Relatos salvajes sau Wild Tales sau Povești trăznite

Asta așa ca să dea bine în Google și să vă ajute să găsiți filmul ăsta sub orice nume l-ați căuta.

Planul meu de a vedea un film pe zi a eșuat lamentabil, dar fiți pe pace că nu tot programul de vacanță e în pericol. Am cu ce mă lăuda. Până una alta, să vă spun despre Relatos Salvajes, pe care l-am trecut pe watchlistul de pe IMDB imediat cum am citit la Ruxa despre el. Nu știu ce m-a atras din recenzia ei, cert e că n-am stat pe gânduri și m-am uitat la el chiar acum două zile. Și pentru că am văzut că joi, la Grădina de Vară Capitol (Timișoara, să nu existe confuzii), de la ora 22:00 îl puteți vedea mulțumită Peliculei Culturale, mi-am zis că ne-am sincronizat perfect și vă îndemn să mergeți să-l vedeți, că-i tare fain.

Structurat ca un volum de povestiri, Relatos salvajes e compus din șase povești, toate cu alți actori, fără absolut nici o legătură una cu alta. Ca și când te-ai uita la 6 scurt-metraje pe același subiect. Iar subiectul e: Cât poți îndura o criză de nervi, dar mai ales, ce ești capabil să faci când îți pierzi mințile de nervi?

De exemplu: e ziua nunții tale și chiar înainte de dansul mirilor afli că proaspătul tău soț i-a tras-o unei colege de serviciu, care e invitată la nuntă. Cum reacționezi? Ce faci? Cum îl pedepsești? După ce vezi cum reacționează Romina, îi dai dreptate și-o și feliciți că a avut curajul să spună și să facă ce-a făcut.

Sau: ți se ridică mașina de pe un loc nesemnalizat cu parcarea interzisă, te duci la firma care are mașina ta remorcată, te cerți cu ăla de la ghișeu fără nici un rezultat, ajungi la finalul petrecerii fiicei tale și soția te anunță că s-a săturat și că vrea să divorțeze. Iar după vreo două zile, mașina ți se ridică din nou, de aceeași firmă. Ce faci? Sigur nu ca și protagonistul acestei povești, dar ce eliberator ar trebui să fie să îți poți da frâu liber emoțiilor și acțiunilor în felul ăsta.

Dintre toate poveștile, cel mai mult m-a șocat a treia cred. Un tip merge cu mașina pe-o șosea liberă și nepopulată când îi apare în față o râșniță care nu vrea să-l lase să treacă. Când în sfârșit îl depășește pe dobitoc, îl înjură și-l face țăran, ceea ce și este. Ghinionul lui e că peste câțiva kilometri, ăsta cu Audi face pană, iar ăla cu râșnița îl ajunge din spate. Și ce se poate petrece între cei doi e absolut ireal. Doamne ferește să se întâmple așa ceva în realitate, deși, ca în cazul miresei, chiar ajungi să le înțelegi reacțiile.

Hai că v-am dat motive destule să vedeți Povești trăznite. Ruxa zice că-s amuzante, mie nu prea mi-au părut a fi. Dar are dreptate. La finalul unei zile care merge atât de prost încât nu mai nici măcar un gram de energie să te enervezi, tot ce-ți rămâne de făcut e să râzi.

Vizionare plăcută.

One Comment

  • Monica

    Da, confirm, sunt senzaționale toate poveștile! Și eu am găsit șocantă povestea de pe autostradă și m-am gândit că în România e foarte probabil să se întâmple la fel, la cât de pătimași sunt unii șoferi. Ți-a plăcut și că ai văzut Dacia rulând pe drumuri argentiniene, nu?
    Altfel, cel mai mult mi-a plăcut povestea cu Bombita. Răzbunare curată! Ca purificare, ca-n Hamlet, ca-n viață:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *