• in ţara tomatei,  tomata călătoare

    De la bal, la spital

    Mulţi dintre voi au spus în comentarii că se vede pe noi că ne-am simţit bine şi că ne-am întors cu bateriile încărcate. Asta e adevărat doar pentru cele 4 zile despre care v-am vorbit şi despre a cincea, despre care o să vă povestesc azi. Pentru că din noaptea ei, totul s-a sfârşit. Concediul nostru a continuat la spital. Dar, să nu vă stric surpriza, că mai am un lucru frumos să vă povestesc. Aşadar, a cincea şi a şasea zi trebuiau petrecute la Lacul Roşu. Am ajuns seara în jurul orei 22:30 într-o zonă extraordinar de frumoasă, unde mi-ar fi plăcut să stau mai mult de 2 zile,…

  • in ţara tomatei,  tomata călătoare

    Castele, cetati si lacuri

    Încet, încet ne apropiem de sfârşitul concediului nostru, aşa că o să vă vorbesc azi despre a III-a şi a IV-a zi, lăsând “the best” for last. Conform hărţii şi planurilor, a treia zi, marcată cu roşu pe minunatul traseu, am plecat din Făgăraş spre Bran, unde aveam să vizităm Castelul lui Ţepeş, Cetatea Râşnov şi bonus, Braşovul, care fusese şi el eliminat în preliminarii. Castelul Bran – dorinţa de a-l vedea s-a născut când am fost la Castelul Corvinilor. Nu ştiu din ce motiv, da’ nu faptul că Ţepeş a locuit acolo şi că e faimos pentru legenda lui Dracula mi-au stăruit în minte, ci faptul că Natalia Oreiro…

  • in ţara tomatei,  tomata călătoare

    „Nu uita sa respiri!”

    Aţi văzut deja traseul concediului nostru, da’ încă nu-i tot misterul dezvăluit. Să vă zic ce s-a întâmplat în continuare. Acum că stau să evaluez şi să trag concluzii, a doua zi a fost cea mai frumoasă. Pentru mine cel puţin, chiar dacă am avut parte de nişte nervişori provocaţi de unii bizoni din trafic care nici măcar un lăcaş de cult nu pot respecta, darămite pe semenii lor. Obiectivele din ziua II sunt marcate cu mov-albastriu. Râmnicu Vâlcea – Schitul Ostrov – Mănăstirea Cozia – Mănăstirea Curtea de Argeş – Transfăgărăşanul – Cetatea Poienari – Barajul Vidraru – Bâlea Lac – Făgăraş Schitul Ostrov este o bisericuţă mică mică,…

  • tomata călătoare

    Turul Romaniei, Tomata’s style

    Nu ştiu cum s-au scurs pentru voi zilele din 21 august şi până pe 30, da’ Iubi şi eu am avut impresia că am fost plecaţi de-acasă de prin iunie, aşa. Cum ne-o învăţat taica Einstein despre teoria relativităţii timpului, prima jumătate din vacanţa noastră s-a scurs încet pentru că a fost foarte bogată în obiective şi opriri şi deplasări, a doua – pentru că s-a rupt fix la mijloc – pentru că abia aşteptam să treacă. Dar, să nu vă mai ţin în suspans, să purcedem la poveşti, că parcă văd că iară o să uit să mă opresc*. Chiar mă întreb dacă sunt printre voi oameni care citesc…

  • tomata călătoare

    E timpul sa plec

    Am cam păstrat tăcerea zilele astea mai mult nevoit decât voit, da’ chiar am ajuns la capătul puterilor. La momentul ăla în care îţi cam vine să-ţi bagi picioarele şi să te duci unde vezi cu ochii. N-am mai scris pe blog că deja sunt sătulă eu de cât mă plâng, darămite voi. Dar s-a terminat (sau cel puţin aşa sper eu). Plec în vacanţă să-mi reîncarc sau să-mi schimb bateriile că astea îs goale de aşa multă vreme încât în ultima perioadă am funcţionat în gol… Am primit şi veşti bune, încă mai am o groază de lucruri de rezolvat, dar în momentul ăsta nu-mi mai pasă de nimic.…