A treia aniversare in absentia
Scriam ieri pe Facebook că aveam cel puţin 3 motive să fiu tristă. N-am dezvoltat. Nu pentru că îmi doream să fiu misterioasă sau pentru că aveam ceva de ascuns, ci pentru că nu eram doar tristă, eram şi foarte ocupată. Două dintre cele 3 motive sunt legate de ziua de 27 iunie, zi în care tatăl meu ar fi trebuit să împlinească 58 de ani. Miercuri seara m-am gândit într-una la asta şi mi-aş fi dorit să am timp să scriu ceva, dar n-am avut pentru că mama mea e în spital şi pentru că aveam foarte multă treabă acasă, care nu suporta amânare. M-am gândit că tatăl meu n-o să se supere prea tare pe mine că îi sărbătoresc ziua pe blog cu o zi întârziere. După ce a murit, aveam impresia că îl voi pomeni în fiecare post de atunci înainte, pentru că era singurul lucru din mintea mea. Lucrurile s-au schimbat şi timpul şi-a făcut treaba bine, nu mă mai gândesc la el cu lacrimi în ochi, nici măcar acum când scriu rândurile astea nu-mi mai vine să plâng. Mă gândesc la el şi-l văd râzând, îl aud râzând şi vorbind. I-aş recunoaşte vocea de ar fi să o aud dintr-o mie care se aud simultan. Şi lacrimile s-au uscat, amintirile ies la suprafaţă cu un zâmbet nostalgic, iar visele par că s-au rătăcit şi nu mai ajung la mine. Câteodată am impresia ca a uitat de mine, că am făcut ceva rău şi ma pedepseşte neapărându-mi în vise, dar la scurt timp îmi dau seama că stă de veghe şi lucrurile se întâmplă în favoarea mea. Deşi în ultimul timp n-am prea stat de vorbă cu el, evenimente recente au oprit vâltoarea lucrurilor şi am avut răgazul să îl chem. Să îi vorbesc şi să îi arăt că-mi pare rău, că fac tot ce pot şi că mă voi strădui să fac mai mai mult şi mai bine. E cadoul meu pentru el, pentru mami, pentru mine.
11 Comments
demo
Uff, Andreea, ma faci sa-mi aduc aminte cat de rau imi pare ca unele persoane dragi nu mai sunt aici pentru mine, nu mai sunt deloc, nicaieri 🙁 sau cine stie…
Poate ca ar trebui sa fiu mai putin egoista, sa accept moartea si faptul ca, probabil, asa e mai bine pentru ei.
Tomata
crezi ca-i vorba de egoism? eu cred ca-i vorba de dor 🙂 pentru unii da, e mai bine pentru ei acolo, pentru unii, moartea e o alinare, cel mai bun lucru care li se poate intampla, pentru altii… moartea vine prea devreme.
O fată
Sunt sigura ca si daca ar avea ce sa-ti reproseze ar fi pentru ca e mereu atent la tine.
Trimite-i tot ce simti si il vei simti aproape. >:D<
Sabina
Ai grija de tine pentru ca asta si-ar fi dorit si el 🙂
lala
te imbratisez cu drag.ai grija de tine.te pup
Maria
Deci nu e vina noastră că nu mai apar în vise? Mi-era teamă că poate am uitat și de aceea.
Tomata
poate nu ne mai apar in vise pentru ca nici gandurile noastre nu-s la fel de intense… nu ii vom uitat niciodata. 🙂
Maria
Clar gândurile își pierd din intensitate, dar vina… vina și teama de a uita cresc. Poate că doar e o relaxare.
Zina
Dumnezeu să-i odihnească pe toți părinții care s-au dus pe alte tărâmuri !
Pentru tata, moartea a venit ca o ușurare. Pentru mama, ca o bombă… Poate de aceea mi-e mult mai dor de mama ?
Cred că nu ne apar în vise tocmai pentru că ne gândim mult la ei când suntem treji. Când începem să ne gândim mai puțin, atunci începem să-i visăm.
Pingback:
CristinaMM
cred ca a zambit, fericit, sa vada ca fetita lui a crescut si s-a maturizat frumos, ca nu se mai lasa doborata de ganduri urate…