-
Prima ediţie Skirt Bike Timişoara
A fost foarte drăguţă şi colorată. 🙂 Asta ca să descriu pe scurt plimbarea cu bicicleta de duminică dimineaţă. Încă de când am văzut poze de la Skirt Bike din Bucureşti, acum câţiva ani (sau or fi fost doar vreo 2?) tare mult mi-am dorit să se facă şi la noi o întâlnire de genul ăsta. Aşteptarea a luat sfârşit când am văzut pe Facebook bannerul ce anunţa evenimentul. Am pregătit-o pe Konsuela (încep să mă satur de numele ăsta şi cred că o să o rebotez), i-am cerut voie lui Iubi să mă lase să merg la pedalat chiar de ziua lui, mi-am pregătit rochiţa, cerceii cu tomate şi…
-
Cu ce m-am deprins din Programul Activia
Acum aproape o lună vă introduceam un program de 14 zile oferit de Activia, un program care, odată urmat pas cu pas, promite regăsirea echilibrului într-o alimentaţie sănătoasă, (re)descoperirea plăcerii de a face mişcare, o siluetă, un organism sănătos şi multă, multă încredere în noi înşine. Recunosc, n-am pus în aplicare toate recomandările celor trei antrenori (Ailin, Marius şi Dr. Şerban), însă din cele pe care le-am încercat, azi vă recomand şi vouă câteva.
-
Campanii în desfășurare
De fiecare dată când începe o nouă campanie, când scriu primul post, îmi vine să dau câteva explicații despre ea, să știți la ce să vă așteptați să citiți și de câte ori veți citi despre brandul respectiv. Și, totuși, am făcut asta doar de vreo 2 ori cred. Dar am luat decizia de a scrie câte un articol explicativ la fiecare început de campanie, unde se cer de la 2 posturi în sus. Mă simt oarecum datoare cu o atenționare a cititorilor (pentru că unii s-au aratat deranjați de prea multe advertoriale) astfel încât să înțeleagă ce-i cu atâtea posturi publicitare. Cum pe blogul meu sunt câteva în desfășurare,…
-
20 de „tehnici” pentru a-l face să se îndrăgostească lulea de tine
Dacă titlul v-a făcut să râdeți, stați să vedeți ce urmează. Zilele trecute, dintr-o dată și fără nici un avertisment, Iubi îmi trântește articolul ăsta pe mess. Am pufnit în râs încă de când am văzut linkul, da’ curiozitatea m-a determinat să intru să văd ce crede el că aș putea face eu pentru a-i suci mințile și pentru a-l face să fie nebun după mine. De parcă după 6 ani de relație se mai poate asta. ;))*
-
Bonă pentru câinii mei
Mai am puțin sub 3 săptămâni până plec în concediu și mie nici că-mi pasă. Pe lângă faptul că nu știu ce-i cu mine de m-a părăsit entuziasmul pentru călătorii, m-au abandonat și toate abilitățile organizatorice. Știm doar destinația, nu știm unde stăm, cât ne costă, ce vedem, unde facem plajă, ce vrem să vedem, dar, cel mai important, nu știm ce facem cu câinii. :(( Așa că m-am hotărât să scriu despre asta pe blog, pe facebook și pe twitter, că poate mă puteți îndruma sau sfătui voi. Am 3 variante.














