îndrăzni să spun chiar că am devenit prietene și mă bucură de fiecare dată când am impresia că sentimentul e reciproc 😛
Când se vehicula prin birou că mai avem nevoie de cineva pentru SEO, aproape că l-am implorat pe șeful nostru să ne angajeze un băiat. Nu vă gândiți la prostii, da’ tocmai veniserăm dintr-un team building în care relațiile numai ce se sudaseră și mai bine și ultimul lucru de care aveam nevoie era o fată care să strice meciurile. :)) S-au dat anunțuri pe ejobs, pe best jobs, pe my job, lumea a început să depună CV-uri și numărul creștea văzând cu ochii. Până când într-o seară, Oana îmi trimite mesaj pe Facebook că a rămas fără job și dacă nu cumva mai angajăm. Vorbesc cu Anca, ne punem de acord că Oana s-ar potrivi în echipa noastră și a doua zi pledăm cauza ei în fața șefului, care o cheamă la interviu. Și așa se face că din noiembrie anul trecut și Oana e colega noastră și ne place de ea. E tot în departamentul de SEO, sheriffă de proiect deja. Deh, avem o grămadă de lucru.
Ce pot să mai adaug? Îmi place echipa cu care lucrez și așa vă doresc și vouă. Da’ totuși, dacă aveți picanterii cu coțohârle… nu le țineți numai pentru voi 😛
draga mea eu am nimerit in cea ma rea echipa de cotoharle de pe pamant!!nu toata lumea e asa norocoasa ca tine!!! asta e, nu poti sa fii cu toate 🙂
detalii, vreau detalii :))
daca ma apuc de detalii ma apuca toti nervii :))
Ce tare..Trei dintre cele mai citite bloggerite in aceeasi echipa la munca 🙂 Foarte misto.Mi-as dori si eu ca la servici sa avem team building..Insa din pacate aici mai tre sa treaca vreo 5 ani pana sa vada sefii folosul unor astfel de lucruri..
N-am picanterii cu coțohârle, am colege faine 🙂 Dar știu povești de la alții :))
Acuma ca m-ai numit sheriffa mi-a mai crescut self-esteemul cu cativa centimetri :)).
Dar am avut eu joburi si joburi, asa ca vine si o postare cu cotoharle :D.
Ar trebui, cand iese soarele, sa ne prezinti echipa la o cafea pe malul Begai – sunt multe terase, eventual chiar pe vapor 😀
care vapor? ala de-a luat foc? :))
tocmai ala.
este o priveliste unica pentru o cafea la pahar de plastic ;))
a trebuit sa caut cuvantul in dictionar, dar nu cred ca te-ai referit la “femei cu moravuri usoare”…
oricum eu lucrez intr-un mediu preponderent barbatesc…3 fete la 10 baieti
pai am pus eu link pe cuvant, catre explicatia dintr-un dictionar 😛
:)) sunt in firma dar nu am de-a face cu ele, eu am de-a face cu varianta masculina… un fost coleg considera barfa un fel de terapie…
Şi la mine la munca e fain. Ar trebui să scriu şi eu 🙂
Eu lucrez intr-o fabrica, dar nu la mana de lucru ci in birou. Si bineinteles ca sunt multi baieti pe aici asa ca eu nu am cotoharle ci cotoharli. Credeti-ma ca sunt mai rau ca fetele, tot vor sa stie, sa vada, nu poti sa faci un pas ca sunt unii care stiu tot. Pentru mine cel mai rau e unul din cei cu care merg eu la munca, al doilea e mai discret, dar asta e groaznic si nici sa nu fie cineva mai cu mot ca el ca moare de ciuda. Ah si cotoharla sefa, colegul meu gay, caruia nimic nu-i scapa si vb pe toti pe la spate
Cineva mi-a zis ca asa sunt ei, cehii, se baga in treaba altora neintrebati si vor sa stie tot dar parca barfele astea de birou si vorbitul pe la spate sunt prea de tot. Ah si cotoharla sefa, colegul meu gay, omg
asta necesita detaliere 😛
Eh nu prea pot, ca imi citesc astia blogul. Dar detaliez la tine sau chiar mai rau, vin cu alte exemple. Am avut o noua managerita de comunicare. Departamentul resurse umane, de aici incolo HR, e plin de cotoharle si cu un sef cam moale, saracul dar altfel de treaba. A inceput noua fata sa puna afise peste tot, sa faca campanii, a inceput revista uzinei, a organizat (chiar foarte bine) ziua de comunicare cu managerii. Si drept urmare a fost laudata in fata intregii uzine de catre managerii mari. Nu mica ne-a fost mirarea cand am aflat, cred ca o saptamana mai tarziu ca fata, care era in perioada de proba (aici dureaza 3 luni) si-a dat demisia/a fost data afara, nu a fost foarte clar si a plecat gen in aceeasi zi din fabrica. Why? cotoharlele de la HR au complotat atat de mult si s-au plans sefului lor si cui mai vroia sa le aude si atat au barfit-o si sapat-o incat au reusit sa se debaraseze de tipa.
