Ce am citit in ianuarie

Statistici, ca imi plac de mor:

2 audiobooks – 2 ebooks
2 nonfictiuni – 2 fictiuni
3 autoare – 1 autor
3 tari: SUA, Polonia, Suedia
toate citite sau ascultate in engleza

top:
1. Trei femei – Lisa Taddeo
2. Barbati care urasc femeile – Stieg Larsson
3. Poarta-ti plugul peste oasele mortilor – Olga Tokarczuk &
Pe cand eram doar niste pusti – Patti Smith

Pe cand eram doar niste pusti

Am scris aici despre audiobook-urile imprumutate de la biblioteca, acum mai adaug doar ca autobiografia lui Patti Smith nu era pe lista cartilor pe care vreau sa le citesc. Dar era acolo, m-am pus la coada si am incercat sa vad daca imi place. Daca va uitati pe Goodreads, nu i-am dat nici o nota pentru ca efectiv nu stiu cum sa o notez. Nici acum, cand s-au mai asezat impresiile. Nu i-as da 3 stele, ca e bine scrisa si mi-a placut ce-am citit. Da’ nu i-as da nici 4, ca nu pot spune ca am fost super impresionata. Ma bucur ca am citit-o, insa.

Despre Patti Smith nu stiam absolut nimic. Numele imi era vag cunoscut, dar nu stiam de ce. Am aflat din cartea asta si apoi din articole citite pe net despre contributia ei la evolutia muzicii punk. Insa aceasta biografie e mai putin despre muzica ei, cat despre relatia cu Robert Mapplethorpe. Ca orice biografie, si cea a lui Patti Smith vorbeste despre o viata numa’ buna sa fie povestita, cu multe intamplari, pierderi, castiguri, oameni mai mult sau mai putin celebri si o descriere detaliata a vietii in New Yorkul anilor 60-70-80.

Cum nu sunt vreo visatoare sau o artista, pe alocuri mi-a fost cam greu sa inteleg stilul de viata pe care l-au ales si inca il aleg artistii (stiu sigur ca inca mai sunt oameni care traiesc ca protagonistii cartii pentru ca ii cunosc personal). Sa traiesti doar pentru arta ta si sa nu-ti pese prea mult unde dormi sau ce mananci pentru mine e un disconfort, unele pasaje (ca acela cu puricii) nu le-am ascultat cu prea mare placere. Totusi le-am admirat dedicatia si dragostea pentru ce ei credeau ca au fost lasati pe lumea asta sa faca, relatia lor de prietenie si afectiune si grija pentru celalalt m-a induiosat tare mult si cred ca nu multi oameni pe lumea asta au parte de asa ceva.

Mi-a placut mult de tot ca Patti si-a tinut promisiunea facuta lui Robert inainte sa moara si a scris aceasta carte atunci cand s-a simtit pregatita sa povesteasca lumii despre toate astea. Dupa ce am terminat audiobook-ul m-am pus pe cautat informatii si, normal, pe ascultat muzica. Cunosteam melodia Because the Night in cateva forme, inclusiv a lui Patti, insa niciodata nu am fost curioasa cine o canta. Acum stiu. Si am mai descoperit si Horses, care m-a surprins si chiar imi place. Cred ca Pe cand eram doar niste pusti merita sa fie citita nu doar pentru viata lui Patti Smith si a lui Robert Mapplethorpe, cat si pentru perspectiva anilor in care au trait amandoi. E relevant pentru arta in toate formele ei.

Poarta-ti plugul peste oasele mortilor

Cartea asta nu se afla nici ea pe interminabila lista “de citit”, insa a fost aleasa cartea lunii intr-un club de lectura din care fac parte. Si din descriere mi-a atras atentia suficient cat sa o incerc (vedeti vreun tipar pe aici cu incercatul asta? :P).

Am dus-o la final pentru ca imi place originalitatea literaturii europene. Nu musai a subiectului, desi n-am mai citit nimic asemanator pana acum, dar macar a personajelor. Janina Duszejko e un personaj destul de original, foarte complex si suficient de ironic ca sa faca din cartea asta o gura de aer proaspat. Goodreads permite notarea doar cu stele intregi, dar pentru mine a fost de 3,5. Am apreciat tot ce dezbate, tot ce propune spre analiza, insa nu mi s-a lipit de suflet.

A ajuns la mine prin dragostea Janinei pentru animale, pentru dorinta si incercarea de a le razbuna, pentru a le salva de vanatori, aproape mi-au dat lacrimile cand s-a intors neputincioasa la masina si si-a revarsat frustrarea prin plans, de multe ori singura reactie pe care mai poti s-o ai cand nu poti face nimic. Intrebarea pe care o pune autoarea in gura Janinei e de ce ok sa omori animale, dar pedepsim uciderea oamenilor? Simt intru totul ca ea: nu inteleg pasiunea si dorinta vanatorilor de a ucide, de a lua viata intentionat unei fiinte care nu le pune viata in pericol.

