Din perspectiva iubitei

Am vrut să amân scrierea acestui post până după-amiază când ajung acasă, dar un comentariu de-al lui Horia la postul lui Raka, şi postul lui Raka în sine, m-au stârnit şi m-au ambiţionat sa o fac acuma. Totul a pornit de la postul Cristinei, care a fost privit din unghiul lui Raka, apoi al lui Todo şi acum al meu. Cam toţi susţin aceeaşi părere, însă eu, nu pentru că îmi place să fiu Gică Contra, da’ pur şi simplu nu pot să fiu de acord cu ce spun ei.

Pe scurt, Cristina zicea că iubita unui tip tre’ să accepte că ăsta are o amică, cu care n-are de fapt nici o treabă, da’ că ea, amica o să fie mereu acolo pentru el, în timp ce tu, iubita, s-ar putea să zbori în orice moment. Şi că tre’ să te împaci cu ideea, să nu fii geloasă, să stai pe treaba ta, etc. Raka explică punctat că exista prietenie între un baiat şi o fată, dă exemple şi povesteşte eventuale reacţii “deplasate” ale iubitei. Todo vorbeste despre aparitia unui iubit si reactia acestuia la amicii iubitei – care e de fapt aceeasi situatie ca si la Cristina, doar ca aici e vorba despre iubita care are amici si iubitul nu prea se intelege cu ei.

N-a vorbit nimeni din perspectiva iubitei. O să o fac eu, pentru că ea e cea cu care ma identific.
Din capul locului vă spun atât: între un bărbat şi o femeie nu există prietenie adevărată DECÂT după ce a fost trecut un anumit prag SAU dacă amândoi sunt implicaţi în alte relaţii. Doi oameni singuri nu pot fi, după părerea mea, amici, fără să fi fost său să fie interesaţi şi în alt fel de celălat. Nu zic neapărat că ţie îţi place sau ţi-a plăcut de amica/amicul tău, da’ ai băga mâna în foc pentru el? În fine… asta e părerea mea şi nimic în lume nu mi-o va schimba.

Acum, the main issue. Deci: cum îi ziceam Cristinei: pentru iubitul meu, EU trebuie să fiu numărul 1, cea mai importantă persoană din existenţa lui, centrul său de referinţă, etc. Sună egoist, da, da’ dacă el pentru mine asta e, am aceeaşi pretenţie şi de la el. Dacă nu, I’m better off. Nu înţelegeţi greşit, nu îmi ţin iubitul sub papuc, în lesă sau mereu lângă mine. Sunt zile la rând, chiar o săptămâna întreagă când nu ne vedem, dar când e important să fie cu mine, fie la o întâlnire, fie când am nevoie de el, el trebuie să fie cu mine, nu cu amica sau amicii lui.

Aşa că, chiar dacă ştiu că amica aia e pur şi simplu inofensivă, n-o să mă simt mai bine când eu o să stau singură acasă pentru că poate sunt bolnavă sau indispusă sau n-am chef, şi el o să fie cu prietenii şi amica la o bere.

Şi nici n-o să mă încălzească dacă el se duce să vorbească cu amica despre problemele lui, fie că sunt de cuplu, fie că sunt de la lucru. Eu pentru ce naiba mai sunt acolo? Problemele de cuplu se rezolva în cuplu, nu în afara lui… iar problemele de la lucru, deşi nu pot fi rezolvate nici de iubită, nici de amică, de ce să te duci fuguţa la cea de-a doua? În cazul în care nu poţi discuta aceste probleme cu partenera, pentru ce mai stai cu ea?

Când iubita are impresia că cealaltă e mai importanta ca ea, probabil că aşa şi este, din moment ce ea se simte lăsată pe dinafară şi nu ia parte la bucuriile tale. Când iubitul pune mâna pe telefon să o anunţe şi pe amică, imediat ce i s-a întâmplat ceva super, io zic că e o problemă în cuplul ăla.

Prea multe idei mi se răsucesc acuma prin cap şi adevărul e că m-am şi ambalat puţin pentru că eu chiar nu pot să înţeleg chestiile astea şi chiar nu aş putea să accept o amică omniprezentă în viaţa iubitului meu. Şi aş fi tare curioasă dacă cei cu amicicul atât de apropiat, vor fi vreodată confruntaţi cu amicul partenerului lor, îşi vor păstra impresiile? Că e uşor să fii în ipostaza de amic. Mai greu e să fii iubitul sau iubita care observă.

Uite, cu posturi de-astea îmi dau şi eu seama cât de specială e relaţia mea şi cât de multă siguranţă şi linişte îmi oferă Iubi.

PS. Horia, cum poti spune ca nimic nu se compara cu amica-ti???