-
Teatru: Daddy
După ce-am citit Cimitirul și după ce-am văzut Daddy luna trecută la Teatrul Național, pot spune liniștită că n-o să mă mai șocheze viitoare opere, ori de care ar fi ele, în sensul „ăla”. Dacă până de curând sufeream de pudoare când întâlneam în cărți sau auzeam rostindu-se pe scenă cuvinte vulgare, acuma sunt călită. Pot să ascult orice și să citesc orice și n-o să-mi rămână privirea sau auzul țintuite în momentul ăla. Și nici n-o să mai roșesc. O să trec mult mai ușor peste. Dacă ați citit Cimitirul, poate știți despre ce limbaj vorbesc. Dacă ați văzut Daddy, la fel. Dacă n-ați citit nici una, n-ați văzut…
-
OLX.ro dă 1000 de lei pe zi pentru produsele favorite
Dacă ar fi să aleg un target pentru concursul OLX.ro, aș spune că le vine ca o mănușă „listiștilor”, adică împătimiților care își fac câte o listă ori de câte ori li se ivește ocazia. Categorie din care fac parte și eu. Ba mai mult, m-aș pune undeva în fruntea listei (haha, pun intended). Mă obsedează listele de orice fel ar fi ele: de la banalele liste de cumpărături, până la liste de lecturi. Aruncați un ochi peste lista de cărți citite și pe a celor pe care vreau să le citesc cândva. Aproape că-s egale. În fine, ați prins ideea, continuăm. Deci dacă sunteți pasionați de liste, dar și…
-
Trecea parada militară
La cât de tare îmi doresc să plec din România, mă surprinde cât de patrioată sunt. Am fost azi la parada militară de 1 decembrie și nu mi-a trebuit mult până să încep să plâng la intonarea imnului. Dar nu așa oricum, ci cu lacrimi de crocodil nu ma puteam opri și nici n-aveam șervețele la mine. În fine, eu plâng și când cântă imnul la fotbal, deci sunt o plângăcioasă fără pereche. În altă ordine de idei, vă las cu cîteva poze pe care le-am ales din cele peste 450 câte am făcut azi. Apropos, căutați femeile 🙂
-
Everything that rises must converge
Autor: Flannery O’Connor Titlu original: Everything that rises must converge Naționalitate: americancă Gen: povestiri Anul apariției: 1965 Nr. pagini: 269 Traducere: – Citită în original Ecranizare: – Alte cărți de același autor: – Nota mea: 4/5 După ce-am căutat fără succes să văd dacă acest volum de povestiri al lui Flannery O’Connor a fost tradus în română, m-am potolit când am găsit pe site-ul Polirom rândul ăsta, și mi-am dat seama că e vorba de el: Ultimul volum de nuvele, Cei ce se avinta spre tarii se vor intilni, a fost publicat in 1965. Evident n-am găsit nici o altă referință la carte pe Google.ro, iar cu excepți asta,…
-
Țările din camera de zi
Când vă povesteam anul trecut despre sufrageria noastră noua cameră de zi, vă spuneam că unul dintre motivele renovării era, cum era și normal, dorința de a ne reprezenta. De a avea în jurul nostru obiecte dragi care să ne amintească de pasiunea comună: călătoriile. Pe atunci aveam doar păhăruțele mele și cănile Sotzului, care nici măcar în zi de azi n-au făcut drumul de la garsoniera lui la apartamentul nostru, dar asta-i altă poveste, de care doar el este răspunzător. Mai aveam niște cărți de călătorie pe care o să le vedeți mai jos și cam atât. Între timp s-au mai schimbat lucrurile. Sufrageria noastră s-a umplut de țări…













