-
Pot fi inculții culturalizați?
Ah, cât de mult îmi doresc să mă contraziceți, pentru că răspunsul meu e „NU”. Nu cred ca cineva care timp de 30 de ani nu a deschis o carte în viața lui, care n-a mers la un spectacol de teatru deloc, care n-a trecut pragul niciunui muzeu, brusc și inopinat va deveni interesat de vreuna dintre opțiunile astea trei. Sau că i se va deschide apetitul pentru culturalizare după o experiență de genul. Discuția și întrebarea s-a născut din conversația cu colegele mele, după ce-am discutat acest pas făcut de Elefant.ro. Chiar nu cred că reclama la elefant.ro în emisiunea lui Badea va îndemna pe cineva să cumpere o…
-
Să curgă apă din perete!
Am o casă la sat și am tot scris în treacăt despre ea. N-am dat detalii, n-am pus poze cu ea, dar am ridicat-o în slăvi și-am vorbit de zilele petrecute acolo doar în termenii cei mai frumoși. Probabil vă închipuiți că-i nu știu ce vilă. Și mie îmi vine să râd la gândul ăsta de două ori: o dată că nici într-o mie de ani nu aș vrea să am o vilă în locul ei, a două oară că nu se apropie de o vilă nici într-altă mie de ani. E o casă cu 3 camere, din care una a fost transformată într-o bucătărie destul de mare, iar cămara…
-
Cel mai mic „creț” din România
Dacă ați citit în loc de „creț” „preț” ați făcut aceeasi confuzie ca mine. Cred că toată lumea știe deja că sloganul ăsta („Cel mai mic preț din România”, nu ”Cel mai mic creț din România”) aparține magazinelor Altex. Hai că-l știți, încă de la reclamele cu Batman și cu „ăla negru de respira greu era tat’su, mă”. Eu însă am citit „creț” în loc de „preț” ieri dimineață când am fost la conferința de presă organizată pentru deschiderea celui de-al doilea magazin Altex din Timișoara. După ce am tot trecut pe lângă el când se construia și îl tot întrebam pe Sotz dacă știe ce se deschide acolo, săptămâna…
-
Dar de ce să mă mai chinui??
Scrie Ioana pe blogul ei despre cum încearcă să fie zen, dar nu îi reușeste tot timpul. Dă câteva exemple și mi se urcă tensiunea (pentru că și pe mine mă irită cam tot aceleași lucruri). Înainte să citesc la ea, îi comentasem lui Andrei la articolul despre câinii de rasă și stăpânii sectanți de pe grupurile de crescători. Mă enervez, bineînțeles, că mi se pare o prostie și-o superficialitate maximă să-ți cumperi un câine doar dacă are Pedigree și provine din părinți campioni. Ah, și evident trebuie să fie perfect din punct de vedere fizic și estetic, nu se acceptă urechi pleoștite și mușcătură strâmbă. Nu trece o secundă…
-
Jurnal intim
Autor: Marin Preda Titlu original: Jurnal intim Naționalitate: român Gen: memorialistică Anul apariției: 2004 Nr. pagini: 546 (Cartex) Traducere: – Citate: Jurnal intim Alte cărți de același autor: Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni, Viaţa ca o pradă, Marele singuratic, Delirul Nota mea: 3/5 Nu știu cum se manifestă la alții dragostea și aprecierea pentru lucrările unui scriitor, dar vă pot spune cum se manifestă la mine sentimentele pentru Preda și lucrările lui. Să vă spun drept, nu știu când m-am îndrăgostit de stilul lui, de personajele lui și de dramele lor. Dar sunt gata să pun degetul pe Cel mai iubit dintre pământeni. A fost unul dintre primele…