Pe langa asta, personajul Janinei se dezvaluie putin cate putin, incat de la o femeie mizantropa si aproape dusa cu pluta, aflam ca de fapt fusese… dar nu va spun, va las sa descoperiti tot ce a fost ea in viata. Cartea e magnific construita din impletirea unor elemente de astrologie (care nu stiu cat de exacte sunt, oare chiar se poate prezice felul in care va muri o persoana?), multe referinte din poezia si corespondenta lui Blake (fiecare capitol incepe cu cateva randuri de-ale lui), umor si ironie, personaje doar schitate, siiiii cam multe cadavre care apar unul dupa altul, pe care, in covingerea Janinei, le-au omorat animalele razbunatoare. Ramane sa descoperiti daca chiar asa e.

Barbati care urasc femeile

O sa-mi pun cenusa in cap si o sa imi cer scuze neantului ca am desconsiderat titlul acestei carti in limba romana. Mereu am crezut ca traducatorul a batut un pic campii cand a botezat-o asa (doar in engleza e The Girl with the Dragon Tatto, so it must be right, right?), dar e doar pentru ca sunt o ignoranta si nu ma documentez prea mult despre carti. Abia ma documentez despre cele pe care vreau sa le citesc, darmite pe cele pe care nu vreau.

Inca o carte care nu era demult pe lista, Barbati care urasc femeile a ajuns acolo pentru ca anul trecut, anul experimentelor literare, am dat iama in mystery & crime si m-au prins. Sunt inca novice, n-am nici un dar detectivistic si aproape niciodata nu ma prind cine e criminalul, deci cumva stiind ca asta e una dintre cele mai cele carti din genul asta, normal ca decizia a venit natural si am inceput anul cu ea. M-am plictisit ingrozitor la inceput si la sfarsit cand Larsson o ardea cu jargoane si explicatii financiare si afaceriste, am citit mecanic fara sa imi pese prea mult de relevanta lor in context, l-am crezut pe cuvant ca stie ce vorbeste, dat fiind ca a fost jurnalist financiar, dar prea putin m-au interesat. De asemenea mi s-a parut ca atata a construit povestea pana sa intram cu adevarat in subiect (pentru Dumnezeu, Blomkvist si Salander s-au vazut fata in fata abia la 56%!!), dar cand dovezile au inceput sa apara si punctele au fost unite, oh vai, ce mi-a mai placut. Am galopat pe Kindle, nu alta.

Revenind la titlu (inca nu-mi vine sa cred cat de insipid e titlul din engleza, acum ca stiu despre ce e vorba), am fost un pic socata de experienta prin care a trecut Salander cu nenorocitul de Bjurman, insa am fost la fel de satisfacuta ca ea cand si-a luat revansa. Am inteles de ce a fost ales titlul asta in romana, dupa care am dat fuga pe Goodreads sa vad care e titlul original si… ce sa vezi? ACELASI!!! Daca episodul ala cu Bjurman m-a socat si ingretosat deopotriva, nu stiam ce ma asteapta… Am ramas cu cateva intrebari dupa inchiderea Kindle-ului: s-o fi schimbat ceva pentru femei in Suedia dupa publicarea cartii, avand in vederea succesul international? S-au schimbat statisticile, s-au schimbat mentalitatile, a scazut numarul femeilor abuzate fizic si sexual? Inca n-am aflat.

Adevaratul motiv pentru care apreciez cartea asta, dincolo de maiestria construirii unui thriller super interesant e ca eu am vazut-o ca pe un manifest deghizat intr-o poveste detectivista, ceea ce mi se pare o miscare excelenta din partea lui Larsson. Inutil sa spun ca le voi citi si pe celelalte doua in cursul acestui an, nu imediat, ca-mi place sa savurez placerea pe o perioada mai lunga de timp.

Trei Femei

Cartea lunii ianuarie pentru mine.

(Pentru ca am dezvoltat mult subiectul pe GR, o sa traduc ce am scris acolo)

Chiar daca initial am fost reticenta in a o imprumuta de la biblioteca pentru ca era inca o carte despre feminism, cel putin din tagurile de pe GR, si voiam sa iau o pauza de la atata Girl Power cat am ingerat in ultimul timp, “am incercat-o macar”.

Si ce ma bucur ca am facut-o. Da, e o carte care trateaza feminismul, insa ofera spre dezbatere anumite subiecte care inca le sunt negate si interzise femeilor: sexualitatea lor, dorinta carnala, manifestarea senzualitatii. Am intalnit ideea asta prima data la Leila Slimani, in In gradina capcaunului, povestea unei dependente de sex. Un subiect pe care Slimani l-a ales exact pentru ca a vorbi despre femei dependente de sex e inca ceva ce nu se face.

