Teatru: Prometeu înlănţuit

Trebuia să văd spectacolul ăsta încă din iulie de la avanpremieră. Nu s-a putut că eram în team building. În septembrie când a început stagiunea, prin urmare premiera, nici atunci n-am putut, cred că din cauză că era fix pe 21 când eu mă măritam. Aşa că am ajuns abia la a treia reprezentaţie, adică în seara asta. Şi vreau să vă spun acuma câte ceva despre ce am văzut, la cald, pentru că timpul are prostul obicei de a-mi şterge detalii din minte.

Nu stau prea bine la capitolul mitologie greacă, dar atâta lucru ştiu: Prometeu i-a înfuriat pe zei în momentul când a furat focul şi l-a dat oamenilor. Dându-le focul, le-a dat totul, dar mai mult decât atât, a ciobit puterea zeilor. Le-a arătat oamenilor că nu doar zeii pot mânui şi pot crea focul, ci şi ei, cei neîzestraţi cu puteri supraomeneşti. Dar ştim că zeii nu se lasă scuipaţi în faţă şi nici o sfidare nu rămâne nepedepsită.  Astfel încât Prometeu este pus în lanţuri şi torturat pentru îndrăzneala lui.


Nu stau bine (chiar deloc) nici la capitolul politică, dar din click în click, din link în link, am aflat câte una-alta despre un Prometeu modern, Julian Assange. Poate-l plasaţi mai bine în poveste dacă îi asociem scandalul Wikileaks. Julian Assange a furat focul şi l-a dat oamenilor sub forma unor informaţii confidenţiale, informaţii pe care America le ţinea ferecate în dosare importante, ascunse, inexistente de fapt. Le-a ştirbit zeilor lumii moderne puterea, credibilitatea, le-a dezvăluit secretele. Şi zeii aceştia vor răzbunare. Nu-l pot acuza pentru publicarea informatiilor scurse, aşa că îi pun în cârcă nişte violuri. Pentru că trebuie să-l scoată cumva de sub azilul politic oferit de ambasada Ecuadorului din Londra (dacă bine mă informează Wikipedia).


Spunându-vă despre cei doi Prometei, v-am spus, de fapt, despre ce este spectacolul. Despre oameni care au ţeluri mai înalte decât acelea de a duce o viaţă liniştită, în falsă libertate, agăţaţi în sfori ca nişte marionete mânuite de guvern, parlament şi alte lighioane. Despre oameni care sfidează zeii pentru a face lumea un loc mai bun. Care luptă pentru principii şi care sunt pregătiţi să înfrunte orice pentru un strop de dreptate.


Cu fiecare spectacol pe care-l văd la Teatrul Naţional, fie el în Sala Mare sau Sala 2, mereu ies de-acolo tot mai impresionată de decoruri, de costume, de regie, de jocul unor actori. Mergând atât de des în ultimul timp, am ajuns să recunosc actorii, să îi ştiu după nume, să am preferaţi. În Prometeu înlănţuit l-am revăzut pe Ion Rizea jucând rolul principal, un actor pentru care am numai cuvinte de laudă, pe Victor Manovici, care e atât de el în fiecare piesă încânt îmi doresc să-l revăd în Anna Karenina, doar pentru a-l vedea într-un rol mai dramatic. Nu ca n-ar fi super simpatic şi în celelalte piese, dar mi-e teamă să nu rămână încătuşat într-un anumit tip de personaj. Mi-a mai plăcut mult, mult şi de Cătălin Ursu (raţiunea din Anna Karenina), acum în rolul lui Hermes.  Iar după ce-am văzut Adam şi Eva, despre care urmează să vă povestesc, l-am recunoscut şi pe Colin Buzoianu, actor care are acel ceva care promite. Sunt curioasă să-l văd într-un rol mai lung.


Prometeu înlănțuit nu e un spectacol la care să mergi nepregătit. Există riscul să nu-ţi placă pentru că nu-l înţelegi. Dacă n-aş fi aflat poveşti din culise, probabil că nu v-aş fi recomandat să mergeţi să-l vedeţi. Urmăriţi programul lunii viitoare şi nu-l rataţi.

sursa imagini: Pagina oficiala de Facebook a TNTimisoara.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge