Instantanee din Berlin – Potsdamer Platz

Povestea din spatele pozelor nu a fost dezvăluită pe Instagram, însă o scriu aici să îi rămână Adei în amintire. Motivul pentru care ne aflam în acea zi in zona era acela că o inscrisesem la o audiție (în engleză!!!) pentru o comedie TV. Bineînțeles că înainte am întrebat-o dacă ar vrea, dacă faptul că engleza nu e o limbă pe care o vorbește bine, dar o înțelege, ar fi un impediment etc. In plus, Ada are aplecări către scenă, fie că e dans, teatru sau cântat. Acuma nu zic că debordează de talent (sau o fi un talent neșlefuit), însă nu se dă înapoi când trebuie să se desfășoare artistic. Având toate aceste date, am înscris-o. Ne-am prezentat la Hotelul Ritz Carlton (ce altă ocazie am fi avut să intrăm în el?), ne-au luat pe repede înainte să ne identificăm, am primit o hârtiuță și ne-au trimis să repetăm. Avea foarte puține replici și destul de ușoare. Însă cu așa puțin timp a fost imposibil sa i le explic, sa le retina, sa le repete. În nici 10 minute am fost băgați  inr-o camera vreo 10 părinți cu copilul propriu și un domn ne-a explicat că el va citi cu fiecare copil, iar la urmă îi va alege pe cei care trec mai departe. I-a venit rândul bietei Ada și a fost săraca așa intimidată că n-a putut scoate nici un cuvânt. Mi se rupea inima și mă invinuiam că i-am făcut asta. Însă în holul hotelului am stat îmbrățișate și am așteptat să scoată toate emoțiile din ea și am vorbit despre ce s-a întâmplat, ce a simțit, ce a învățat. Că ea plângea și pentru faptul că nu trecuse mai departe, era o salată de sentimente și trăiri în sufletul ei. Până la urmă s-a liniștit, am asigurat-o că nu a făcut nimic greșit, că nu avea cum într-un timp așa scurt și că să nu se gândească la asta ca la un eșec. A văzut cum e și acuma știe ce este o auditie și dacă vreodată mai vrea, să fie pregătită. Am fost surprinsă că a spus că mai vrea, dar sa fie în germană. Când lacrimile s-au uscat și respirația s-a reglat, am ieșit să căutăm un restaurant să mâncăm. Și în timpul asta am făcut pozele de mai jos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *