Selfie, un serial pe înțelesul nostru

Al nostru, adică al celor care freacă menta își petrec timpul pe internet, care înțeleg terminologia și jargonul aferente.

Am aflat de Selfie când l-am văzut pe John Cho intr-un talk show și mi s-a părut interesantă ideea. Care idee este următoarea: Eliza Dooley este o vedetă a internetului, self-absorbed (așa bine o caracterizează termenul, că nici nu mă stresez să găsesc un corespondent în română), egoistă, fără prieteni reali, dar cu sute de fani și followeri pe Instagram, Twitter și Facebook. Este cel mai bun agent de vânzări într-o companie farmaceutică, dar ghinionul ei e că în primul episod, i se întâmplă să se facă de râs în fața tuturor colegilor ei. Moment în care își dă un picuț seama cât de singură și neimportantă e și vrea sa se schimbe. Nu poate pe cont propriu pentru că nu știe cum, așa că îi cere ajutorul lui Henry, omul momentului în companie pentru că a reușit s-o salveze de la un scandal mostru printr-o strategi genială de marketing. Eliza își spune că dacă a fost în stare să facă asta, cu siguranță o poate ajuta și pe ea. Pe principiul „challenge accepted”, Henry, ursuz, mizantrop și antisocial din fire, nu știe la ce se înhamă și cât de înrădăcinată e problema Elizei.

Dacă subiectul vă aduce cumva aminte de My Fair Lady, nu sunteți departe de adevăr. Chiar asta și este. Numele sunt aproape identice, Eliza Dooley fiind o Eliza Doolittle a secolului 21, iar Henry este varianta asiatică a profesorului Henry Higgins al anului 1964.

Am văzut două episoade și e destul de simpatic, totuși nu are foarte multă substanță și tare mi-e că o să fie anulat rapid. Dar până atunci, mă bucur de el. Un episod are 20 de minute, încercați-l, poate vă place.