Cat ceilalti cotoharli, ala semi gay(vai cum se imbraca, pantaloni aubergine la un barbat? why?) si ala foarte gay, sunt atat de gravi incat in ziua in care voi vrea sa transmit un mesaj la toata uzina, stiu cui sa-i impartasesc un secret.
Dar cel mai tare ma amuza cand colegul meu metrosexual nu stia un zvon care s-a si adeverit pana la urma. Era mort de ciuda! Nu ne credea cand ii spuneam unde pleaca cel vizat de zvon si pe ce post si cine il inlocuieste. Ca daca el nu stie (si nu stie multe, dar ii place sa creada ca e popular si cumva hubul barfelor), clar nu s-a intamplat. Gen o colega e insarcianta: el nuu, doar s-a ingrasat din nou, asta pentru ca nu poate sa creada ca nu era la curent. Pentru ca el recunoaste femeile insarcinate dupa tenul plin de cosuri si parul gras :))
:)) Doamne… cred ca-i si distractiv cateodata sa lucrezi cu asemenea specimene.
Nici colegele mele nu-s cotoharle dar nici pe aceeasi lungime de unda nu suntem, as putea spune chiar deloc. Nu e un mediu placut de lucru din pctul asta de vedere Mi-e dor de echipa de suport de la Vdf… Nu imi pare rau ca am plecat, imi pare rau ca mediul de lucru nu e asa cum mi-as fi dorit, sau macar pe aproape.
Din pacate nu pot vorbi despre asta pe blogul meu intrucat multi dintre actualii colegi sunt familiarizati cu blogul meu si noh, not doing this mistake again sperand ca n-or sa citeasca postul respectiv.
Ca sa clarfic, acum lucrez ca Engineering Technical Writer in departement cu programatorii si testerii. Oameni de toate varstele, eu fiind cea mai tanara din birou.
uf, e nasol cand nu te poti exprima liber pe propriul blog. si eu am problema asta si multe lucruri raman nepovestite din cauza ca poate citeste cine nu trebuie ;))
Eu din fericire lucrez de cateva luni intr-un mediu super si am un colectiv de colegi foarte fain. In general eu evit conflictele, chiar si cu oamenii care nu imi plac, deci nu pot sa zic ca nu m-as fi inteles cu cineva vreodata, insa asta nu inseamna ca trebuie sa plac pe toata lumea :)) De exemplu am o colega care ma irita cu simpla ei prezenta, dar pur si simplu evit orice contact care nu este necesar, si daca ma intreaba ceva ii raspund in doi peri si am rezolvat problema 😀
Am intalnit in viata oameni de toate felurile, si mai buni, si mai rai, dar mi-au ramas in suflet cei alaturi de care am lucrat 12 ani. Inca nu am povestit despre ei, nici nu stiu daca o voi face vreodata…
Acum nu mai am decat colegi de apartament si cu ei ma inteleg perfect, desi uneori sar scantei pana cand gasim numitorul comun. :))
aveam o colega, mana dreapta a sefei, care se ocupa intens sa arate cat de prosi suntem toti si cat de neinlocuit e ea. lucram in sedii diferite, vorbeam la telefon si se chinuia sa-mi explice ca in fata biroului meu e un colet si cat de chioara sunt ca nu-l vad, evident alaturi de urechile fine ale sefilor mei, care atat asteptau sa concluzioneze ca nu-mi fac treaba. coletul nu era la mine, dar ea tot insista. cred ca m-a prins in pasa proasta (vreun spm, ceva) m-am plictisit s-o ascult si in pofida oricaror precautii pe care le foloseam cu totii sa n-o ofuscam, mi-am bagat toata… in coletul ei si i-am inchis. stiu ca doamnele nu injura, dar eu mai gresesc! ma asteptam sa mi-o iau scurt, insa ciudat, a vorbit toata lumea f frumos cu mine dupa aceea :)))))))
Hey, cand am folosit cuvantul cu pricina l-am folosit in gluma. Bine, in afara de vreo 3 colege, care-s foarte ok si cu care mai ies la o cafea, un suc, chestii friendly de altfel, restul de vreo 20 si ceva de oameni sunt ori total anosti (including the boys), ori niste tate ca la tara, se apuca sa urle din nimic si ma intreb uneori cu ce-am gresit de am ajuns pe langa ele. La asta ma refeream cand am zis cotoharle 🙂
Ele, in teorie, ar fi femei ok, maritate si cu copii acasa, dar din pacate comportamentul de mahala, barfa si invidia continua, si certurile de prost gust care se isca intre ele ma fac sa ma simt in plus. 🙂
“ori niste tate ca la tara, se apuca sa urle din nimic si ma intreb uneori cu ce-am gresit de am ajuns pe langa ele” exact asta traiesc eu zi de zi, si la fel ca tine, ma intreb cu ce am gresit de am nimerit in aseamenea colectiv 🙁
:)) stai linistita, ca nu criticam sau ceva. 🙂 mi-a placut si m-a amuzat, de-asta l-am preluat 😛