-
Lenjeria la control
Din nou chestii primite pe mail (merci, Super Andrea), pe care se prea poate să le fi văzut deja. Dar, bazând-mă pe experienţele anterioare, nu mă abţin de la a le împărtăşi cu voi. Aşadar, vă prezint noua modă în Japonia. 🙂
-
M-am mai însănătoşit psihic
Anul trecut a fost pentru mine un an de coşmar. Asta ştiţi deja că am elaborat mai pe larg. Pentru că anul ăsta să nu fie la fel, cel puţin pe plan psihic, am luat nişte hotărâri. Şi, Doamne, ce bine mă simt acum! Nu mai am gânduri negre, nu mai îmi fac scenarii imposibile, nu mai visez accidente şi nici nu mai inventez tragedii, nu mă mai gândesc la moartea celor din jur şi nici la alte nenorociri. Pe scurt, nu pot să zic că gândesc pozitiv, pentru că realismul meu mă împiedică, dar cel puţin nu-s nici aşa pesimistă cum am fost. La baza acestei schimbări stă cea…
-
Despre dragoste şi alţi demoni
Autor: Gabriel Garcia-Marquez Nationalitate: columbian Titlu original: Del amor y otros demonios Anul aparitiei: 1994 Ecranizare: nu Nota mea: 7/10 Alte recenzii de acelasi autor: Un veac de singuratate, Dragostea in vremea holerei Din cauza unor cărţi care mi-au tăiat pofta de lectură, am tras de cărticica asta aproape o săptămână. Şi are doar 156 de pagini, nu e nu ştiu ce filozofie greu de priceput. E drept că m-am luat cu disertaţia, cu serialele şi plăcerea lecturii am amânat-o pentru când închei cu toate astea. Am luat Despre dragoste şi alţi demoni de la schimb de cărţi pentru că o pândeam demult. Dar am mai pândit eu şi alte…
-
Călugării literaturii
Alte posturi m-au făcut să îl aman pe ăsta, şi m-am tot gândit la el pentru că abia aşteptam să îl văd scris. Am terminat recent o carte (a cărei recenzie va apărea duminică) şi personajele şi subiectul ei mi-au dat ideea. Am citit câteva cărţi ale căror personaje erau călugării şi în aproape toate subiectul se învârtea în jurul căderii în păcat. La urma urmei tind să cred că la un moment dat în viaţa oricărei feţe monahale se întâmpla aşa ceva. Luându-le pe rând şi într-o ordine cronologică, să aruncăm o privire înspre destinele imaginate ale celor câtorva călugări pe care i-am întâlnit eu în lecturile mele. Ambrosio…
-
Forever rest in peace, My King
Cand te trezesti dimineata si in drum spre toaleta dai cu ochii de titlul „A murit Michael Jackson” si lacrimile iti tasnesc din ochi, iti dai seama ca esti fan. Am stat 5 minute in baie, plangand si cu jetul de apa rece in palme ca sa imi calmez faţa. Sunt si am fost fana Michael Jackson, desi de foarte putine ori acest lucru a fost vizibil. Consider muzica lui una dintre cele mai inovatoare, mai dainuitoare si mai legendare. Ce a facut Jackson pentru muzica nu cred ca vor mai reusi sa faca altii. Sa ii doboare recordurile, sa ii atinga performantele, sa il dea uitarii. Ma alatur celor…











