in ţara tomatei
-
De la bal, la spital
Mulţi dintre voi au spus în comentarii că se vede pe noi că ne-am simţit bine şi că ne-am întors cu bateriile încărcate. Asta e adevărat doar pentru cele 4 zile despre care v-am vorbit şi despre a cincea, despre care o să vă povestesc azi. Pentru că din noaptea ei, totul s-a sfârşit. Concediul nostru a continuat la spital. Dar, să nu vă stric surpriza, că mai am un lucru frumos să vă povestesc. Aşadar, a cincea şi a şasea zi trebuiau petrecute la Lacul Roşu. Am ajuns seara în jurul orei 22:30 într-o zonă extraordinar de frumoasă, unde mi-ar fi plăcut să stau mai mult de 2 zile,…
-
Castele, cetati si lacuri
Încet, încet ne apropiem de sfârşitul concediului nostru, aşa că o să vă vorbesc azi despre a III-a şi a IV-a zi, lăsând “the best” for last. Conform hărţii şi planurilor, a treia zi, marcată cu roşu pe minunatul traseu, am plecat din Făgăraş spre Bran, unde aveam să vizităm Castelul lui Ţepeş, Cetatea Râşnov şi bonus, Braşovul, care fusese şi el eliminat în preliminarii. Castelul Bran – dorinţa de a-l vedea s-a născut când am fost la Castelul Corvinilor. Nu ştiu din ce motiv, da’ nu faptul că Ţepeş a locuit acolo şi că e faimos pentru legenda lui Dracula mi-au stăruit în minte, ci faptul că Natalia Oreiro…
-
„Nu uita sa respiri!”
Aţi văzut deja traseul concediului nostru, da’ încă nu-i tot misterul dezvăluit. Să vă zic ce s-a întâmplat în continuare. Acum că stau să evaluez şi să trag concluzii, a doua zi a fost cea mai frumoasă. Pentru mine cel puţin, chiar dacă am avut parte de nişte nervişori provocaţi de unii bizoni din trafic care nici măcar un lăcaş de cult nu pot respecta, darămite pe semenii lor. Obiectivele din ziua II sunt marcate cu mov-albastriu. Râmnicu Vâlcea – Schitul Ostrov – Mănăstirea Cozia – Mănăstirea Curtea de Argeş – Transfăgărăşanul – Cetatea Poienari – Barajul Vidraru – Bâlea Lac – Făgăraş Schitul Ostrov este o bisericuţă mică mică,…
-
Timisoara a fost tradata!
Decât să tot scriu pe twitter reply-uri şi sentimente ce-mi trec prin suflet, mai bine mă pun să scriu un post. De tristeţe, de durere, de abandonare, de trădare, de nesimţire, de însingurare, de dorinţă de a pleca şi lăsa în urmă Timişoara mea iubită. Am spus de sute de ori că oraş ca Timişoara nu-i niciunde în lumea asta. Când vine vorba de patriotism, aici, în nucleul ăsta se concentrează toată iubirea mea. Aşa cum plâng când aud imnul, aşa plâng şi acum că amintirea morţilor din decembrie 1989 e călcată în picioare. Am avut şase ani, dar îmi aduc aminte perfect frica şi exaltarea oamenilor care urlau în…
-
De battre leurs coeurs se sont arrêtés
Incet, incet, lucrurile par sa se miste si in Romania. Incet, incet mentalitatile se schimba, oamenii invata de la straini, se lasa educati de filme, de documentare, renunta la prejudecati si uneori devin mai buni. Astazi, ma inclin in fata familiilor indurerate de moartea celor apropiati care in momentul in care inima nu le mai bate sunt nevoiti sa ia o decizie. Printre lacrimi, biciuiti de amintiri insorite despre cei ce i-au parasit, hotarasc sa salveze alte vieti amenintate de doamna cu coasa. Hotarasc sa doneze organele celui caruia nu-i mai folosesc. In conceptia mea, acesta este unul dintre gesturile supreme de umanitate. Nu multi sunt cei care sunt capabili…
