Pfuu, ce multă vreme a trecut de când n-am mai scris despre un film! Adevărul e că dinainte să plec la Berlin și până acum, am văzut un singur film cap-coadă. Am mai început unul, dar vă zic de el când îl termin. Și pentru că în ultima veme mi-am petrecut timpul urmărind seriale, vă fac o recomandare nouă că iar am o obsesie pe care țin s-o predau cât mai multora. Deci filmul de vineri e:

Se poate spune că anul ăsta Alba ca Zăpada a dat lovitura. Nici unul dintre personajele de poveste n-a suscitat interesul și n-a dezlanțuit imaginația scenariștilor cum a făcut-o ea. Am văzut-o războincă, inocentă, îndrăgostită, răzbunătoare, șmecheră, bună,  temătoare, curajoasă. Dacă nu știți încă despre ce vorbesc, aflați că Albă ca Zăpada e personajul principal în 2 lungmetraje și un serial. Toate de anul ăsta (o fi început serialul în 2011, dar continuă și în prezent). Vineri, după ce m-am plâns că n-am timp de lucrurile care-mi plac, am cam dat la o parte tot ce aveam de făcut și m-am pus pe vizionat seriale. Once Upon a Time era…

Am renunțat la „sau”-ul din acest tip de postări, pentru că ce ar fi urmat după el ar fi fost doar o revărsare de epitete scoase la nervi. Pentru că nervii sunt rezultatul urmăririi acestei mini serii.

Nu demult îmi făceam probleme că dacă House și Desperate Housewives s-au terminat eu nu voi mai avea la ce să mă uit. Nonsense… De atunci am mai scris despre patima pentru un serial, acum scriu despre patima pentru altul.