Lisa Taddeo a ales trei femei, femei care exista in realitate, despre care unii ar spune ca sunt cazuri izolate dar de fapt nu prea sunt, si le reda povestile nedrepte expunand inca o data cum cuvantul si dorinta LUI sunt mai presus de ale EI.

Dintre toate, cea mai apropiata de miscarea #metoo e povestea lui Maggie, singura dintre cele trei femei care a optat pentru pastrarea numelui adevarat in carte. E o fata de 17 ani care decide sa ii spuna profesorului ei (unul foarte chipes si popular printre elevi) ca a facut sex cu un barbat mult mai in varsta decat ea si ca s-a dezlantuit iadul cand familia ei a aflat. Dupa ce i-a oferit un umar pe care sa planga si dupa e a plantat samanta increderii, dl. Knodel face un pas in directia gresita si transforma aceasta incredere intr-o poveste de dragoste. Vorbesc cu orele la telefon, isi trimit sms-uri in draci (pe care el cere cu vehementa ca ea sa le stearga) pana cand ajung inevitabil la saruturi si… fingering, pentru ca el nu vrea sa faca sex cu ea in adevaratul sens al cuvantului si al actiunii pana n-are 18 ani. Vine de la sine ca fata se indragosteste de el, iar el alimenteaza totul pana cand intr-o zi sotia lui afla. Sase ani mai tarziu, Maggie intelege ca el a fost cel care a initiat totul, ca totul a fost doar despre ce si-a dorit el. Bineinteles ca si-a dorit si ea, s-a indragostit si ar fi facut orice pentru a nu pierde sentimentul minunant de a se simti iubita si dorita (ca mai toate adolescentele). Si cand intelege ca a fost de fapt folosita, il da in judecata. Clasicul “el zice/ea zice” cand de fiecare data barbatul are dreptate si femeia “si-a cerut-o”. Noroc cu #metoo ca lucrurile s-au mai schimbat.

Lina e cea care m-a induiosat cel mai mult. A fost violata de 3 colegi de scoala cand era in liceu, apoi a devenit gluma si batjocura tuturor. Tot ce si-a dorit dintotdeauna a fost sa fie iubita de un baiat, sa fie sarutata si sa faca dragoste cu tot sufletul si tot trupul. S-a maritat cu un barbat insipid si incolor care i-a refuzat categoric exact lucrul pe care si-l dorea cel mai mult: sa fie sarutata. A refuzat sa o faca chiar si cand ea l-a implorat. Ce bou! Cand viata i-a zambit si ei macar o data, prima ei dragoste, Aidan, i-a raspuns unui mesaj de pe Facebook. Asa a inceput idila care i-a oferit Linei totul, asa cum visa si cum isi inchipuia, ba chiar mai mult: cand era cu Aidan, nici macar durerile insuportabile ale fibromialgiei si endometriozei nu le mai simtea. Insa ca de obicei, visul frumos se sfarsea incet cand era la mila si disponibilitatea lui.

Sloane provenea dintr-o familie bogata, fusese bulimica, mai avea si niste probleme nerezolvate de prin tinerete, dar devenise o femeie sigura pe ea, frumoasa, desteapta, femeie de afaceri, o “bunaciune”. S-a maritat cu seful ei si niciodata n-a stiut cum e sa NU fie dorita. Toti barbatii cu care intra in contact o doreau in patul lor. Sotul ei nu putea rabda nici 24 de ore fara sa i-o traga. Momentul in care Sloane a flirtat cu o tipa, pe care i-a adus-o sotului acasa a fost acelasi in care partidele in 3 au inceput. Sotul ei nu voia musai sa ia parte la actual sexual propriu-zis, insa ii placea sa o priveasca in timp ce facea sex cu alti barbati. Cand nu putea privi, dorea sa fie tinut la curent in real time, cu poze si mesaje. El ii alegea barbatii, iar ea se culca cu ei pentru a-l face pe el sa se simta bine. Pana cand el a ales barbatul nepotrivit si oameni au fost raniti. Printre care si Sloane.

Mi-a placut totul la cartea asta, dar in mod special felul in care a fost scrisa. Multi oameni sunt in faza de negare si nu accepta ca e o non-fictiune, dar este o non-fictiune. Chiar daca se citeste ca un roman, e plina de comparatii, metafore si descrieri, dar e totusi non-fictiune. Taddeo alege sa ignore bariera dintre reportaj si roman pentru ca o poveste e mai bine tinuta minte si inteleasa decat conceptele si teoria abstracta. Cartea mi se pare o binevenita aditie miscarii #metoo si a desteptarii femeilor care inca mai cred despre alte femei ca “si-au cautat-o”.

Ah, vad ca si in 2019 am avut intentia de a documenta lecturile pe luni. Sper ca anul asta sa dureze mai mult de o luna 😛