-
Teatru în autobuz la Timișoara
Ieri, în timp ce mergeam la lucru, am auzit la radio, în mașină, o reclamă care mi-a atras atenția când am auzit „teatru în autobuz” și „Timișoara” în aceeași propoziție. Dup-aia am auzit și „7 iulie” așa că n-am mai ascultat. Pentru că în 7 iulie io’s pe drum către minunata Lefkada. Poate, cu puțin noroc îs și ajunsă acolo pe la ora la care se desfășoară piesele. Rău am făcut pentru că informația a ajuns la mine trunchiată.
-
Nu-i de-ajuns să-ţi roteşti gâtul
M-am gândit că scap de extenuarea fizică dacă aflu câteva trucuri şi câteva mişcari pe care le pot face la birou, stând pe scaun. Ei bine nu. Cu trişul nu merge, cel puţin când vine vorba de mişcare, nu prea poţi s-o fentezi. Eu sunt delăsătoare, foarte delăsătoare şi nu mă motivează mai nimic. Poate doar o tabără în care să fiu înconjurată de fotomodele, de tipe care arată trăznet şi eu să fiu răţuşca cea urâtă, plină de colăcei, de celulită, nebronzată, netonifiată şi nepregătită să îmi arăt trupul în lume. Aia da, aia cred că m-ar motiva cât de cât să mă mişc mai mult şi mai des.
-
Andreea şi supereroii
Nu ştiu de ce mi-a luat atâta să scriu un post despre un subiect atât de drag mie, dar momentul ales se potriveşte de minune luna asta. Dacă până anul trecut, supereroul favorit era Batman, ei, lucrurile s-au schimbat de când am dat de Iron Man. Toată nebunia cu supereroii a început de când Iubi mi-a zis că aş face bine să mă uit la Iron Man că o să-mi placă. Nu m-am uitat chiar atunci, dar l-am ascultat, şi vai, ce bine am făcut! M-am îndrăgostit iremediabil de Tony Stark, pardon de Robert Downey Jr. în rolul lui Tony Stark şi de-atunci am văzut aproape tot ce-am prins şi…
-
De ce câinii trăiesc mai puţin decât noi
Am vrut să pun poza asta pe Facebook, dup-aia pe Pinterest (pe care apropos, l-am cam abandonat – fiecare minune durează „3 zile”), dar acum, pentru că ieri n-am avut timp să pregătesc un post pe care-l am în minte de ceva vreme, mi-am zis că cel mai bun loc de a o împărtăşi cu lumea e direct pe blog. Asta dacă nu sunteţi 9gaggers şi aţi văzut-o deja. Oricum ar fi, povestea e minunat de înduioşătoare. Încă un exemplu că inocenţa copiilor e mai presus de orice judecată a adulţilor.
-
Un weekend obositor
Dar, cu toate astea, foarte frumos. Noroc ca mai am o săptămână până la vacanţă, ca altfel m-ar fi apucat plânsul… la cât de haotic se întâmplă lucrurile în jurul meu. Sau la cât de haotic le fac eu să se întâmple.
