-
Despre concertul Nouvelle Vague. După o săptămână
Mai mult de o săptămână, de fapt. Atât a trecut de când i-am văzut pe cei de la Nouvelle Vague la Timişoara. Dar cu maica-mea în spital, am publicat pe blog articolele de rezervă şi priorităţile (postul despre ziua tatălui meu), pentru că efectiv n-am avut răgazul să îmi adun ideile, impresiile şi să le transcriu mai apoi în cuvinte. O fac acum, cu scuzele de rigoare.
-
N-am mai văzut un răsărit de prea multă vreme
De fapt, n-am văzut prea multe răsărituri, punct. Le pot număra pe degetele de la o mână, atât de puţine au fost. Puţine şi târzii. Poate pentru că nu-s un om al mării, poate pentru că, deşi-s matinală, nu-s suficient de matinală, poate sunt prea departe de mare sau de munte şi m-am obişnuit ca soarele să răsară de după blocul din faţa geamului, nu din Pământ.
-
Totul este iluminat
Autor: Jonathan Safran-Foer Titlu original: Everything is illuminated Nationalitate: american Gen: roman Anul aparitiei: 2002 Nr. pagini: 364 (Humanitas) Premii: National Jewish Book Award (2001), Guardian First Book Award (2002), New York Times Bestseller (2002), Amazon.com Best Books (2002), Young Lions Fiction Award (2003) Ecranizare: Everything is illuminated Nota mea: 3,5/5 Alte recenzii de acelasi autor: Extrem de tare si incredibil de aproape Fiind pe lista celor 1001 cărţi pe care trebuie să le citeşti înainte să mori, mă gândeam că Totul este iluminat trebuie să fie şi mai faină decât Extrem de tare şi incredibil de aproape (una dintre cărţile mele preferate). Mă aşteptam să o devorez la fel…
-
A treia aniversare in absentia
Scriam ieri pe Facebook că aveam cel puţin 3 motive să fiu tristă. N-am dezvoltat. Nu pentru că îmi doream să fiu misterioasă sau pentru că aveam ceva de ascuns, ci pentru că nu eram doar tristă, eram şi foarte ocupată. Două dintre cele 3 motive sunt legate de ziua de 27 iunie, zi în care tatăl meu ar fi trebuit să împlinească 58 de ani. Miercuri seara m-am gândit într-una la asta şi mi-aş fi dorit să am timp să scriu ceva, dar n-am avut pentru că mama mea e în spital şi pentru că aveam foarte multă treabă acasă, care nu suporta amânare. M-am gândit că tatăl meu…
-
Teatru: M-am hotărât să devin prost
Ascultaţi-mă bine: trebuie să vedeţi acest spectacol. Insist: chiar trebuie! Nu-s eu prea dusă la teatru, nu-s o fină cunoscătoare a dramaturgiei, dar jur pe roşu că M-am hotărât să devin prost merită o oră din timpul vostru. Nici măcar n-am vrut să aştept până la finalul articolului pentru a vă îndemna să mergeţi la toamnă să vedeţi reprezentaţia pentru că pur şi simplu cu asta aş începe când aş povesti cuiva despre ea.
