Totul este iluminat

Autor: Jonathan Safran-Foer
Titlu original: Everything is illuminated
Nationalitate: american
Gen: roman
Anul aparitiei: 2002
Nr. pagini: 364 (Humanitas)
Premii: National Jewish Book Award (2001), Guardian First Book Award (2002), New York Times Bestseller (2002), Amazon.com Best Books (2002),  Young Lions Fiction Award (2003)
Ecranizare: Everything is illuminated
Nota mea: 3,5/5
Alte recenzii de acelasi autor: Extrem de tare si incredibil de aproape

Fiind pe lista celor 1001 cărţi pe care trebuie să le citeşti înainte să mori, mă gândeam că Totul este iluminat trebuie să fie şi mai faină decât Extrem de tare şi incredibil de aproape (una dintre cărţile mele preferate). Mă aşteptam să o devorez la fel ca şi pe prima, să trăiesc vieţile personajelor lui JSF cu aceeaşi intensitate cu care am trăit aventurile lui Oskar. Spre uşoara mea dezamăgire, nu s-a întâmplat aşa. Mai mult, am tras cam mult de primele 100 de pagini şi m-am ambiţionat să ajung acolo, doar pentru că mai începusem o carte pe care o citeam acasă, iar pe asta am păstrat-o pentru pauzele de la lucru. Dar, cum Kindle-ul se stricase, am rămas doar cu Totul este iluminat şi abia după 100 şi un pic de pagini a început să îmi placă cât de cât. Adică să devin curioasă ce urmează să se întâmple pentru că dacă romanul ăsta are ceva, acela e suspansul.

Povestea se compune din 3 fire narative si dezvăluie evenimentele treptat într-o cronologie destul de alambicată. Unul dintre fire e romanul pe care Jonathan Safran Foer (unul dintre personaje) îl scrie în urma vizitei sale în Ucraina, alt fir sunt scrisorile pe care Aleksandr (ghidul şi interpretul lui) i le scrie după ce citeşte capitolele pe care JSF i le trimite, iar ultimul fir sunt faptele relatate de Aleksandr despre căutarea lor. Jonathan Safran Foer pleacă din State în Ucraina pentru a o găsi pe Augustine, femeia care se presupune că l-a ajutat pe bunicul său să scape de nazişti. Pentru că are nevoie de un translator şi de un ghid, Aleksandr Perchov îl va ajuta să îşi ducă voinţa la îndeplinire. Acuma, să vă povestesc exact despre ce e vorba, mi-e niţeluş cam greu pentru că ar însemna să încerc să pun cap la cap toate întâmplările şi personajele şi, credeţi-mă, nu-i o treabă destul de uşoară. Citind Totul este iluminat m-am întors la alte cărţi pe care le-am citit şi am regăsit în stilul lui Safran Foer puţin din realismul magic al lui Garcia Marquez, mai ales în episoadele în care vorbeşte despre viaţa lui Brod. Tot la Garcia Marquez mi-a fugit gândul şi când nu mai ţineam minte cine e cine, pentru că şi această carte abundă în personaje – unele mai importante, altele doar de decor. Apoi, chiar când m-am apucat de citit, având-o şi în engleză şi în română, am păţit acelaşi lucru ca şi cu Portocala mecanică. Un alt limbaj din care nu înţelegeam nimic şi chiar aveam impresia că Aleksandr-ul lui Foer e copia lui Alex al lui Burgess. După ce-am citit în română, mi-am dat seama că, de fapt, nu e un alt limbaj, ci o limbă pocită de un ucrainean. Am citit pe ici pe colo şi în engleză şi chiar e amuzant felul în care se exprimă Aleksandr. Recunosc că am fost comodă şi-am preferat să mă distrez în limba maternă. Când am terminat cartea, n-am putut să nu mă gândesc la Zadie Smith şi la faptul că a doua ei carte, Despre frumuseţe, mi-a plăcut mai mult decât prima – Dinţi albi. La fel şi în cazul lui Jonathan Safran Foer: în primul lui  roman se întâmplă prea multe, acţiunea e anevoios de urmărit, personajele sunt ciudate, în timp ce al doilea, Extrem de tare şi incredibil de aproape, e mai aşezat, mai coerent, mai legat cumva.

Aş încerca să vă povestesc despre Brod, stră-stră-stră-străbunica (sper că am pus destui “stră”) lui JSF, despre cum a ieşit la suprafaţă, adusă de ape, despre relaţia dintre ea şi tatăl ei desemnat, Iankel, despre iubirea dintre ea şi Kolkian şi despre căsătoria lor ciudată. Despre bunicul lui JSF, un fel de Florentino Ariza cu un braţ mort, îndrăgostit de o ţigancă şi însurat cu Zoşa. Aş încerca chiar să vă vorbesc despre alt bunic, acela al lui Aleksandr, care se implică în căutarea evreului pentru că Augustine e parte şi din trecutul lui. Despre “neprihănitul” Aleks, indrăgostit de cultura pop a Americii, despre planurile lui de a-şi lua fratele mai mic şi de a emigra în State, despre ataşamentul lui faţă de JSF şi despre trăirea poveştii acestuia ca fiind a lui. Da, aş putea încerca, doar că mă simt cumva neputincioasă şi sper că v-am făcut curioşi să citiţi cartea asta, măcar pentru că e altceva decât ce-aţi citit până acum. Ceva nou, proaspăt, intens pe ici pe colo şi amuzant, deşi Holocaustul, durerea personajelor şi trecutul ce-i bântuie nu-s nici pe departe comice.

Later edit:  O alta recenzie a cartii care mi-a placut mult.