Vino acum, o să-ți țin eu de cald |

N-am mai scris demult despre muzica pe care o ascult și asta e din cauză că nu prea mai am timp să ascult muzică.

Citeam aseară în cartea lui Teleșpan, chestia următoare și m-a frapat să-mi văd obiceiul atât de bine descris de altcineva. N-am încercat niciodată să-l pun în cuvinte, dar bine că a făcut-o el.

În mai puțin de o lună, o să-i văd pe cei de la OneRepublic la Viena și-s atât de nerăbdătoare că în mașina mea cânta pe repeat cele două albume pe care le am: Native și Waking Up. Am învățat cuvintele de la aproape fiecare melodie și abia aștept să le cânt împreună cu Ryan.

Pe lângă OneRepublic, însă, mai ascult și altceva la lucru. De obicei hipstereli cărora nu le acord prea multă importanță, dar din când în când mai iese câte unul mai în față și mă obsedează. Așa s-a întâmplat cu melodiile astea trei pe care le-am pus și pe Facebook, împreună cu versurile care mi-au atras atenția (că de câteva zile, mă tratez de obiceiul despre care vorbeam mai sus).

Melodia care nu-mi dă pace și pe care am învățat-o deja e „Breathe” de la Rhodes, iar versurile care m-au vrăjit sunt sub clip:

Tell me how do you feel?
Tell me how do you need to heal?
Are you holding your breath again?
Are you holding your breath again?
Breathe, release it all
Come on now, I’ll keep you warm
Come on!
Breathe, release it all
Come on now, I need your love
Come on now!

Mi se pare atât de drăguță invitația aia și promisiunea căldurii că mă înduioșează de fiecare dată când îl aud pe tipul ăsta cântând.

Apoi, n-aș fi crezut vreodată că voi asculta, darămite să-mi și placă, Jack White. L-am ascultat din greșeală în emisiunea lui Ellen și mi-a atras atenția titlul melodiei „Would You Fight For My Love”.

Dupa care, versurile astea mi-au transmis așa o stare de singurătate, de nevoie de îmbrățișare.

I’m afraid of being hurt that’s true
But not afraid of any physical pain
Just as I am always scared of water
But not afraid of standing out in the rain

Ultima, pe care n-o ascult de foarte multe ori, dar care sigur o sa-și găsească loc pe un CD pentru mașină e „Hold On” de la Twin Atlantic, pe care i-am descoperit datorită melodiei „Brothers and Sisters”. Iar versurile de mai jos definesc atât de mișto durerea unei despărțiri sau respingeri că mă și îndrăgostesc pe loc de vocea imaginară care le-ar putea spune:

Must have been something you wrote, or the look in your eyes that told me no,
Please do run ahead, no chance you’re going home,
You can listen to my heart explode, like the sound of the wind on an open road
Let me live in the eye of the storm, let me show you how it feels to be alone.

„The Things We Lost In The Fire” e o melodie ale cărei versuri nu le-am citit și nici nu le-am ascultat cu atenție până aseară. Știam refrenul, mi se părea o melodie antrenantă până să ascult asta: