-
Am colindat cu cei mai dulci karatiști
Anul ăsta am cântat prima colindă cu o zi înainte de luna decembrie și trebuie să vă spun că, pentru mine a fost unul dintre cele mai emoționante momente de genul ăsta. Pentru că am fost înconjurată de copii. Mulți, mulți copii, de toate vârstele și mărimile. Și pentru că se întâmplă să mă simt inhibată, mă port prostește în compania lor, mai ales dacă nu-i cunosc. Nu știu cum să mă comport cu ei, pentru că nu-s foarte mulți în anturajul meu și nici nu mă învârt în medii unde se învârt și ei. Dar îmi sunt dragi de-mi vine să-i mănânc. Cred că dacă aș avea ocazia să…
-
Am petrecut o săptămână cu un alt telefon (+concurs)
Și nu mă simt vinovată și nici nu-mi pare rău. Am descoperit alt sistem de operare, dar, mai ales alte funcții. „Celălalt” telefon a fost un Lumia 735, verde aproape fosforescent și pe toată durata timpului petrecut împreună, m-am simțit bine în compania lui. Dar pentru că acest articol se vrea un review – iar mai spre sfârșit, și un concurs – să vă spun ce mi-a plăcut mie la el. Aș aprecia dacă nu m-ați certa prea tare pentru că nu veți avea parte de un review ca la carte, ci de unul făcut de o neștiutoare, care totuși iubește și folosește telefoane inteligente. În primul rând, Lumia 735…
-
Oamenii-Schnauzer
Dacă n-aș fi ilustrat articolul ăsta cu poze, v-aș fi provocat să ghiciți la ce mă refer. Dar așa, dacă vă uitați puțin mai jos, înțelegeți despre ce vorbesc. Acest post este inspirat de Anca, pentru că ea este, așa cum singură se numește, un om-Schnauzer. E toată ziua cu bretonul în ochi și n-o deranjează deloc. Și nu e singura, că am mai văzut fete și băieți care privesc de sub lațe, asemeni unui cățel. Când mă aflu în fața unui om-Schnauzer, dacă-mi permit, îi spun să-și dea părul din ochi, că mă deranjează. :)) nu-i treaba mea dacă pe el nu-l deranjează, dar eu încep să dau din…
-
Teatru: Daddy
După ce-am citit Cimitirul și după ce-am văzut Daddy luna trecută la Teatrul Național, pot spune liniștită că n-o să mă mai șocheze viitoare opere, ori de care ar fi ele, în sensul „ăla”. Dacă până de curând sufeream de pudoare când întâlneam în cărți sau auzeam rostindu-se pe scenă cuvinte vulgare, acuma sunt călită. Pot să ascult orice și să citesc orice și n-o să-mi rămână privirea sau auzul țintuite în momentul ăla. Și nici n-o să mai roșesc. O să trec mult mai ușor peste. Dacă ați citit Cimitirul, poate știți despre ce limbaj vorbesc. Dacă ați văzut Daddy, la fel. Dacă n-ați citit nici una, n-ați văzut…
-
OLX.ro dă 1000 de lei pe zi pentru produsele favorite
Dacă ar fi să aleg un target pentru concursul OLX.ro, aș spune că le vine ca o mănușă „listiștilor”, adică împătimiților care își fac câte o listă ori de câte ori li se ivește ocazia. Categorie din care fac parte și eu. Ba mai mult, m-aș pune undeva în fruntea listei (haha, pun intended). Mă obsedează listele de orice fel ar fi ele: de la banalele liste de cumpărături, până la liste de lecturi. Aruncați un ochi peste lista de cărți citite și pe a celor pe care vreau să le citesc cândva. Aproape că-s egale. În fine, ați prins ideea, continuăm. Deci dacă sunteți pasionați de liste, dar și…











