-
Teatru: Prometeu înlănţuit
Trebuia să văd spectacolul ăsta încă din iulie de la avanpremieră. Nu s-a putut că eram în team building. În septembrie când a început stagiunea, prin urmare premiera, nici atunci n-am putut, cred că din cauză că era fix pe 21 când eu mă măritam. Aşa că am ajuns abia la a treia reprezentaţie, adică în seara asta. Şi vreau să vă spun acuma câte ceva despre ce am văzut, la cald, pentru că timpul are prostul obicei de a-mi şterge detalii din minte.
-
Despre emoțiile din ziua nunții
Ah, câte sunt de spus despre ziua nunții de când a început și până s-a încheiat! Sper să nu uit nimic, de-asta mă și grăbesc să pun în scris toate trăirile și evenimentele că peste câtva timp sunt sigură că memoria mi se va încețoșa și n-o să mai fie totul atât de limpede ca acuma.
-
Vina copiilor nevinovați
Lăsăm puțin marele eveniment de-o parte și mai discutăm și despre altele, că subiecte sunt destule. Se pare că Soția călătorului în timp chiar e o sursă bună de inspirație pentru că și articolul de azi tot de-acolo izvorăște.
-
Make-up session by AVON pentru tine și încă 14 prietene
Pe vremea când încă încercam să mă dezmeticesc după nuntă, adică luni, am participat pentru o oră și jumătate la un make-up session organizat de AVON în premieră la Timișoara. Aproape adormită, m-am dus să mă fac frumoasă din nou. Am tot văzut pe Facebook un anunț de pe pagina oficială care spunea că AVON te machiază pe tine și pe încă 14 prietene fie la birou, fie acasă, fie oriunde vrei tu. Mă gândeam că-i fain, da’ sigur tre’ să coste ceva. Luni am aflat că nu costă nimic. Tot ce trebuie să faci e să intri în aplicația AVON Beauty Service și să aduni 14 prietene. Iar make-up…
-
Cea mai frumoasă nuntă
… la care am fost a fost nunta noastră. Și nu va mai fi alta ca ea niciodată. Pentru că nu va fi nunta noastră. Chiar dacă sună puțin a truism, unii miri poate n-ar spune asta despre nunta lor din diverse motive. Ba că n-a fost cum au vrut ei, ba că a trebuit să mulțumească invitații mai mult decât pe ei, ba că nu le-au venit invitați, ba că mâncarea n-a fost bună, ba că servirea a fost de rahat, ba că a fost prea cald, ba că a fost prea frig, ba că nu s-au ridicat oamenii de pe scaune, ba că s-au certat între ei, ba…












