• tomata serioasă

    Simfonia catastrofelor

    Acum câţiva ani, nu-mi aduc aminte câţi, la fel ca mulţi ignoranţi ca mine, am participat cu fervoare la poveştile care prevesteau sfârşitul lumii. Când s-au aliniat cele 7 planete, istorioarele hazlii ce preziceau cutremure neiertătoare, ape ce aveau să înghită cai si bebeluşi, vânturi ce urmau să smulgă pomii din rădăcina, n-au făcut decât să îmi îmbogăţească serile petrecute cu copiii in spatele blocului. Ne speriam unii pe alţii imaginânduera-ne cum vom sfârşi absorbiţi de valuri uriaşe sau măturaţi de vânturi ce ne vor târî genunchii deasupra paharelor de plastic aruncate pe plajele scoicilor naufragiate. Unul s-a gândit chiar că ar putea să moară de sete intr-o Românie deşertificată.…

  • tomata muzicală

    Oraşele din amintirile altora

    Pe bune ca imi schingiuiesc mintea sa fete ceva impresionant, ceva demn de atentie, insa nu vrea. E sterila, e uscata, e paralizata. Ma tot intreb de cateva zile daca nu cumva am ramas fara lucruri de spus. Alung repede repejor gandul asta de pe santurile creierului meu ca nu imi place de el. E inspaimantator si dezamagitor. Asa ca ma agat cu plictiseala de o idee nu tocmai originala (am mai folosit-o si cu alta ocazie) si trec in registru orasele care apar prin melodiile de pe calculatorul meu. Daca tot e vara, lumea e plecata, mie imi tot sta gandul la alte destinatii si la leneveala, de ce…

  • tomata călătoare

    Budva, Muntenegru

    Urmeaza un post destul de lung pentru ca impresiile lasate si concluziile trase din cele 8 zile de vacanta la Muntenegru sunt destul de multe la numar. _ daca mai exista cineva care traieste cu impresia ca Muntenegru e un nume ales la intamplare, inseamna ca sufera de naivitate, la fel ca mine. Muntenegru e tot numai un munte mare, stanci si pomi aruncati peste tot.

  • tomata călătoare

    Am venit. Am plecat

    Din Muntenegru. La sat. 🙂 Inca mai profit decateva zile din concediul de odihna si ma car la sat. N-am mai fost acolo de la Craciun si vara e tare frumos. Nu va zic inca nimic despre vacanta mea la Marea Adriatica, nici despre frumosul Dubrovnik, dar cand se termina cu leneveala va pun la dispozitie toate impresiile si concluziile din ultimele doua saptamani + o tona de poze. 😀 Au revoir si ne citim pe luni, marti incolo. 🙂 Un mic teaser:  

  • salată de roşii

    Eu plec, pudelul rămâne

    A venit vacantaaaa, cu trenul autocarul din… Munteneeeegruuuu. Ihi, azi la 8 ma car pe plaiuri straine sa ma relaxez si sa ma reculeg (sunt prea imprastiata). V-am impuiat capul in ultimul timp numai cu posturi despre unde am fost, ce am vazut, ce am facut, poze peste poze si nimic despre sufletelul meu. Dar ma intorc si promit sa revin la subiectele intiale ale blogului. Ca sa inchei cu asta: v-am pupat si ne recitim/povestim/vedem la intoarcere. Acum am un anunt de facut. Dulceata si cumintenia de catel pe care o vedeti in poze e de vanzare. E vaccinat, cu acte in regula si isi cauta stapan. Unul bun…