Castele, cetati si lacuri

Încet, încet ne apropiem de sfârşitul concediului nostru, aşa că o să vă vorbesc azi despre a III-a şi a IV-a zi, lăsând “the best” for last.

Conform hărţii şi planurilor, a treia zi, marcată cu roşu pe minunatul traseu, am plecat din Făgăraş spre Bran, unde aveam să vizităm Castelul lui Ţepeş, Cetatea Râşnov şi bonus, Braşovul, care fusese şi el eliminat în preliminarii.

Castelul Bran – dorinţa de a-l vedea s-a născut când am fost la Castelul Corvinilor. Nu ştiu din ce motiv, da’ nu faptul că Ţepeş a locuit acolo şi că e faimos pentru legenda lui Dracula mi-au stăruit în minte, ci faptul că Natalia Oreiro şi-a filmat acolo un videoclip. Da, destul de ciudat… Ce pot să vă spun ? Intrarea e 25 de lei parcă, şi taxă foto nu există. De-aia am şi exagerat cu pozele. Partea nasoală e că lumea intră buluc şi încăperile sunt foarte strâmte. Tre’ să aştepţi mult sau să te rogi de alţii să stea dacă vrei să faci o poza fără capete, mâini sau jumătăţi de oameni. În fântâna din curte am aruncat un bănuţ şi mi-am pus cea mai arzătoare dorinţă. Om vedea cât noroc am.

Cetatea Râşnov – am avut aşteptările cât casa în ceea ce priveşte această cetate, dar am fost dezamăgită. Acum câţiva ani, o cunoştinţă compara Râşnovul cu Kamerlengo din Trogir şi după spusele lui a noastră era net superioară. Impresionată de Kamerlengo, mă aşteptam ca Râşnovul să fie cu adevărat spectaculos. N-a fost. Am plecat de-acolo cu codiţa între picioare.

Braşovul – s-a înscris pe listă pentru că până în ora 16 terminaserăm deja cu obiectivele pe ziua aia şi cum nu voiam să ne plictisim, am dat o raită pe-acolo. Am văzut Biserica Neagră, Piaţa Sfatului, dealul de sub Tâmpa, şi câteva străduţe care mi-au adus aminte de Bratislava, Veneţia şi Barcelona. Am găsit cel mai fermecător anticariat în care am păşit eu vreodată şi am plecat de-acolo cu Patul lui Procust, Raport către El Greco, Golful francezului şi un volum de Diderot cu Călugăriţa, Nepotul lui Rameau şi Jacques fatalistul. Însă Braşovul mi-a oferit o surpriză extrem de plăcută când am auzit pe cineva strigându-mi numele. Ce şanse sunt ca atunci când îţi auzi numele strigat, într-un oraş străin, în care nu cunoşti pe nimeni, să fii chiar tu persoana strigată. La a doua chemare m-am oprit, am întors capul şi l-am văzut pe Octavian făcându-mi cu mână de pe o terasă. Nu mi-a venit să cred şi m-am bucurat tare mult să îl revăd, mai ales în asemenea împrejurări. Am stat oleacă la poveşti, după care ne-am luat rămas-bun, promiţându-ne că încercăm să ne vedem şi a doua zi la Sinaia. Deşi am sunat (şi Octavian n-a răspuns) am făcut-o doar pentru a-l anunţa că nu ne mai încadrăm în timp şi că trebuia să ne grăbim puţin. Îmi pare rău că n-am apucat să bem o cafea în Sinaia, dar, cine ştie, poate cu altă ocazie. 🙂 mai multe poze

Când am terminat şi cu Braşovul, ne-am dus “acasă”. Adică la Pensiunea Dumbrava, situată la 3 km  de Bran, unde am avut la numai 50 de lei un apartament. 😛 Adică un dormitor cu o cameră de zi. Asta pentru că au trebuit schimbate camerele şi nu ne-a cerut mai mult pentru ce am primit.

A IV-a zi aveam doar 2 obiective pe drumul spre Lacul Roşu : Castelul Peleş şi Lacul Sfânta Ana.

Castelul Peleş – frumos, încântător, deosebit, impresionant şi tot ce vreţi. Dar cei 50 de lei pe care i-am plătit pentru a vedea parterul şi etajul 1 mi-au lăsat un gust amar. Poate unora li se pare puţin, însă eu nu m-am pregătit sufleteşte pentru o asemenea sumă. E drept că nu-l vezi în fiecare zi, da’ totuşi… Apoi, un alt minus a fost timpul pe care l-am pierdut în faţa porţii, aşteptând să întrăm. Nu înţeleg de ce nu sunt fixate ore pentru grupuri de câte 50 de persoane, astfel încât să nu stea toţi ca prosţii, buluc la uşă. Plus că străinii intră separat de români, deci mai tre să aştepţi şi după ei. Un plus au fost ghizii. Adică nu ne-a lăsat de capul nostru să ne uităm şi să nu înţelegem nimic, ci ni s-a explicat, ni s-a povestit şi ni s-a răspuns la întrebări. Mie mi-au plăcut cel mai mult biroul sau camera de studiu a Reginei Maria şi cele 3 camere ale domnişoarelor de companie. Mi-a plăcut tot ce-am văzut şi am fost impresionată de tot, însă astea au fost preferatele mele. poze

Lacul Sfânta Ana – am ţinut morţiş să-l văd pentru că e singurul lac vulcanic din România şi oricum nu-s prea multe în Europa, măcar ne mândrim că avem şi noi unul. Pe drum, pentru că am stat prea mult la Peleş, io l-am scos din discuţie, Iubi l-o băgat din nou. Drumul până acolo e execrabil, plus că la 1,5 km de lac există o strajă care îţi cere bani pentru parcare. 5 lei să o laşi sus, 10 să cobori. Ah şi n-aveai voie să parchezi maşina pe marginea drumului pe o distanţă de 2km. Degeaba m-am certat cu boul ăla şi am încercat să îi explic că nu vreau decât să cobor să vad lacul, să fac o poză şi să plec, el nu şi nu şi nu. Am crezut că-l pocnesc. Era în jur de ora 17 sau 18 când am ajuns, deci era clar că nu stăteam nici la plaja, nici la baie (apropos, se poate face baie, io am crezut că nu), da’ te pui cu prostul ? Frumos, n-am ce zice şi mi-ar fi plăcut să mă bălăcesc puţin, da’ nu era timp. poze

Drumul spre Lacul Roşu a fost un dezastru. Atâta ne-am învârtit şi ne-am şi rătăcit, până când am reuşit să ajungem în creierii munţilor pe la ora 22 şi ceva, io tremurând de spaima întunericului şi a serpentinelor.

Dar despre experienţa neplăcută cu Lacul Roşu, va povestesc mâine. Aceasta a fost penultima zi a concediului nostru.