• io, io şi iarăşi io

    Ce s-a ales de planurile pe 2015

    Au mai rămas foarte puține zile din anul ăsta, așa că it’s only natural să fac un bilanț. Retrospectiva urmează peste câteva zile. De câțiva ani încoace, în fiecare 1, 2 sau 3 ianuarie, încropesc un fel de to do list de care încerc să mă țin în anul care tocmai a început. Am făcut-o și în 2015, să vedem împreună ce am bifat și ce a rămas într-advăr wishful thinking. 1. Să mănânc mai sănătos și să nu mai recurg la soluții rapide. Mdaaaa, m-a ținut doar în primul trimestru de sarcină, că după am dat naibii și-am băgat în mine de toate. În special murături, chipsuri (aveam poftă…

  • io, io şi iarăşi io

    Un picuț de Crăciun fericit

    Anul trecut am adăugat al patrulea sau al cincilea Crăciun în buchetul celor nereușite, triste și de care am vrut să scap cât mai repede. Anul ăsta a fost mai bine, dar până ieri a fost un Crăciun OK, nememorabil, chiar dacă a fost primul al Adei. Din păcate, oamenii care-mi lipsesc sunt încă o umbră destul de densă peste bucuria oricăror sărbători, fie ele de iarnă sau de Paște. Nu mă pot detașa complet de lipsa lor pentru a mă bucura pe deplin de existența altora. Nu mă înțelegeți greșit, Ada a făcut Crăciunul ăsta mai frumos decât multe altele, chiar dacă nu pricepe nimic din el. Să fim…

  • tomata cititoare

    La sud de graniță, la vest de soare

    Autor: Haruki Murakami Titlu original: Kokkyō no minami, taiyō no nishi Traducere: Angela Hondru (Polirom), citită in engleză Naționalitate: japonez Gen: roman de dragoste Anul apariției: 1992 Nr. pagini: 248 (Polirom) Citate: South of the border, west of the sun Alte cărți de același autor: Pădurea norvegiană Nota mea: 4/5   Întotdeauna m-a intrigat titlul ăsta al lui Murakami. Nu știam nimic despre subiect și eram foarte, dar foarte curioasă ce poveste poate purta un asemenea titlu. După prima mea întâlnire cu autorul japonez, mi-a fost foarte clar că poate fi începutul unei frumoase pasiuni pentru stilul și personajele sale. Deși La sud de graniță, la vest de soare a…

  • tomata dedică

    …alături de cei dragi

    Dacă îi aveți pe cei dragi alături, nu contează unde sunteți, dacă aveți curent sau nu, dacă e cald sau rece, dacă e vânt sau soare. Contează doar că sunteți împreună. Unii s-ar bucura să stea pe întuneric, în frig, dar în  brațele oamenilor dragi. Dacă sunteți sănătoși, la fel, nu contează că vă plictisiți, că leru-i prea ler, că la TV sunt aceleași filme. Bucurați-vă, alții nu sunt atât de norocoși. Vă doresc doar astea două lucruri: sănătate și oameni dragi în jurul vostru. Și, bineînțeles, Sărbători fericite, luminate, liniștite. Crăciun fericit, dragilor!

  • salată de roşii

    Adevărata validare a căsătoriei

    9 ani și 3 luni petrecuți împreună, un certificat de căsătorie și un copil al nostru, biologic, n-au fost dovezi suficiente să valideze căsătoria noastră. Dacă vă întrebați ce anume a validat-o în totalitate, aflați că aia e adresa din buletin. Da, abia săptămâna trecută, după ce i-am văzut adresa mea pe noua carte de identitate a Sotzului, abia atunci am simțit că suntem „cu acte în regulă”. Să vă explic. Stăm împreună de aproape 6 ani, acasă la mine sau, dacă vreți, în apartamentul în care am trăit eu toată viața mea, dar până în toamna acestui an, Sotzul a deținut o garsonieră în Complexul Studențesc, garsonieră folosită doar…

Bună! 👋
Mă bucur că ești aici.

Aici te poți abona la Newsletter-ul săptămânal al Tomatei