Despre dragoste şi alţi demoni
Autor: Gabriel Garcia-Marquez
Nationalitate: columbian
Titlu original: Del amor y otros demonios
Anul aparitiei: 1994
Ecranizare: nu
Nota mea: 7/10
Alte recenzii de acelasi autor: Un veac de singuratate, Dragostea in vremea holerei
Din cauza unor cărţi care mi-au tăiat pofta de lectură, am tras de cărticica asta aproape o săptămână. Şi are doar 156 de pagini, nu e nu ştiu ce filozofie greu de priceput. E drept că m-am luat cu disertaţia, cu serialele şi plăcerea lecturii am amânat-o pentru când închei cu toate astea. Am luat Despre dragoste şi alţi demoni de la schimb de cărţi pentru că o pândeam demult. Dar am mai pândit eu şi alte cărţi şi încă nu le-am răsfoit.
A doua carte a lui Garcia-Marquez pe care o citesc, mi-a adus aminte de prima, m-a reintrodus în atmosfera galbenă a căldurii neiertătoare, în lumea personajelor singure, a vrăjilor şi a mizeriei caselor lăsate să putrezească. Despre dragoste şi alţi demoni e povestea închipuită a unei fetiţe ce trăia pe timpul Inchiziţiei, o poveste ce are la origini un fapt divers pe care Garcia-Marquez îl căuta pentru ziarul la care lucra. Aflându-se la mănăstirea Santa Clara, unde sunt descoperite rămăşiţele unei fete cu părul lung de 22 de metri întâmplarea îi oferă idee acestui mic roman ce închipuie un episod din viaţa Siervei Maria, o copilă de 12 ani, fiică unei familii de marquizi, care nu numai că se urăsc între ei, dar o urăsc şi pe ea. De fapt, mama ei e cea care o urăşte de moarte, drept pentru care o dă sclavelor să o crească. De la ele învaţă limbi africane şi devine o sălbatică. Povestea ei începe cu momentul în care este muşcată de un câine crezut a fi turbat. Tatăl ei, milostivindu-se de ea, simţindu-se vinovat pentru felul în care toată lumea a tratat-o, o duce la doctor, şi mai apoi la episcop pentru a se sfătui cu el. Episcopul îi sugerează exorcizarea pentru că fata trebuie că este posedată de diavol dacă se poarta cu toţi (în afara de sclavele negre) cu sălbăticie. Îl însărcinează pe Cayetano Delaura să se ocupe de vindecarea rănilor ei fizice şi apoi, când este pregătită, şi de exorcizare. Complicaţiile apar când Delaura se îndrăgosteşte iremediabil de micuţa posedată.
Subiectul nu e unul nou în literatură, feţe bisericeşti care să cadă pradă ispitei carnale s-au mai văzut. De la primul meu contact cu căderea în păcat (în filmul Pasărea Spin) am tot dat de cărţi care reluau tema călugărului decăzut. Insa Cayetano Delaura mi s-a părut cel mai îndrăgostit, cel mai sincer în sentimente, gata sa facă orice, chiar să renunţe la Dumnezeu pentru dragostea lui neîmpărtăşită.
Deşi nu e o carte extraordinară, recomand Despre dragoste şi alţi demoni pentru că are un soi de gingăşie, un pic de lumină într-o lume întunecată şi mâncată de răutate.
foarte faina cartea,dar recomand cu si mai mare caldura Dragostea in vremea holerei,daca nu ai citit-o!
Si eu ma apucasem sa o citesc, dar am renuntat (adica am uitat de ea). Am mai citit de Garcia-Marquez “Stiri despre o rapire”, carte care mi-a placut foarte mult, si de atunci tot astept sa mai citesc ceva de acelasi autor.
“Pasarea spin”!… Mi-a placut atat de mult cartea asta! 🙂
Am citit-o in adolescenta, de vreo 2 ori. Filmul nu l-am vazut tot, doar am prins cateva secvente la televizor. Totusi, nu cred ca se poate compara cu cartea.
Cat despre Marquez, nu pot spune ca ma tenteaza sa mai citesc o carte de-a lui dupa ce am citit “Un veac de singuratate”. Nu-mi place prea mult stilul lui.
dincolo de iubirea care muta muntii, impletirea realului cu imaginarul si ideea caderii in pacat, merita citita pentru poezia care razbate din frazele sale
incearca si “povestea tarfelor mele triste” o schimb cu tine daca imi dai ceva bun de citit , sau “vijelia”
Mai draga, da’ schimburi de abecedare se fac pe la voi, ca de-atâta citit nu mai stiti sa scrieti! Ia mai repeta genitivele, nu-i ce crezi tu, e un caz la substantive, mai ales comune. O data mai merge, de doua ori la rând, râd si copi (mai trebuie niste “i” aici, pune tu câti vrei, nu conteaza)!
E una din cartile mele preferate. Imi place cum autorul se axeaza foarte tare pe sentimente/senzatii si atinge culmi utopice, reusind totusi sa ramana ancorat in realitate si sa prezinte lucrurile la un mod foarte tangibil.
asta e preferata mea dintre toate ale lui Marquez! e atat de intensa incat dupa mine nu are termen de comparatie
Mie mi-a plăcut foarte mult cartea (o să scriu despre ea), am citit-o în format electronic și am tras și eu un pic de ea, dar a fost minunată, am găsit atâtea cuvinte frumoase în ea încât cred că încet, încet mă îndrăgostesc de Marquez tot mai mult cu fiecare carte citită (asta e a 4 a, dar prima Un veac de singurătate, am citit-o la o vârsta nepotrivită și tre să-o reiau).
cred ca este un paradox universal valabil,stam la cartile scurte mult mai mult decat la cele grosolane,si nu e vorba neeaparat de frumusetea continutului ci de mobilizarea involuntara cand avem ditamai cartea in maini :))